Procesul de încărcare a cardurilor de alimente se va desfășura în perioada 14-25 iunie
Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranșă de 250 lei, a treia din acest an pentru beneficiarii măsurii ,,Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”, va începe în data de 14 iunie, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt:
– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Publică comentariul