Daniel Suciu: Va fi vai și amar de partidele care nu au înțeles votul oamenilor

Șeful deputaților PSD spune că partidele care nu înțeleg modul în caretrebuie să facă politică de acum înainte vor plăti scump. Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, spune că un nou președinte al României reprezintă „o schimbare”, dar mai important decât numele președintelui este semnalul pe care l-au dat oamenii la vot. Social-Democratul spune că „e vai și va fi vai și amar de partidele” care nu înțeleg votul.

„Un nou președinte reprezintă o schimbare, dar mai important decât numele președintelui este semnalul pe care l-au dat oamenii la vot și o spun cu toată responsabilitatea: e vai și va fi vai și amar de partidele care nu vor interpreta corect ceea ce au spus oamenii”, a spus Suciu, la Antena 3 CNN.

Acesta adaugă că și-ar dori foarte mult ca PSD să ia deciziile corecte, „să se reconecteze cu oamenii, care din păcate pentru noi ne-au arătat și în decembrie, dar și acum că nu urmează sfaturile noastre și înseamnă că avem o problemă și trebuie să o gestionăm”.

Lazany intră în război cu firmele care nu-și fac treaba! Amenzile se măresc

Lucrările de infrastructură aflate în desfășurare în municipiul Bistrița au devenit subiect de tensiune maximă între administrația locală și firmele contractate pentru execuție. Nemulțumit de ritmul și calitatea intervențiilor din oraș, primarul Gabriel Lazany a transmis un mesaj dur în cadrul unei ședințe extraordinare, anunțând măsuri stricte și amenzi zilnice pentru nerespectarea termenelor asumate.

„Din păcate avem o serie de lucrări în oraș, lucrări de impact major pentru populație și ceea ce am discutat noi în prealabil nu se respectă absolut nimic”, a declarat edilul. Situația gravă de pe strada Mărăști, unde o rețea de canalizare a fost montată greșit, afectând zeci de proprietăți, a fost exemplul cel mai elocvent: „Nu se poate să pozezi o canalizare cu 79 cm mai sus. Ca să inunzi zeci de proprietăți. E aberant!”

Primarul a criticat dur firmele care au subcontractat lucrările, afirmând că acestea nu au nici experiența și nici capacitatea necesară pentru astfel de intervenții:
„Ați subcontractat la tot felul de firme care habar nu au ce au de făcut. (…) Excavatoristul nu trebuie să decidă la ce înălțime se pozează rețeaua de canalizare.”

Gabriel Lazany a atras atenția că orice întârziere în refacerea drumurilor după lucrările de utilități va fi sancționată:
„Nu pot să accept ca la mai bine de șase luni după ce am dat autorizație de spargere a drumurilor, drumurile sunt încă tot tăiate. Ați făcut praf tot orașul. Tot orașul! N-ați reparat nimic din ceea ce s-a făcut până acum.”

Începând de luni, 26 mai, Primăria va aplica amenzi zilnice pentru fiecare zi de întârziere în refacerea carosabilului:
„Poliția Locală, prin Disciplina în Construcții, va aplica amenzi. În fiecare zi. Pentru fiecare zi de întârziere vă dăm o amendă. Nu se mai poate lucra așa.”

Primarul a anunțat și o reorganizare a modului în care se acordă avizele pentru intervențiile în carosabil:
„Fiecare aviz de spargere va fi comunicat Poliției Locale, care va urmări termenele de remediere. Orice nerespectare va fi sancționată. Dacă tot mă înjură lumea, măcar să facem niște bani la bugetul Primăriei.”

În final, edilul a transmis un avertisment dur către executanții lucrărilor:
„Dacă vreți război cu Primăria, veți avea război cu Primăria, dar nu cred că vreți lucrul ăsta. Oamenii își rup mașinile prin oraș. Ai astupat, ai compactat și ai asfaltat! Aia înseamnă lucrare.”

Pasajele rutiere din Bistrița au fost aprobate! Când vor fi realizate?

