N1TV

N1TV ești TU!

Advertisement

Ioan Repede, fost director general al companiei Rombat și cetățean de onoare al Bistriței și al județului Bistrița-Năsăud, a trecut la cele veșnice

Ioan Repede, în vârstă de 71 de ani, fost director general al companiei Rombat și fondator al Liceului Creștin Logos Bistrița, a încetat din viață.

Instituția de învățământ pe care a înființat-o i-a adus un omagiu public. Conducerea Liceului Creștin Logos a transmis un mesaj de condoleanțe în care subliniază impactul pe care Ioan Repede l-a avut asupra dezvoltării școlii și asupra comunității educaționale.

Compania Rombat, pe care a condus-o timp de peste două decenii, a publicat la rândul său un mesaj în memoria fostului director general: „Echipa Rombat își exprimă profundul regret pentru trecerea în neființă a domnului Ioan Repede, fost Director General al companiei în perioada 1995-2021. Un om deosebit, un lider cu viziune și pasiune, domnul Repede a lăsat o amprentă durabilă asupra echipei și a companiei. Îi suntem recunoscători pentru contribuția sa valoroasă și pentru exemplul de devotament și profesionalism. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Ioan Repede a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Bistrița în 2014, iar în 2018 a devenit cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud.

În 2021, s-a retras la pensie după o carieră remarcabilă, marcată de 41 de ani în fruntea Rombat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *