Toate camerele și reflectoarele pe singurul bistrițean bucovinean, luceafărul filosofiei, mușchiu’ administrației publice, pupila ministerelor, mâna de fier din PSD… hai să nu o lungim. El este băiatu’ lu’ tătucu și astăzi îi facem un profil de politician. A trecut un mandat și jumătate de când Bogdan Ivan e mai mult în curse de Bistrița-Cluj și tot cu dosul în avion, doar nu fac înalții demnitari pesediști naveta la Capitală cum făcea Doina Pană, cu trenul…
Și uite așa, din băiatul care ducea mapa prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud ori care făcea autostopul să vină spre Bistrița de la granița județului cu Bucovina, Bogdan Ivan a ajuns să schimbe ministerele mai des decât își schimbă unii români șosetele (că nu suntem cea mai curată nație). Cercetare, Digitalizare, Economie, Energie. Unde era nevoie de un ministru PSD,hopaaaa, apărea și Bogdan. Competent la toate, specialist în orice, priceput la toate domeniile pe care le descoperea, probabil, după ce primea portofoliul.
Numai că povestea luceafărului social-democrat n-a început la București. A început în curtea lui Emil Radu Moldovan, omul care l-a crescut politic și care i-a oferit locul ideal pentru a învăța administrație. Între 2012 și 2020, Bogdan Ivan a fost consilierul și purtătorul de cuvânt al șefului Consiliului Județean. Acolo a învățat să vorbească despre proiecte, să apară la inaugurări și să explice realizările administrației. Numai bine, pentru că în politica românească omul care vorbește despre realizări ajunge uneori mai departe decât cel care le face. Și tot “datorită” pariului lui ERM despre Bogdan, există în acest moment tabere și bisericuțe care se formează intern, în PSD, exact împotriva creației sale.
În 2020 a devenit deputat, iar în 2023 a primit primul minister. Ascensiune fulgerătoare, ar spune admiratorii. Eu i-aș spune rezultatul unei relații politice cultivate cu răbdare și cu sprijinul potrivit. Plus că aici se calcă pe cadavre, în politică e ca în viață: nu prea duci flori la curve.
Și pentru că un asemenea talent administrativ avea nevoie și de consacrare academică, în poveste apare Vasile Dîncu, un alt nume greu din PSD, coordonatorul tezei sale de doctorat. Numai că aici lucrurile n-au mers chiar ca la partid. În 2023 s-a aflat că CNATDCU invalidase acordarea titlului de doctor, întrucât teza nu îndeplinea criteriile științifice cerute. Ivan a explicat că i-au fost solicitate completări, pe care urma să le facă.
Așadar, pe scurt, omul era suficient de pregătit să conducă un minister al Cercetării, dar lucrarea cu care voia să obțină recunoașterea academică trebuia completată. O situație care ar fi stârnit măcar puțină jenă într-o țară unde competența ar cântări mai mult decât carnetul de partid.
Să trecem însă la adevărata specialitate a politicii românești: oamenii potriviți la locurile potrivite. Sau, dacă vreți, prietenii potriviți pe indemnizațiile potrivite.
Aici intră în scenă Ioan Alin Demian, omul de încredere și finul lui Bogdan Ivan. Un personaj care a reușit să adune funcții publice cu o eficiență pe care Ministerul Energiei ar fi putut s-o studieze. Fost viceprimar al comunei Coșbuc, administrator public, consilier județean, apoi consilier la minister, Demian a ajuns și în consiliile de administrație ale unor companii de stat. Competent și el de la unghii până la tâmple.
În august 2025, evidențele oficiale ale AMEPIP îl indicau drept membru al Consiliului de Administrație de la Radiocom, cu o indemnizație fixă de 15.000 de lei brut lunar. În același document apărea și în CA-ul Poștei Române, unde indemnizația era de 17.385 de lei brut lunar.
În total, 32.385 de lei brut pe lună, numai din aceste două mandate, potrivit sumelor contractuale raportate. Un fleac pentru România în care cetățenilor li se explică zilnic că trebuie strânsă cureaua.
