Vremea în județ: Ploi în zonele joase și viscol la munte

Informații meteo oferite de Meteo.BN
  • Ninsori moderate/ Viscol la munte;
  • Ploi – Precipitații mixte moderate în zonele joase;
  • Zone vizate: tot județul;
  • Interval 27.12 / 14:00 – 28.12 / 04:00.

Detalii

Configurația sinoptică la nivelul țării noastre denotă, în continuare, transportul unor mase de aer umed, într-un context general de joasă presiune. Astfel, începând cu orele după-amiezei, o nouă arie de precipitații se va extinde, cuprinzând tot județul. Acestea vor fi moderate în zonele joase si chiar abundente in zonele montane, unde va ninge şi se va depune un strat nou de zapadă de peste 20 – 25 cm, mai ales pe versanții cu expunere vest-sud-vestică, în general la peste 1200 m.
Tot aici, vântul se va intensifica cu rafale de 70 – 80 km/h, viscolind și spulberând puternic zăpada, vizbilitatea reducându-se, în asemenea condiții spre 0.
În zonele joase va ploua moderat, cantitățile de apă acumulate situându-se, în general, între 25 si 30 l/mp. Începând din orele serii, treptat, ploile se vor transforma în lapovițe si ninsori, astfel, până marți dimineața, este posibilă şi aici o depunere firavă de nea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.