Bistrița, de la Orașul Imnului Național la Orașul Cerșetorilor

Fiecare dintre noi ne găsim câteva ore pe care să le petrecem cu familia, prietenii sau singuri în oraș. Sau avem doar treabă prin oraș și trebuie să mergem stânga-dreapta pentru a ne atinge micile obiective. Ei, și cum să mergi în orașul ăsta liniștit și fără dureri de cap, când de la fiecare colț apare câte un tip cu textul „Dumnezeu să îți dea sănătate, dă și mie un leu”?

De ani de zile, Bistrița este o cloacă a cerșetorilor. Că ești la terasă, la Mall, la farmacie, de unde, de neunde, apar copii săraci trimiți la cerșit, în spatele lor stând o rețea meschină și cinică de scursuri ale societății care fac bani din sclavagizat minori.

Autoritățile locale se băteau în piept în perioada campaniei că în câteva luni fac deratizare cu respectivii subiecți. Încă nu există rezultate, ba din contră! Se înmulțesc pe zi ce trece!

Bistriță dragă, titlul de Oraș al Imnului Național e deja învechit, sună comunistoid și prăfuit. Ia, uite alt titlu care te îmbracă bine: Bistrița, Orașul Cerșetorilor! La valoare să se știe de la mine pentru tine.

Bine, nu e neapărat o problemă că unele persoane cerșesc. Există cazuri care au ajuns în ipostaza respectivă conjunctural. Dar mai sunt și călăi buni de lucru ce stau cu mâna întinsă și, dacă țin un copil cu muci la nas în cărucior, au impresia că înmoaie inimi. Pe deoparte îți e milă de bietul copil, pe de altă parte te întrebi: „Da’ dacă știa că nu îl poate întreține, la ce l-o mai făcut?”. Da, probabil pentru această meserie, de cerșetor. Poate pentru alocație. Poate din iubire infinită și neprotejată. Vinovați sunt cei care îi încurajează și fac parte din categoria „clienți”.

Asta este, doamna Bistrița! Atâta ai putut.