De multe ori discuăm despre o afacere, discutăm despre o firmă, discutăm despre oameni care fac ceva și în același timp acuzăm firma, acuzăm oamenii, poate pentru toate neîmplinirile noastre, în ceea ce nu ne-a reușit nouă în viață și încercăm să aruncăm totul în spatele celor care au luat acel lucru și au dat plus valoare. Ei bine, ne-am învățat să aruncăm cu piatra, să judecăm, fără să ne uităm înainte în oglindă. Nu îmi propun să mă uit astăzi în oglindă.

Îmi propun să cunosc oamenii din spatele unei afaceri de succes, unei afaceri cunoscute. Din afară se vede doar succesul, se vede doar reușita. Se vede doar o mașină pe care scrie MIS GRUP. Se văd multe mașini pe care scrie MIS GRUP. Nu se văd oamenii din spate. Prea puțin se discută… Sau deloc nu se discută despre Ghina și despre Petrică Farcaș. Ideea e că în acest material vreau să vorbim puțin cu oamenii, cu cei care își cheltuie timpul și sănătatea ca să construiască un vis, pentru că bănuiesc că e vorba de un vis.

Bănuiesc că de MIS GRUP a auzit toată lumea. Hai să vedem cine este Petrică, cine este Ghina Farcaș. Pentru început, cu toate că doamnele au întâietate, voi începe cu capul familiei. Petrică, spune-mi, te rog: Cine ești?

P.F: Eu mă trag dintr-o familie din Maramureș, dintr-o familie de țărani, dintr-o familie din care, de când mă știu și m-am născut, am fost în mediul privat, în sensul că la noi în comună s-au făcut colectivizări, s-au făcut deportări din cauza colectivizării, iar familia noastră a refuzat să intre în colectiv și de aici mi s-a dezvoltat un simț ascuțit al proprietății. Părinții mei au avut opt copii, cinci fete și trei băieți, iar eu am fost cel mai mic dintre băieți. Tatăl meu a fost dulgher, iar mama casnică, am stat împreună până la 18 ani, iar mai apoi am făcut armata, după armată am venit în zona Bistriței și m-am căsătorit cu soția mea, Virginia (Ghina).

Reporter: Spune-mi cât de greu a fost pentru tine, pentru că observ că te-ai ridicat singur, fără ajutor, fiind opt frați. Bănuiesc că îți ajutai tatăl. Fiind dulgher, bănuiesc că avea nevoie de ajutor de la cei trei feciori.

P.F: Atunci ne axam pe activități agricole. Aveam 32 de hectare de pământ, tata lucra la dulgherie cât noi eram la câmp și o ajutam pe mama.

Reporter: Care este cel mai frumos lucru din copilărie pe care ți-l amintești?

P.F: Cu siguranță Familia. Frații, părinții… Cu ei am cele mai frumoase amintiri. Tot ce înseamnă „familie”. „Familie” înseamnă ceva sfânt. Mi-aș dori să fiu din nou copil, să trăiesc alături de frații și părinții mei, să ne strângem toți, să ne împărțim mâncarea, hainele, pentru că era o perioadă foarte grea și, totuși, Dumnezeu ne-a purtat de grijă și am crescut, ne-am dezvoltat și am ajuns aici, unde suntem acum.

Ghina, vii dintr-o familie cunoscută din județul Bistrița-Năsăud. Povestește-mi câteva lucruri care nu au fost atât de vizibile. Toată lumea știe de Emil Iugan, toată lumea știe de MIS GRUP, toată lumea știe de fostul om din administrația comunei Șanț, prea puțin se știe, însă, ce a însemnat istoria familiei voastre. Îmi povestea, la un moment dat, domnul Emil Iugan, cum a ajuns să cumpere primul gater. S-a dus să cumpere ceva de prelucrat lâna și a ajuns să cumpere gater până la urmă.

Cum a fost să crești în familia Iugan?

