(VIDEO) ȘIEUȚ: Mihai Ivan, edilul comunei, la ora bilanțului

În Șieuț lucrurile se mișcă. Și se mișcă în bine, Mihai Ivan fiind un exemplu de edil.

Suntem în aproape plină campanie, iar oamenii trebuie să vadă ceea ce am realizat în acești trei ani și jumătate de când sunt primarul acestei minunate comune, cu oameni deosebiți!, a precizat Ivan.

Concret, despre realizările primarului aflați din interviul realizat de colegul nostru Nelu Boldea.

ȘIEUȚ: 700 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de apă
O etapă foarte importantă din realizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, cu stație de epurare, din comuna Șieuț e aproape de final.
Împreună cu domnul Prefect al județului – Teofil Cioarbă, cu doamna Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Camelia Tabără, cu reprezentanții Aquabis și a instituțiilor abilitate, am început recepția proiectului realizat prin fonduri europene, a precizat Mihai Ivan, edilul comunei Șieuț.
După finalizarea recepției, urmează procedurile pentru demararea proiectului de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, care va fi finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
S3-135x300 ȘIEUȚ: 700 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de apă S2-300x135 ȘIEUȚ: 700 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de apă
În urma acestui amplu proiect implementat în comuna noastră, 700 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de apă, a mai punctat Ivan.
ȘIEUȚ: Cinci cetățeni moldoveni au fost reținuți în urma unui scandal care a avut loc în preajma primăriei

Cinci bărbați din republica Moldova și-au petrecut noaptea în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

La data de 19 decembrie, a fost sesizat prin SNUAU 112 faptul că, în proximitatea unei instituții publice din localitatea Șieuț, a izbucnit un scandal, fiind implicate mai multe persoane. Au intervenit pentru aplanarea acestuia luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, fiind identificate persoanele implicate, respectiv zece cetățeni din Republica Moldova, aflați în tranzit înspre localitățile de domiciliu, și șapte localnici. În urma intervenției și verificărilor efectuate, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, toți din Republica Moldova, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii publice, lovire sau alte violențe și violarea sediului profesional, informează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei  vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.

Lavinia Petruț

fotografie cu caracter ilustrativ

Încă un pas spre modernizarea drumului Sărata-Mărișelu-Șieu-Șieuț-Monor

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului  emiterea acordului de mediu pentru proiectul care prevede modernizarea drumului care traversează localitățile Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor și continuă până la limita cu județul Mureș.

În cadrul acestui proiect este prevăzută modernizare drumului județean pe o lungime de circa 34,5 km.

Valoarea estimată a întregii investiții este de 112,7 milioane lei, fără TVA.

Consiliul Județean a obținut finanțare de 140 de milioane de lei prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny” pentru acest proiect.

Licitația pentru execuția lucrărilor este încă în desfășurare, companiile interesate având posibilitatea de a depune oferte până la data de 18 octombrie.

Pe acest tronson de drum a mai fost turnat un covor asfaltic în urmă cu 6 ani, în anul 2016, investiția de la acea vreme, în valoare de circa 3 milioane de euro, fiind suportată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț