Echipaj de Ambulanță, atacat cu bâte, topoare și pietre. Agresorii credeau că autosanitara „fură copii”
Un echipaj medical chemat să acorde ajutor unui pacient din localitatea Recea-Cristur, județul Cluj, a fost atacat de mai multe persoane înarmate cu bâte și topoare, pe fondul unor zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”. În urma incidentului, șoferul autosanitarei a fost rănit și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, relatează Dejeanul.ro.
Incidentul s-a produs puțin după ora 21:00, după ce echipajul Serviciului de Ambulanță a fost solicitat în Recea-Cristur pentru un pacient căruia i se făcuse rău.
Ajunși în localitate, membrii echipajului au oprit pentru a cere indicații privind adresa la care trebuiau să intervină. Potrivit informațiilor relatate de presa locală, un grup de persoane aflat în zonă a început să filmeze autosanitara și să se agite.
Medicii au reușit să ajungă la pacient, să îi acorde îngrijiri și să îl preia pentru a-l transporta la Spitalul Municipal Dej. Pe traseu, însă, autosanitara ar fi fost blocată de un autoturism.
Din mașină au coborât mai multe persoane înarmate cu bâte și topoare, care au început să lovească ambulanța și să arunce cu pietre. Agresorii susțineau că echipajul medical s-ar afla în așa-numita „ambulanță neagră care fură copii”, un zvon propagat în mediul online, inclusiv pe TikTok.
În timpul atacului, unul dintre geamurile autosanitarei a fost spart, iar șoferul Ambulanței a fost rănit la nivelul unui ochi de cioburile rezultate. Acesta a avut nevoie ulterior de o intervenție chirurgicală.
Echipajul se afla în misiune și transporta un pacient către spital în momentul în care a fost atacat.









