AUR nu se dezminte, scandal ca la ușa cortului!
Ca orice partid ce încearcă să se mențină pe scena politică și să își conserve procentele electorale, cei de la AUR încearcă să își consolideze poziția și în județul Bistrița-Năsăud prin formarea de organizații locale, dar și o organizație județeană.
De abia ce a apărut din neantul politicii conducerea județeană, că a și intrat dihonia în partidul lui Simion. De vină poate să fie și fantoma, nu cea de la operă, ci cea a Dianei Iovanovici Șoșoacă, o mare fană a scandalurilor publice. Și cum orice partid care se respectă pune de câte un scandal, nici cei de la AUR BN nu s-au dat în lături și au început să se înjure ca la ușa cortului și să se amenințe reciproc.
Proaspăt uns la conducerea partidului este fostul secretar general adjunct al PNL BN și mâna dreaptă a lui Ioan Turc, Gaby Ștefoi, alături de omul de afaceri Dragoș Hârjoabă, dar și de Iulia Maier. Se pare că Gaby Ștefoi nu este pe placul membrilor organizațiilor din teritoriu, care își doresc oameni noi, fără trecut politic. Astfel că lucrurile au degenerat rapid în insulte și amenințări. Așa că ceea ce părea o ședință generatoare de ”succesuri” electorale s-a transformat într-o veritabilă ședință de parlament mioritic.
Un membru de partid, nemulțumit de actuala situație și de faptul că un fost PNL-ist este la conducere a trimis către presă o scrisoare prin care își exprimă nemulțumirile.
,,Marea majoritate este profund nemulțumită de impunerea fostului secretar general PNL în funcția de conducere a filialei județene. Am aflat că în timpul ședinței de ieri toți cei prezenți au fost total împotriva primirii în partid pe poziții de conducere a celor care au ocupat funcții în alte partide cu tradiție. Oamenii chiar au amenințat că părăsesc partidul dacă PNL-istul va fi pus la conducere”, a spus membrul AUR.
Gabriel Ștefoi a auzit despre aceste nemulțumiri și i-ar fi amenințat pe membri care nu îl susțin, cu excluderea din partid. Am reușit să intrăm în posesia unor înregistrări în care Gabriel Ștefoi amenință un membru de partid.
Ascultați AICI înregistrările!
Contactat telefonic de către redacția N1TV Gabriel Ștefoi a declarat că certurile au pornit de la faptul că i-ar fi fost amenințată familia și că urmează să pună la dispoziția presei înregistrarea amenințărilor.
De asemenea redacția N1tv a contactat doi reprezentanți AUR Sângeorz-Băi dar se pare că aceștia nu știu nimic despre acest scandal…. Ideea este că un partid nu poate să pornească la drum cu sloganul ” băga-mi-aș p… în…” sau poate?
Până când Simion va tranșa disputa lucrurile rămân în coadă de pește (nu prea proaspăt)…
Publică comentariul