Consiliul Local Bistrița a aprobat într-o ședință extraordinară studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru cele patru pasaje rutiere subterane pe DN 17, la intrările în oraș, care vor fi realizate prin CNAIR cu bani din PNRR.

”Acestea sunt punt până acum cele mai mari proiecte de infrastructură la nivelul municipiului nostru. Am parcurs mai mulți pași privind aceste proiecte. Am semnat acordul de parteneriat cu CNAIR, am mers în fața comisiei naționale de trafic cu două propuneri pentru fiecare pasaj, una cu sens giratoriu deasupra și una cu semaforizare, fiind avizate favorabil variantele cu girație deasupra la pasajele de la Viișoara și Lucian Blaga și variantele semaforizate la Altex și Kaufland. Valoarea investițiilor este una mare, se apropie de 260 milioane lei, și este suportată integral de către Ministerul Transporturilor prin CNAIR. Sunt obiective de investiții independente, vor fi patru proceduri de achiziție, deci pot fi patru constructori care să realizeze aceste pasaje. Se va lucra simultan”, a spus primarul Gabriel Lazany în ședința Consiliului Local.

Săptămâna viitoare, studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici vor ajunge pe masa Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor pentru avizare.

Cele patru pasaje denivelate pentru care s-au aprobat documentațiile sunt:

  • DN 17 – intersecție cu varianta de ocolire actuală (zona Petrom Viișoara) – sens giratoriu suprateran (valoare: 86.511.046 lei)
  • DN 17 – intersecție cu acces zona Altex – semaforizare (valoare: 57.254.252 lei)
  • DN 17 – intersecție cu acces Kaufland și Cibela – semaforizare (valoare: 58.485.856 lei)
  • DN 17 – intersecție cu DN 17C (strada Lucian Blaga) – sens giratoriu suprateran (valoare: 57.001.983 lei)

Aceste investiții sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru fiecare pasaj va fi organizată o licitație separată, cu un termen de o lună pentru proiectare și șase luni pentru execuție, obiectivul fiind ca pasajele să fie gata până în august 2026.

Ioan Zăgrean cere demisia conducerii PNL Bistrița-Năsăud!

Ioan Zăgrean cere demisia conducerii PNL Bistrița-Năsăud!

„Patru runde de alegeri, patru înfrângeri! Demisii de onoare nu există în PNL Bistrița-Năsăud?

Un om politic trebuie să aibă demnitate! Mai ales un liberal! Ionel Brătianu spunea: „Cu un moral scăzut, nu poţi să faci o organizaţiune sănătoasă de partid.”

Cum să ai o organizație sănătoasă în Bistrița-Năsăud când ai ascuns medicamentele doctrinare? Când te-ai preamărit, fără acordul PNL național, în pragul nopții într-o funcție care te depășește?
Cum să menții o organizație sănătoasă când ai exclus din partid președinți de organizații locale, membri simpli de partid, când ai dizolvat Biroul Politic Municipal Bistrița?

Cum să asiguri sănătatea organizației PNL Bistrița-Năsăud când tu te declari „conservator”, apărător al credinței și familiei, copiind cuvânt cu cuvânt lozinci suveraniste?

Cum să susții sănătatea unei organizații județene când ai făcut campanie electorală pentru Crin Antonescu doar în ultimele două zile iar pentru Nicușor Dan…o zi? Una! 1!

Adevărul activității actualei conduceri a PNL Bistrița-Năsăud la ultimele patru runde de alegeri este catastrofal!
Alegeri parlamentare – pierdute!
Alegeri prezidențiale 2024 – pierdute!
Primul tur alegeri prezidențiale 2025 – pierdut!
Al doilea tur alegeri prezidențiale – pierdut!
Bistrița-Năsăud este singurul județ din Ardeal unde a câștigat George Simion!

În condițiile în care la alegerile locale, actuala conducere a dizolvat Organizația Municipală pentru că a pierdut fotoliul de primar la o diferență de 8 (opt) voturi!

