Două persoane au fost amendate pentru că au abandonat deșeuri între Cușma și Dealul Negru
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud monitorizează permanent zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură, pentru a preveni și combate acest fenomen.
cusma2-300x265 Două persoane au fost amendate pentru că au abandonat deșeuri între Cușma și Dealul Negru cusma3-300x200 Două persoane au fost amendate pentru că au abandonat deșeuri între Cușma și Dealul Negru
În urma verificărilor de pe teren, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, au fost sancționate cu amendă persoanele T.I.V. și A.J. din localitatea Cușma, comuna Livezile, care au abandonat deșeuri în zona de ieșire din localitatea Cușma către Dealul Negru.  Suntem indignați și mâhniți de atitudinea lipsită de respect a unor concetățeni, care aleg să arate indiferență și nepăsare față de comunitatea din care fac parte și preferă să polueze natura cu deșeurile lor. În prezent, colectăm de la poarta casei toate tipurile de deșeuri, derulăm campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și vegetale, răspundem prompt solicitărilor punctuale venite din partea cetățenilor cu privire la colectarea de diferite tipuri de deșeuri. Vom continua acțiunile de verificare și control derulate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și Jandarmeria Bistrita în tot județul nostru pentru a descuraja astfel de gesturi condamnabile. Hai să dăm valoare deșeurilor și să nu poluăm natura cu deșeuri!
cusma4-300x146 Două persoane au fost amendate pentru că au abandonat deșeuri între Cușma și Dealul Negru
Cuantumul amenzilor date a fost de 3.000 lei, respectiv 4.000 lei, conform prevederilor O.U.G 195 / 2005.
(FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local

Anuța Bungărdean a deschis în mijlocul localității Cușma un punct gastronomic local, unde puteți, la orice oră, să degustați produse culinare autentice.

Iar cum familia Bungărdean este una cu frică de Dumnezeu, evenimentul a început cu o slujbă religioasă, după care preotul paroh a sfințit locul unde cei care trec prin zonă pot să se bucure de bunătățile pregătite de Anuța.

La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, dar și primarul comunei Livezile, Traian Simionca.

Nu a lipsit de la acest eveniment nici Răzvan Cerceja, directorul ADI Turism.

DSC00576-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00578-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00579-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00580-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00581-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00583-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00585-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00587-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00588-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00590-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00594-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00595-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00597-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00600-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local DSC00601-300x199 (FOTO/VIDEO) CUȘMA: Un nou punct gastronomic local

Prin urmare, dacă aveți drum prin zonă nu ezitați să opriți la doamna Anuța. Nu veți regreta!

Lavinia Petruț

LIVEZILE: Băut și fără permis de conducere a pornit la plimbare cu un ATV neînmatriculat

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au depistat și oprit în trafic, pentru control, un ATV care circula pe Drumul Județean 172G, prin Livezile.

Conducătorul acestuia a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Cușma, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate mostre biologice. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul avea aplicate numere de Spania, însă ar fi fost radiat din circulație din anul 2012, a precizat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lavinia Petruț