Gloria Bistrița va întâlni CSM București în semifinalele Supercupei României

Gloria Bistrița și-a aflat adversara din semifinalele Supercupei României la handbal feminin. Formația bistrițeană va întâlni CSM București, într-un duel programat în cadrul turneului Final Four, care se va desfășura în perioada 22–23 august.

Partida va reprezenta primul test oficial important al noului sezon pentru Gloria, echipă care își propune să înceapă competițiile interne prin câștigarea unui nou trofeu.

Locația în care se va disputa turneul Final Four urmează să fie anunțată de Federația Română de Handbal. Reprezentanții Bistriței au depus dispunerea ca această competiție să se desfășoare în TeraPlast Arena.

În cealaltă semifinală a Supercupei României se vor întâlni CSM Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea.

Câștigătoarele celor două partide se vor califica în finala competiției, programată în cea de-a doua zi a turneului. Supercupa României va reuni astfel patru dintre cele mai puternice echipe ale handbalului feminin românesc, într-o competiție care deschide oficial noul sezon.