Un nou punct de atracție a apărut pe Via Transilvanica, în satul Dealu Negru din comuna Cetate: un impresionant ceas solar cu diametrul de 20 de metri, denumit „Sol Rex Regum” – Soarele, Regele Regilor.
Lucrarea a fost realizată sub coordonarea lui Damaschin Berende, manager de traseu și voluntar cu vechime al Asociației Tășuleasa Social. Elementul central al instalației, gnomonul – indicatorul de umbră – a fost sculptat în formă de fluture de artistul Alexandru Burlacu, folosind andezit, aceeași piatră caracteristică bornelor care marchează traseul Via Transilvanica.
Ceasul solar a fost amplasat pe un fost heliport, care a fost transformat într-un spațiu cu valoare artistică și simbolică, devenind un nou reper pentru drumeții care traversează zona. Proiectul aduce o interpretare creativă a relației dintre natură, timp și călătorie, integrându-se armonios în peisaj.
Asociația Tășuleasa Social subliniază rolul acestui nou obiectiv în experiența de pe Via Transilvanica:
„Misiunea noastră este ca drumeții să descopere și să interacționeze cu lucruri care le îmbogățesc perspectiva și fac călătoria pe Via Transilvanica memorabilă. Sol Rex Regum reprezintă un pas înainte în efortul nostru de a aduce arta, cultura și istoria în acest circuit social.”























Leave a Reply