Demian a ocupat și funcția de administrator special la Fabrica de Arme Cugir, din care a demisionat în septembrie 2025, potrivit Bistrița Express. Cu alte cuvinte, omul avea un curriculum administrativ atât de încărcat, încât te întrebai când mai găsea timp să lucreze efectiv pentru toate instituțiile.
Dar Bogdan Ivan a vrut mai mult pentru finul său. În vara anului 2025 l-a propus în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Când informația a ajuns în presă și a izbucnit scandalul, propunerea a fost retrasă. Ivan a susținut că numirea ar fi fost perfect legală.
Și aici este toată frumusețea sistemului. Nimeni nu contestă că un om poate ocupa legal o funcție. Întrebarea este de ce tocmai finul ministrului ajunge să fie propus pentru supravegherea uneia dintre cele mai importante companii energetice ale României. De ce el? Ce experiență în administrarea marilor producători de energie îl recomanda? Și câți specialiști fără nași politici au avut aceeași șansă?
Poate că într-o zi Bogdan Ivan ne va explica și diferența dintre meritocrație și cumetrie. Ar fi o temă bună pentru un doctorat.
Între timp, să ne întoarcem la performanța ministerială.
România produce energie electrică, dar are în continuare probleme serioase cu stocarea ei. În anumite intervale, când producția este mare și consumul redus, energia se vinde foarte ieftin. Seara, când consumul crește și producția solară dispare, sistemul ajunge să cumpere energie la prețuri mult mai mari.
Nu este vreun secret tehnologic. Soluțiile sunt cunoscute: baterii de mare capacitate, producție flexibilă și investiții în rețele. România are deja unele capacități de stocare, dar acestea sunt insuficiente pentru a echilibra sistemul în perioadele dificile.
Bogdan Ivan a avut aproape zece luni la conducerea Ministerului Energiei. A vorbit despre baterii, a prezentat programe de finanțare și a promis facturi mai mici. Unele proiecte au fost inițiate în mandatul său, inclusiv finanțări pentru noi capacități de stocare. Numai că, la plecarea sa din funcție, aceste proiecte nu rezolvaseră problema structurală. Că no, Bogdane, tre’ să te implici direct, nu să ne spui că lucrezi. O știi pe aia cu “Mircea, fă-te că lucrezi?” Nu erai născut pe atunci, dar tot tertipurile celor de pe atunci le ai.
Iar explicația cu „băieții deștepți” din energie, invocată de fostul ministru, începe să sune obositor. Dacă știa cine câștigă din speculațiile de pe piață, dacă știa unde sunt lacunele legislative și dacă avea instrumentele unui ministru, ce a schimbat concret? Câte dintre mecanismele pe care le critica au fost eliminate în timpul mandatului său?
Căci este foarte comod să fii ministru și să vorbești ca un comentator indignat. Mai greu este să răspunzi pentru ceea ce nu ai reușit să repari.
La carburanți, spectacolul a fost asemănător. În martie 2026, pe fondul scumpirilor, Ivan a prezentat propuneri de intervenție: reducerea accizelor, plafonări, sprijin pentru distribuitori și alte mecanisme menite să limiteze creșterile de preț. O parte erau propuneri, nu măsuri deja aplicate.
Prețurile au continuat însă să pună presiune pe șoferi și transportatori. Criza internațională a petrolului nu a fost produsă de Bogdan Ivan și niciun ministru român nu poate controla cotațiile mondiale. Dar există o diferență între promisiunile făcute în fața camerelor și rezultatele care se văd la pompă. Că dacă te ia gura pe dinainte, încearcă măcar să nu o dai de gard cu excelență.
Iar după ce a plecat de la minister, Ivan a descoperit că poate critica Guvernul pentru aceleași probleme pe care le administrase până cu câteva luni înainte. În august 2026 cerea intervenții urgente și acuza actuala putere pentru situația prețurilor.
Splendidă meserie! Când ești ministru, explici că situația este complicată. Când ajungi în opoziție, întrebi indignat de ce nu face ministrul ceva.
Și, dacă tot vorbim despre realizări, merită amintit bilanțul său din PNRR.
