Accident grav în Lunca Ilvei: un bărbat, prins sub un tractor răsturnat

Un incident extrem de grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Lunca Ilvei, pe strada Izvoarelor, acolo unde un tractor s-a răsturnat peste un bărbat.
Echipajele de intervenție au fost alertate imediat. La fața locului acționează pompierii militari, un echipaj SMURD de prim ajutor, dar și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca Ilvei.
Din primele informații, victima este conștientă, însă a rămas blocată sub utilaj. Echipele intervin pentru extragerea acesteia și pentru a-i acorda primul ajutor, în condiții dificile.
Foto: arhivă

Publică comentariul