NĂSĂUD: Tânăr arestat pentru trafic cu canabis și substanțe psihoactive

Un tânăr din Năsăud, bănuit că ar fi distribuit canabis și substanțe psihoactive, a fost depistat și arestat preventiv, în urma unei prinderi în flagrant delict, realizată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Bistrița-Năsăud.

 

Concret, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 5 mandate de percheziție.

În comunicatul de presă remis pe adresa redacției se arată:

Perchezițiile au fost efectuate în județele Bistrița-Năsăud și Cluj, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din investigațiile efectuate a reieșit că un tânăr, de 27 de ani, din Năsăud ar fi distribuit cannabis și substanțe psihoactive, în orașul Năsăud și localitățile de pe Valea Sălăuței. Acesta s-ar fi deplasat, la comandă, în mai multe localități, conducând autoturisme fără permis de conducere și aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive, fiind depistat de polițiști în mai multe rânduri. Pentru depistarea tânărului de 27 de ani, polițiștii de la combaterea criminalității organizate, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, au realizat, în dimineața de 23 noiembrie a.c., o acțiune de prindere în flagrant delict, iar acesta a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism. În urma verificării autoturismului, polițiștii au constatat că numerele de înmatriculare aparțin altui autoturism. La fața locului a fost solicitat un echipaj al Compartimentului Rutier Năsăud, care, în urma celor constatate, a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. La aceeași dată, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, iar în urma audierilor, trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ieri, 24 noiembrie, cei trei au fost prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a tânărului de 27 de ani și plasarea sub control judiciar a celorlalți doi tineri.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurori ai D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, declară oamenii legii.

Lavinia Petruț

(FOTO-VIDEO)Braconierii fără frontiere. Un român și trei francezi, prinși în flagrant în Bistrița-Năsăud

braconaj-3-300x225 (FOTO-VIDEO)Braconierii fără frontiere. Un român și trei francezi, prinși în flagrant în Bistrița-Năsăud

Concret, luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au prins, în flagrant delict, un bărbat, de 44 de ani, din Sânmihaiu de Câmpie și trei cetățeni francezi, cu vârste cuprinse între 51 și 74 de ani, care ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare. Totodată, doi dintre cetățenii francezi ar fi avut asupra lor două arme letale, cu destinația vânătoare, care ar fi aparținut bărbatului din Sânmihaiu de Câmpie.

braconaj-2-218x300 (FOTO-VIDEO)Braconierii fără frontiere. Un român și trei francezi, prinși în flagrant în Bistrița-Năsăud

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, iar, din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada 19-21 septembrie , cei patru ar fi mai desfășurat 6 acțiuni de vânătoare neautorizate și ar fi împușcat 6 căpriori, pe care ulterior i-ar fi transportat la locuința cetățeanului român.De asemenea, în timpul acțiunilor de vânătoare, cei trei cetățeni francezi ar fi deținut, purtat și folosit o altă armă letală, cu destinația vânătoare, care le-ar fi fost pusă la dispoziție de către bărbatul din Sânmihaiu de Câmpie.La domiciliul acestuia, au fost descoperite și ridicate 6 trofee, carnea și 4 piei provenite de la căpriorii braconați, 5 arme deținute legal și care ar fi fost folosite la acțiunile de braconaj, precum și un autovehicul care ar fi fost folosit la acțiunile ilegale de vânătoare, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Cei patru bărbați au fost conduși la sediul Poliției, iar, în urma audierilor, au fost reținuți. În cursul zilei de astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj și transportul vânatului dobândit în urma unor activități de braconaj.

Lavinia Petruț