BISTRIȚA: Transportul cu numărul 100 pentru autospeciala accesibilă a Direcției de Asistență Socială

Autospeciala fost achiziționată în urma defășurării procesului – Bugetare Participativă lansat de Primăria municipiului Bistrița, proces în care chiar reprezentanții persoanelor cu dizabilități motorii – utilizatori de scaun rulant, au propus și depus spre dezbatere proiectul „Transport gratuit pentru persoane cu dizabilități și vârstnice”.

Prin implementarea acestui proiect se acoperă o lipsă acută a transportului public accesibilizat și respectiv a transportului de tip taxi accesibil ( nici o firmă de transport tip taxi nu are în dotare autovehicul accesibil). În anul 2021 proiectul susmenționat a fost aprobat de către municipalitate și votat de către cetățenii municipiului Bistrița, achiziția propriu-zisă s-a desfășurat în anul 2022 de către Direcția de Asistență Socială Bistrița, transmit reprezentanții municipalității.

Beneficiarii serviciului de transport gratuit pentru persoane cu dizabilități sunt:

(1) Beneficiari direcți – persoanele cu dizabilități/handicap, copii/adulți/persoane vârstnice care utilizează pentru deplasare scaun rulant și nu pot utiliza transportul public .

(2) Beneficiarii indirecți – familiile sau membrii familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilități, reprezentanții legali, însoțitori etc..

Activitățile pentru care se asigură transport gratuit cu autospeciala adaptată pentru transport în scaun rulant se împart în:

(1)  Activități prioritare

  1. a) efectuare analize medicale,
  2. b) efectuare programe de recuperare,
  3. c) consultații medic familie/specialist,
  4. d) prezentare comisia de încadrare în grad de handicap/grad de invaliditate,
  5. e) deplasare la/de la unități de învățământ,
  6. f) deplasare la instituții publice

(2) Activități neprioritare

  1. a) activități de socializare
  2. b) activități de petrecere a timpului liber

Pentru a beneficia de serviciul de transport accesibil gratuit, în regim de comandă prealabilă, potențialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. a) să aibă domiciliul/reședința în municipiul Bistrița,
  2. b) să utilizeze pentru deplasare scaun rulant,
  3. c) să nu fie instituționalizați într-un centru rezidențial în care se asigură îngrijire completă din partea autorității administrației publice.

Modalitățile prin care se solicită  transport gratuit pe raza municipiului Bistrița cu mașina special adaptată sunt:

  1. a) depunerea unei cereri scrise adresată DAS Bistrița la ghișeul relații cu publicul din strada Dornei nr.12 cu cel puțin 24 de ore înainte de solicitarea transportului
  2. b) programare online pe site-ul Primăriei municipiului Bistrița -www.primariabistrita.ro. cu cel puțin 24 de ore înainte de solicitarea transportului
  3. c) programare telefonică apelând numărul de telefon al Direcției de Asistență Socială Bistrița- 0263230513, cu cel puțin 24 de ore înainte de solicitarea transportului.

Startul proiectului s-a dat în urmă cu 10 luni, respectiv luna aprilie a anului 2023, iar zilele trecute a fost realizat transportul cu numărul de 100 cu autospeciala accesibilă.  Beneficiarii acestui serviciu special de transport au fost 88 de femei și 12 bărbați. În desfășurarea proiectului Direcția de Asistență Socială a beneficiat de sprijin logistic atât din partea Primăriei municipiului Bistrița cât și din  partea Serviciului Voluntariat pentru Situații de Urgență.

Ministerul Muncii: Plata pensiilor pentru această lună va fi efectuată începând din 5 ianuarie

Plata pensiilor către beneficiari, în luna curentă, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Casa Naţională de Pensii informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poşta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA, pe data de 4 ianuarie 2024. Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Totodată, menţionăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 – 12 ianuarie, menţionează instituţia.

Ministerul de resort precizează că deschiderea de credite de la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a realizat din 29 decembrie 2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 3 ianuarie 2024 şi cu încadrarea in limitele lunii ianuarie, anul curent, aprobate de Guvern.

Sursa: AGERPRES

Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA , a participat la Congresul Central European al Gazelor Naturale
Evenimentul a fost  organizat la Sibiu, în perioada 27-29 septembrie, de către SNTGN Transgaz SA, într-un moment definitoriu pentru securitatea energetică a Europei, în toamna celui de-al doilea an de conflict în Ucraina.
În cadrul Congresului, am susținut una dintre cele mai interesante și de impact teme: ,,Investiții în infrastructura gazieră națională -vector de dezvoltare sustenabil a comunităților locale”. 
Am prezentat cu mândrie istoricul proiectului investițional conceput în anul 2018 de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care viza înființarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, am atras atenția asupra a două dintre principiile de bază care guvernează serviciile publice, și anume adaptabilitatea și accesibilitatea pe care ar trebui să se fundamenteze orice proiect investițional menit să dezvolte un serviciu public. Trebuie asigurat acel echilibru între obligația de serviciu public si rentabilitatea economică a unei investiții, a punctat Monica Săsărman.
În prezent, la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sunt înregistrate peste 1300 de cereri de finanțare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, cu o valoare de peste 63 miliarde de lei, județul Bistrița-Năsăud numărându-se printre beneficiarii acestor sume.
monica-sasarman-300x157 Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA , a participat la Congresul Central European al Gazelor Naturale
Concluzia tuturor participanților la Congres a fost că România are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale pentru perioada următoare și că în continuare se vor dezvolta capacitățile de înmagazinare a acestora, iar investițiile în infrastructura aferentă gazelor naturale trebuie să continue! Felicitări organizatorilor acestui eveniment atât de necesar și de important! , a mai precizat secretarul de stat MDLPA.