Putem afirma că la alegerile prezidențiale 2025, actuala conducere PNL BN a dorit ca George Simion să câștige! Astfel, Ilie Bolojan nu mai ajungea prim-ministru și pierdea la congres conducerea partidului in favoarea „conservatorilor”.

Cât fariseism să deții în suflet să postezi acum: Felicitări președintelui României, Nicușor Dan!

În Bistrița-Năsăud, PNL a ajuns un partid de locul 3-4!
Se impune demisia întregului Birou Politic Județean!

Aveți onoare, domnilor! Dacă sunteți liberali!
Dacă sunteți „conservatori”, cerem conducerii PNL de la nivel național să ia măsuri urgente și să salveze credința în liberalism a celor care susțin onest această doctrină istorică!”

– Ioan Zăgrean

Andrei Csillag explică de ce a demisionat din partidul Anomaliei Gavrilă – POT

Deputatul bistrițean Andrei Csillag a demisionat din partidul POT. Acesta a transmis astăzi un mesaj, prin care își explică decizia.

„Îmi cer iertare pentru lipsa de comunicare din ultimele zile. Imediat după alegeri, am fost nevoit să mă deplasez la București, unde am participat la o serie de ședințe interne ale grupului parlamentar.

În urma acestor ședințe, împreună cu alți 13 colegi parlamentari din diverse județe (Cluj, Maramureș, Timișoara, Botoșani, Tulcea, Sălaj, Olt, Diaspora), am luat o decizie dificilă, dar necesară: aceea de a ne retrage din Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Am făcut parte din acest proiect cu toată încrederea și am investit enorm, timp, energie, resurse. Am crezut sincer în direcția lui și am sperat până în ultima clipă că putem construi ceva solid. Din păcate, în ultimele luni, deciziile luate fără consultare, lipsa de transparență și blocajele interne ne-au făcut imposibilă continuarea”, a transmis Andrei Csillag.

Printre motivele care au dus la această hotărâre se numără:

• lipsa transparenței financiare (ultimul extras de cont publicat fiind din noiembrie 2024),
• refuzul constant de a organiza un congres național pentru alegerea democratică a conducerii,
• blocarea înființării filialelor județene și lipsa sprijinului pentru cabinetele parlamentare,
• ignorarea propunerilor noastre de redresare a partidului.

„Această retragere nu înseamnă un pas înapoi, ci începutul unui nou drum. Nu ne vom alătura altui partid politic deja existent, ci vom construi de la zero o alternativă autentică – una care să reflecte valorile și viziunea noastră despre o Românie modernă, democratică și echitabilă. Știu că poate această decizie a venit cu dezamăgire pentru unii. Îmi cer iertare dacă v-am supărat sau dezamăgit în ultimele luni. Vă asigur că voi continua să lucrez cu aceeași determinare pentru a reprezenta cu demnitate interesele comunității și ale oamenilor care mi-au acordat încrederea lor. Celor care nu își doresc să meargă alături de noi în noul proiect le mulțumim pentru drumul parcurs împreună până acum și le dorim mult succes mai departe. Voi reveni în curând cu mai multe detalii despre pașii următori”, a transmis Andrei Csillag.
Nou director medical la SAJ BN în urma scandalului sexual

Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud are un nou director medical.

În conformitate cu Ordinul MS nr.1548/2025, începând de azi, noul Director medical interimar al SAJ-BN este dr.TOMȘA Sanda-Manuela, medic primar MF.

„Dr.Tomșa este salariată cu vechime în cadrul SAJ-BN, iar în trecut a mai ocupat funcția de Director medical. Îi urăm bun venit în echipa managerială și îi dorim mult succes în activitate!”, a transmis SAJ B-N.
Această decizie vine în urma unui scandal sexual în care a fost implicat fostul director medical, de care echipa managerială a SAJ-ului știa.