În septembrie 2026, Bogdan Ivan a susținut public că și-a încheiat mandatul de la Energie cu toate investițiile, jaloanele și țintele PNRR îndeplinite în proporție de 100%.
Platforma de verificare Factual a analizat documentele și a calificat afirmația drept falsă. La momentul plecării sale din minister, în aprilie 2026, mai existau obiective de realizat. Mai mult, unele ținte fuseseră reduse semnificativ față de forma inițială a planului.
Cu alte cuvinte, Bogdan Ivan și-a trecut în palmares un rezultat care nu fusese atins integral în mandatul său. În sport, asta s-ar numi să ridici cupa înainte să se termine meciul. În politică, se numește bilanț de ministru.
În mai 2026, G4Media a publicat informații despre demersurile făcute de Bogdan Ivan pentru ca România să încheie un acord de achiziție a gazelor naturale lichefiate din Statele Unite, printr-un intermediar român, Nova Gas&Trade. Potrivit documentelor prezentate de publicație, Ivan trimisese în ianuarie scrisori președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan, cerând inclusiv un mandat de negociere cu sprijinul unor instituții ale statului.
HotNews a relatat separat despre o teleconferință din februarie 2026, în care reprezentanții Romgaz și Transgaz ar fi fost îndemnați să analizeze achiziția de gaze americane prin intermediari greci și români.
Romgaz a transmis că achiziția nu se justifica economic și a negat existența presiunilor din partea ministrului. Ivan a respins acuzațiile și a susținut că demersurile sale urmăreau consolidarea parteneriatului energetic cu Statele Unite.
Dar de ce ai insistat asupra unei variante comerciale considerate neatractive de compania de stat, în condițiile în care România se pregătea să înceapă exploatarea gazelor din Marea Neagră?
Iar povestea a devenit și mai complicată în septembrie, după relatările publicației americane The Wall Street Journal despre declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, privind căderea Guvernului Bolojan.
Pe 31 martie 2026, Bogdan Ivan participase la București la o întâlnire cu ambasadoarea, alături de Sorin Grindeanu. În contextul dezvăluirilor ulterioare, deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat depunerea unei plângeri penale pentru trădare pe numele lui Ivan, Grindeanu și George Simion.
Și atunci, ce rămâne după aproape trei ani petrecuți prin ministere? După cei șase petrecuți în Parlament?
Rămân conferințele de presă, fotografiile cu oficiali, declarațiile despre miliarde de euro și proiectele care urmează să fie finalizate. Rămân numirile apropiaților, controversa doctoratului, promisiunile despre energie ieftină și un bilanț PNRR contrazis de documente.
Bogdan Ivan a demisionat de la Ministerul Energiei în aprilie 2026, odată cu retragerea miniștrilor PSD din Guvernul Bolojan. A revenit la activitatea de partid, unde ascensiunea sa a continuat. A devenit președinte al PSD Bistrița-Năsăud, după ce, în anii anteriori, fusese unul dintre oamenii promovați de organizația condusă de Radu Moldovan.
Aici este, de fapt, marea întrebare a carierei sale. Ce ar fi fost Bogdan Ivan fără Radu Moldovan? Ar fi ajuns la fel de repede deputat? Ar fi condus trei ministere? Ar fi avut aceeași influență în PSD?
Poate că da. Poate că nu. Cert este că, în toți acești ani, ascensiunea sa a fost mult mai vizibilă decât rezultatele concrete pe care le poate revendica fără să se sprijine pe proiecte începute înaintea lui sau terminate după plecarea sa.
Politica românească are destui oameni care se pricep să explice ce trebuie făcut. Bogdan Ivan a avut șansa rară de a și face lucrurile despre care vorbea.
Așa că…
Bogdane, dincolo de funcțiile tale, de fotografiile cu miniștri și ambasadori și de carierele prietenilor tăi, ce ai făcut, concret, pentru oamenii care te-au trimis în Parlament?
Că de băieți crescuți de tătuci, România nu duce lipsă. De politicieni care să răspundă pentru propriile rezultate, în schimb, avem mare nevoie.