V.F: Nu a fost deloc ușor, fiind trei frați. Avem ceva în comun cu Petrică pentru că venim dintr-o zonă privată, dinainte de revoluție, în sensul că, spre deosebire de tata care era cunoscut ca fiind funcționar public, mama, acasă, avea o secție de dărăcit lâna, într-o formă privată, de unde, cumva, am preluat și noi un spirit antreprenorial. Suntem trei frați, din păcate unul e bolnav, dar în principiu, spiritul ăsta antreprenorial de acolo se trage. Mama a muncit foarte mult pentru partea asta privată, iar dacă e s-o luăm matematic, nu avea zi, nu avea noapte, iar toate văile trimiteau lână de dărăcit la noi… Din Vatra Dornei, zona Ilvelor, Valea Someșului, cai, căruțe, mașini… A fost o perioadă grea pentru mama, dar bună pentru noi în sensul în care noi, copiii, am preluat volumul de muncă foarte mare și ne-am dezvoltat așa. Tata, în felul lui, a fost un vizionar, și-a dat seama de schimbarea de sistem chiar de la început, suntem cea mai veche firmă cu capital românesc privat, din județ și trebuie să mă mândresc cu faptul că nu am închis niciun business. Nicio afacere nu a falimentat, nu am închis nicio firmă, chiar dacă nu am avut numai ani buni. Am traversat foarte multe crize, foarte multe neajunsuri, dar am găsit rezerve și soluții să mergem mai departe. Nu ne-am lamentat, nu ne-am plâns pe cât ar fi fost durerea de mare și nu am închis niciun business.

Reporter: Spune-mi, un pic, despre anii de școală, despre tinerețe și bineînțeles de prima întâlnire cu Petrică.

V.F: Mi-ai ridicat mingea la fileu. Alaltăseară am avut întâlnirea de 30 de ani de la terminarea Liceului Economic. A fost o întâlnire emoționantă și frumoasă, în care ne-am adus aminte de anii frumoși pe care i-am parcurs în liceu.

Eu și cu Petrică ne-am întâlnit la muncă, am avut aceleași valori comune vizavi de familie, de lucru, vizavi de ce ne dorim în viață, poate am fost un pic prea zeloși. Când ne-am cunoscut aveam 23, respectiv 25 de ani. Acum avem o familie frumoasă cu doi copii.

Reporter: A fost dragoste la prima vedere?

V.F: Greu de zis! Suntem firi tari amândoi, nu cădem chiar așa de ușor la pace. Nu ne-a luat mult ca să ne decidem, suntem amândoi hotărâți din fire și probabil asta ne-a ajutat.

Reporter: Ce ai simțit prima dată când ai văzut-o pe Ghina?

P.F: E un sentiment pe care nu îl mai întâlnești vreodată în viață. Acea dragoste care se numește „oarbă”. Adică iubești fără să îți pui întrebări, fără să îți faci griji, fără să spui… Oare ce va fi mâine? Era o dragoste adolescentină.

Reporter: Era vorba că sunteți două firi tari. Cum de v-ați decis că trebuie să lucrați împreună și acasă și la birou?

P.F: Suntem două firi tari, dar ne completăm reciproc. Eu sunt un bărbat mai împrăștiat, soția, din contră. Are grijă să supravegheze ceea ce fac, are grijă să gestioneze ceea ce fac și mi-am dat seama din primii ani că facem o echipă, un tot unitar funcțional.

Reporter: Când a venit decizia de a lucra în familie și totuși separat, pentru că fiecare dintre dumneavoastră lucrați în domenii diferite? Când a venit ideea de a te implica în construcții?

V.F: Ca să avem o gestiune bună, nu amestecăm activitățile, beneficiile, iar ca să duci mai departe lucrurile care au confirmat, care merg bine, trebuie să oprești ceea ce nu merge. Timpul a dovedit că am făcut un lucru bun, la momentul potrivit. Încă funcționăm ca și firme afiliate, ne sprijinim și ne ajutăm, dar din punct de vedere administrativ și executiv ele sunt separate.

Reporter: Cum a venit decizia de a lucra cu diferite proiecte europene, guvernamentale? Știm cu toții că începutul e „promițător”, dar vă loviți mereu de birocrație.

V.F: Prima dată vă voi spune de unde vine numele de MIS GRUP. „M” vine de la cea mai veche firmă din județ, Montana Iugan, „I” vine de la numele Iugan, iar „S” vine de la Silvania, care este prelucrator de lemn. Pentru că aveam mult de lucru cu lemnul, inevitabil ne-am intersectat cu domeniul construcțiilor. De la drumuri forestiere la drumuri județene, diferența nu e foarte mare. Totul a venit natural. Iar pe partea de construcții civile tot natural a venit această trecere. În prelucrarea lemnului te întâlnești cu foarte multă dulgherie. Case din lemn, tot felul de structuri din lemn… Automat te duce în zona construcțiilor, iar până a dezvolta o secțiune dedicată construcțiilor civile nu mai era decât un pas și voință și asta am făcut.

Reporter: Ce înseamnă să „iei o lucrare”? De la participarea la licitație, implemantarea proiectului… Bănuiesc că este pe undeva și suflet în fiecare proiect făcut de MIS GRUP.

P.F: În momentul în care ai început să crești și să formezi o echipă, simți că ai din ce în ce mai multă responsabilitate și atunci nu poți să privești decât înainte, să nu dezamăgești așteptările celor care au venit și ți-au oferit încrederea lor. Și așa s-au ajuns ca să acceptăm provocările pieței, pentru că dezoltarea a venit în funcție de lucrările pe care statul le scoate la licitație. Am urmărit cursul, ne-am adaptat din timp pentru că dezvoltarea nu a fost pe cele trei ramuri ale construcției (drumuri,  apă, canal) ci ele au mers cumva etapizat. A fost o perioadă în care mergeau foarte bine reparațiile și reabilitările de clădiri, dar după patru, cinci ani, acest sector nu a mai avut finanțare. Au venit după finanțări pentru drumuri și după au venit pentru apă și canal. Așa ne-am adaptat din mers, echipa cu care am lucrat, ca să putem face față provocărilor. Văzând că sunt firme puternice de afară, văzând modul lor de lucru capitalist. În sensul că pe ei nu îi interesează într-o licitație/contract doar capitalul. Nu se uită la resursa umană cum e tratată sau la resursa locală care diferă de resursa umană. Ne-am tot gândit cum putem să luptăm și noi ca oamenii din jurul nostru să aibă acces la acei bani pe care îi dă statul. Să rămână aici, să se investească aici. Așa ne-am făcut o echipă, zic eu că este bună și profesională cu care participăm la licitație unde am acumulat în cei 20 de ani de construcții foarte multă experiență. Din acest motiv suntem și buni pe piață în câștigarea licitaților pentru că am clădit an de an, am analizat, am verificat legea pentru că se schimbă aproape lunar. Am ținut pasul cu acesta schimbări și ne-am adaptat.

Reporter: Ce înseamnă un proiect din punct de vedere birocratic, administrativ, al hârțogăriei, a rapoartelor un proiect? Fie el local sau guvernamental.

V.F: Pentru omul de rând înseamnă numai cifre. De ce este o valoare atât de mare în proiectul X sau lucrarea Y? Pentru profesioniști înseamnă luni de zile, caz concret chiar și până la doi ani, în care ești încă în faza de ofertare. Asta presupune analiză, oferta în sine, o ofertă pusă într-un sistem de ofertare public presupune analiză financiară, tehnică, juridică și o asumare extraordinar de mare a unor cifre. Noi dacă ofertăm azi în 2021 și contractăm anul viitor în 2022, executăm încă într-un an în 2023. Gândiți-vă câtă presiune și responsabilitate este pentru firma respectivă. În perioada asta prețurile sunt fixe, dar tu trebuie să ai un buget și un management perfect să poți duce la capăt lucrarea pe care ți-ai asumat-o. După 3 ani, asta facem noi. Este ușor din exterior să judeci numai prin prisma unei sume ofertate, dar în spatele ei stă un întreg angrenaj. Acesta poate dura de la câteva luni la 2 ani.

Reporter: Pentru tine, uman, ce înseamnă?

V.F: Înseamnă muncă de 12, 14, 16 ore pe zi. Am împlinit 30 de ani de la terminarea liceului perioadă în care am muncit continuu, în paralel cu facultate, familie și copii.

Reporter: Cum e ca femeie să trăiești înconjurată de lucruri destul de negative din partea multor oameni din jur? Pentru că așa cum spuneam la începutul discuției noastre, oamenii sunt obișnuiți să judece. Uneori chiar și cu informații pe care nu le au, să caracterizeze fără să știe de ce. Ci pur și simplu o caracterizare pentru că așa percep ei. Are o mașină care costă cu vreo 10.000 de euro mai mult decât mașina mea. Pentru că are o haină care costă mai mult decât hainele mele. Deci aceasta este răutatea a noastră, umană până la urmă, dar care ne dezumanizează. Răutatea, invidia, intoleranța, toate acestea afectează sau nu modul de viață, modul de comportament în societate?