O tânără de 28 de ani, angajată în cadrul instituției, a depus plângere la poliție după ce, luni la rând, ar fi fost victima bărbatului. Conducerea Ambulanței știa de caz, dar nu a luat imediat măsuri.

Medic de profesie, bărbatul de 58 de ani și-a petrecut noaptea în centrul de reținere al poliției. După audieri care au ținut mai puțin de o oră, a fost arestat pentru 30 de zile.

Potrivit referatului întocmit de procurori, totul ar fi început în urmă cu doi ani, când directorul medical ar fi început, treptat, să-i ceară subordonatei favoruri sexuale.

Pentru a-și constrânge colega, mai tânără cu 30 de ani decât el, acesta i-ar fi transmis în mod repetat că îi poate influența negativ parcursul profesional.

Anchetatorii spun că suspectul ar fi agresat-o sexual pe femeie în 9 ocazii diferite.

Mai mult, totul s-ar fi petrecut chiar în timpul programului de lucru. Șefii directorului medical au refuzat să vorbească despre acest scandal.

Anabella Muszi, manager SAJ Bistrița-Năsăud: „În cauză este deschis un dosar penal. Având în vedere funcția ce o exercită, nu am dreptul să formulez comentarii la un dosar penal și o cercetare în curs.”

Ulterior, cei din conducere au transmis că nu erau străini de aceste acuzații grave și că, de luna trecută, chiar ei au început o anchetă internă.

În tot acest timp, directorul medical a rămas în funcție, iar subordonata care ar fi fost hărțuită sexual nu a fost mutată într-un alt departament pentru a fi protejată.

Totuși, cazul a ajuns în atenția procurorilor după ce angajata a mers direct la poliție și a făcut plângere.

Nicușor Dan a fost validat de către CCR noul președinte al României
La ședința solemnă a Plenului Curții Constituționale, desfășurată la sediul din incinta Palatului Parlamentului, judecătorii au validat alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. La ceremonie a participat și Ilie Bolojan, care a îndeplinit funcția de președinte interimar, după demisia lui Klaus Iohannis.
Marian Enache, președintele Curții Constituționale, a prezentat hotărârea definitivă și general obligatorie: “În îndeplinirea atribuțiilor care revin în conformitate cu Constituția și legea pentru alegerea președintelui, Curtea s-a întrunit în plenul său în vederea validării alegerii președintelui. Având în vedere procesele întocmite de BEC, ținând seama de faptul că, la al doilea tur de scrutin, domnul Nicușor Daniel Dan a obținut cele mai multe voturi exprimate, constatăm că au fost respectate articolele din Constituție și legea pentru alegerea președintelui. Cu unanimitate de voturi, CCR hotărăște, în numele legii: Validează alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte. Un exemplar al documentului va fi trimis Parlamentului, pentru depunerea președintelui. Un al doilea exemplare se înmânează președintelui ales, iar un exemplar la rămâne la Curte. Prezenta hotărâre este definitivă, general obligatorie și se publică în Monitorul Oficial”.

Imediat după anunț, Nicușor Dan a rostit un scurt discurs, în care a mulțumit românilor: “Îi asigur pe cetățeni că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. O să fie multe provocări și sper că le vom duce la bun sfârșit. Societatea a dat dovadă de înțelepciune și sunt convins că va pune presiune pentru schimbarea pozitivă a României. Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor, pentru prosperitatea economică a țării și voi fi un partener al mediului de afaceri. Voi fi un garant al libertăților cetățenești. Mulțumesc!”

Apoi, și Ilie Bolojan, care a îndeplinit funcția de președinte interimar, a făcut o scurtă declarație: “Închidem, în condiții democratice, un ciclu electoral. Aceste alegeri, prin modul corect de organizare și prezența mare la vot, dar și diferența mare de voturi, arată capacitatea noastră de a organiza alegeri libere și corecte și că suntem un stat democratic. Este un nou început, unul al încrederii, un început de speranță și un început mai mare de prosperitate. Îi urez mult succes domnului președinte, Nicușor Dan. Dumnezeu să aibă în pază România și pe toți românii, oriunde s-ar afla”.

