Primăria Bistrița anunță lucrările programate în această săptămână. Dezinsecție împotriva țânțarilor în toate cartierele
Direcția de Infrastructură și Servicii din cadrul Primăriei Bistrița a anunțat programul intervențiilor care vor fi desfășurate în municipiu în perioada 20–24 iulie 2026. Lucrările vizează întreținerea străzilor, reparații la imobile, îngrijirea spațiilor verzi, dezinsecția împotriva țânțarilor și verificarea instalațiilor aflate în administrarea municipalității.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, echipele vor demola construcțiile provizorii de pe strada Dragoș Vodă, vor îndrepta și remonta stâlpi din fontă, beton și plastic și vor efectua reparații în zonele în care s-a intervenit anterior la rețelele de apă, canalizare sau electricitate.
Sunt programate reparații interioare la imobilele situate în Piața Centrală nr. 2 și nr. 6, precum și la Școala Gimnazială nr. 4. Totodată, vor continua lucrările de întreținere a indicatoarelor rutiere, coșurilor de gunoi, băncilor, balustradelor metalice, locurilor de joacă, separatoarelor de sens și rastelurilor pentru biciclete.
Echipele de la Spații Verzi vor desfășura lucrări de eliminare a crengilor uscate și a arborilor degradați, dar și activități de cosire a gazonului pe Calea Moldovei, bulevardul Republicii, la Ștrandul Municipal și în Parcul Avram Iancu. Gardurile vii vor fi întreținute pe Aleea Tihuța și în Piața Morii.
De asemenea, vor fi salubrizate zonele verzi și locurile de joacă din municipiu, iar resturile vegetale și crengile rezultate în urma intervențiilor vor fi încărcate și transportate. În sere sunt programate lucrări de plivire a culturilor de plante.
Dezinsecție împotriva țânțarilor, pe parcursul întregii săptămâni
O amplă acțiune de dezinsecție exterioară împotriva țânțarilor va fi realizată etapizat, în toate zonele municipiului Bistrița.
Luni, intervențiile sunt programate în zona centrală, în Piața Centrală, Piața Unirii, Piața Petru Rareș, Piața Morii, pe bulevardul General Grigore Bălan, strada 1 Decembrie și segmentul central al bulevardului Republicii.
Marți, echipele vor acționa în perimetrul Independenței–Decebal–Republicii, inclusiv pe arterele principale, în zona Gării și pe străzile adiacente.
Miercuri, dezinsecția va continua în zona Andrei Mureșanu–Calea Moldovei, inclusiv pe străzile și fundăturile accesibile autospecialelor.
Joi sunt vizate străzile Grănicerilor, Subcetate, Tărpiului și Drumul Cetății, precum și zona industrială și sectoarele adiacente.
Vineri, acțiunea va ajunge pe Calea Clujului și în cartierele Unirea, Sărata, Sigmir și Slătinița. Vor fi tratate străzile principale și drumurile pietruite pe care autospecialele pot avea acces.
Verificări la semafoare, fântâni arteziene și sisteme de irigații
În această săptămână vor continua și activitățile de monitorizare și întreținere a centralelor termice, cazanelor de apă caldă și instalațiilor aferente. Vor fi verificate semafoarele, cișmelele, bazinele și fântânile arteziene din municipiu.
Sunt programate intervenții la instalațiile din Parcul Regele Mihai I, Parcul Viișoara, Pădurea Schullerwald, Parcul Dendrologic Unirea și scuarurile din Subcetate și Ghinda. În Parcul Regele Mihai I va fi schimbată apa din bazin pentru oxigenare și vor fi verificate pompele și instalațiile de tip skimmer.
Revizii și reparații vor fi realizate la instalațiile pentru apă caldă de la Grădinița nr. 3, Creșa nr. 3, Grădinița nr. 11 și Creșa nr. 2. Totodată, vor fi reparate și reglate aspersoarele sistemului de irigații din zona Panait Cerna, iar la Școala Primară din Sărata sunt prevăzute reparații la instalațiile sanitare.