V.F: Din punct de vedere uman, nu vreau să fiu rea, dar „oameni mici, povești mici”. Nu mă afectează, suntem profesioniști, suntem la o vârstă în care nu mă uit după o judecată superficială. Mă deranjează dacă un partener credibil are o opinie negativă, dar în aceeași măsură pe plan profesional noi suntem conștienți că lucrăm cu bani publici. Suntem mai expuși, avem și un număr considerabil de angajați care la rândul lor antrenează o masă de oameni. Oamenii, în special în generația noastră, au așteptări foarte mari. Că sunt furnizori, că sunt parteneri, că sunt angajați, nu mi-am propus  să satisfac toate așteptările masei mari de oameni. Prin urmare nu aș putea spune că mă deranjează, suntem profesioniști, vă repet, ne-am obișnuit să fim în vizor, nu ne afectează atât de mult. Mă deranjează o opinie pertinentă a unui om care a realizat ceva în viață, care a trecut pe drumul care suntem noi, care cunoaște realitățile sistemului, acolo o voce m-ar deranja. Dar în general opinia publică care judecă numai prin prisma unei cifre, a unui contract luat din mass-media.

Reporter: Nu doar răutatea oameniilor, ci de multe ori te lovești și de reaua voință a celor pentru care lucrezi.

P.F. După 30 de ani de lucru cu oamenii, aproape că la prima vedere ne dăm seama cu cine avem de a face. Eu pot să numesc o imaturitate a unor oameni care ajung în diferite funcții, nu pentru a servi interesele comunității, ci pentru a-și rezolva problemele personale. Dar și noi trecem prin asta, mergem înainte, asta e viața, nu ne putem opri!

Reporter: Cât de important este Dumnezeu pentru voi? Sunteți o familie creștină, o familie cu puternice repere morale. Care a fost rolul lui Dumnezeu în faptul că v-ați întâlnit, faptul că puteți asigura pâinea atâtor oameni?

V.F: Faptul că astăzi suntem aici cu dumneavoastră este pentru că cel de sus ne-a rânduit să fim așa. Dacă nu îl aveam pe Dumnezeu în viața noastră, în familia noastră, în afacerea noastră, astăzi nu eram aici cu dumneasvotră. În primul rând nu am fi rămas în zona noastră. Petrică nu este localnic, probabil nu ne-ar fi legat ceva anume, dar tocmai educația asta creștină și familiară ne-aa ținut legați. Astăzi suntem aici pentru că îl avem pe Dumnezeu cu noi.

Reporter: Care este lucrul care te bucură cel mai mult și lucrul pe care nu l-ai putea ierta niciodată?

P.F. Trebuie să fim realiști, noi ne-am născut în lume cu un bagaj. Dumnezeu ne-a înzestrat pe unii cu mai mult sau mai puțin. Bucuria mea personală este când știu că Dumnezeu mi-a dat foarte multă pricepere, înțelepciune și alte daruri. Asta este bucuria sau lucrul cel mai frumos pentru noi. Noi considerăm că trebuie să dăruim și să iertăm, acestea sunt porunci.

V.F: Cea mai mare bucurie este totuși familia. Și bunurile materiale aduc o oarecare bucurie, dar cele familiale și personale aduc mai multă fericire. Este greu să vă spun sau să definesc o chestie de neiertat pentru că suntem obligați să iubim și să iertăm. Dacă ar fi să tragem o concluzie a ceea ce am făcut până acum este aceea că am reușit să contribuim la bunăstarea zonei, că ne-am implicat în viața publică, că ne-am pus toată dragostea  și priceperea la dezvoltarea comunității și că iubim ceea ce facem. O să continuăm să fim parte integrantă a comunității indiferent de cât noroi și mizerie se aruncă în noi, tocmai de către oamenii care sunt plătiți din impozitele achitate de noi. Suntem tari, suntem deciși și motivați așa că vom lupta cu toate piedicile pentru că asta știm cel mai bine: să depășim obstacole! ASTA ÎNSEMNĂ MIS GRUP: MUNCĂ, IUBIRE, SPERANȚĂ.