Urmează că Nicușor Dan să depună jurământul în fața Parlamentului, eveniment care cel mai probabil va avea loc luni, 26 mai. ”Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, va rosti Nicușor Dan

Premiu de Excelență pentru Boca Rodica, Asistent Medical Comunitar în Căianu Mic

În zilele de 15 și 16 Mai 2025, a avut loc evenimentul dedicat Zilei Asistenților Medicali, o celebrare a profesionalismului, empatiei și efortului depus zilnic de cei care îngrijesc sănătatea semenilor noștri.

Pe parcursul celor două zile, participanții au asistat la prezentări medicale valoroase, susținute de medici și asistenți invitați special pentru a marca acest moment important.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale evenimentului a fost „Gala Asistentului Medical”, aflată anul acesta la cea de-a IV-a ediție, desfășurată în data de 16 Mai. Cu această ocazie, s-a acordat Premiul de Excelență la secțiunea „Cel mai implicat asistent medical în comunitate” Doamnei Boca Rodica – Asistent Medical Comunitar în cadrul Primăriei Căianu Mic.

Această distincție este nu doar o recunoaștere personală, ci și o validare a eforturilor colective depuse de compartimentul de asistență medicală comunitară al Primăriei Căianu Mic. În ultimii ani, instituția noastră a organizat numeroase campanii medicale gratuite, dedicate cetățenilor comunei, pentru depistarea și prevenirea afecțiunilor medicale, anunță Paul Știr, primarul comunei.

Mulțumim Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Bistrița-Năsăud pentru organizarea acestui eveniment de suflet și pentru sprijinul constant acordat profesioniștilor din domeniul sănătății, adaugă acesta.

SCJU Bistrița anunță lucrări extinse, vizite suspendate circa două săptămâni

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița informează că, având în vedere extinderea lucrărilor de modernizare, accesul în două secții va fi restricționat, iar din motive epidemiologice și pentru siguranța pacienților vizitele vor fi suspendate circa două săptămâni.

Comunicatul SCJU Bistrița:

”Stimați aparținători,

Având în vedere extinderea lucrărilor de reabilitare la etajul IV al spitalului, accesul în secțiile Chirurgie generală și Ginecologie este temporar restricționat.

Din motive epidemiologice și pentru siguranța pacienților, începând de astăzi, vizitele vor fi suspendate pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni.

În acest interval, pachetele destinate pacienților pot fi aduse la poarta spitalului, unde vor fi preluate de personalul nostru. Vă rugăm să le etichetați clar cu numele pacientului, secția și salonul.

Pentru informații despre starea pacienților, vă rugăm să apelați la numărul de telefon: 0790 014 472.

Vă mulțumim pentru înțelegere, răbdare și sprijin în această perioadă. Măsurile adoptate sunt temporare și fac parte dintr-un efort amplu de modernizare a infrastructurii medicale, în beneficiul direct al pacienților. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a reveni cât mai curând la normal.

Cu considerație,

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița”

CCR a respins cererea depusă de Simion. Nicușor Dan va fi învestit președintele României

Judecătorii CCR au respins cererea depusă de George Simion de anulare a alegerilor prezidențiale.

„În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată. Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central”, arată CCR.

În aceeași ședință, CCR a validat mandatul de președinte al lui Nicușor Dan.

Astfel, într-o ceremonie la ora 12.00, președintele ales Nicușor Dan își va putea prelua mandatul.

Decizia CCR a venit în timp ce Nicușor Dan avea o conferință de presă, în cadrul căreia a fost întrebat ce opinie are despre această hotărâre a Curții.

„Eu cred că era clar de la început, pentru toată lumea, că e un ceva complet artificial. Eu n-am văzut-o pe cea scrisă (cererea – n.r.), dar să spui că s-au dat sute de milioane de euro în Moldova e total, total irelevant”, a spus Dan.