METEO, Bistrița-Năsăud: Două zile friguroase cu ninsori la munte

Ce ne mai aşteaptă următoarele zile, din punct de vedere meteorologic, pe la noi prin județ?

LUNI, prima parte a zilei rămâne in coordonatele de astăzi, fără precipitații, cu cer mai mult noros in zonele joase, cu ceață dimineață şi condiții de burniţă. La altitudine, cer variabil cu ceva intensificări de vânt, nu foarte acute, însă.
Valorile termice se vor încadra între 5°C, în zonele cu ceață persistentă şi 8°C, în culmile deluroase care vor răzbate prin norii joşi. Către seară, însă, o arie de nebulozitate, de această dată frontală, aferentă unui transport rece, va determina schimbarea aspectului si în zonele înalte.
Astfel, în noaptea de LUNI SPRE MARȚI, precipitațiile se vor extinde ca arie, începând din nordul teritoriului. La început, vor predomina ploile, slabe cantitativ si doar la 1600 m. alt vom avea lapoviţe şi ninsori.
Odată cu avansul rece, însă, in timpul nopții, izoterma de 0°C va fi în scădere spre 1000 m. alt. , astfel, până marți dimineață, manifestări hibernale aşteptăm şi în aceste zone. Aşteptăm, in aceste condiții, lapoviţe şi ninsori slabe in zonele submontane iar la peste 1100 – 1200 m. se va depune un strat firav de zăpadă de până în 5 cm. Din nou, condiții de polei si ghețuş in Pasul Tihuța, aşa că, grijă mare mâine noapte dacă tranzitați pasul.
Mai jos, ploi slabe tomnatice, fără evenimente notabile.
MARȚI scăpăm de precipitații, va fi frig la altitudine cu vânt intens si condiții de fulguieli slabe. In zonele joase, cer variabil si valori de t° cuprinse între 2°C pe lângă munți şi 6°C, in zonele de podiş. De precizat că în noaptea de marți spre miercuri județul va plonja sub 0°C, peste tot dar mai revin până atunci.
Seară liniştită, tuturor!

 

METEO.BN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *