VIIȘOARA: Un tânăr a fost accidentat mortal de un tren. Practic, a fost decapitat de roțile garniturii feroviare

Astăzi, 20 februarie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au intervenit ca urmare a unui accident, produs în municipiul Bistrița.

Trenul regio 11013 care circula pe relația Bistrița Nord-Miceștii de Câmpie a surprins și accidentat un tânăr de 23 de ani din Dipșa care s-ar fi aflat în gabaritul căii ferate. Din nefericire, în urma accidentului, tânărul a decedat, transmite Paul Rosilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii de la transporturi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Doi angajați ai Postului de Poliție T.F. Beclean au intervenit la evacuarea călătorilor din trenul cuprins de flăcări

Vă reamintim că aseară a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că la un vagon al trenului InterRegio 1830 Galați-Cluj Napoca a izbucnit un incendiu. Incendiul s-a produs între localitățile Cociu și Beclean.

La fața locului a ajuns de urgență un echipaj din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, Postul de Poliție Transporturi Feroviare Beclean pe Someș. Fără să țină cont de pericol, cei doi au intervenit imediat pentru salvarea și evacuarea călătorilor, deși incendiul se manifesta cu putere.

Nu au fost înregistrate victime și toți cei 33 de călători au fost transbordați în stația CFR Beclean pe Someș. Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul. Felicitări, Lucian și Eliza pentru curajul de care ați dat dovadă! Călătorii care v-au cunoscut în această seară au avut doar cuvinte de laudă la adresa voastră!, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Niciun pasager al trenului accelerat care a luat foc în mers nu a necesitat îngrijiri medicale

În trenul accelerat care circula pe ruta Galați – Cluj se aflau în total 33 de persoane. Acestea au fost evaluate din punct de vedere medical la locul solicitării și au refuzat transportul la spital. Pasagerii au fost transportați cu un microbuz aparținând ISU Bistrița Năsăud în orașul Beclean, pentru a-și continua deplasarea spre destinație cu alte mijloace de transport.

tren-2-300x184 Niciun pasager al trenului accelerat care a luat foc în mers nu a necesitat îngrijiri medicale

Intervenția pompierilor militari a fost dificilă din cauza accesului greu la locul solicitării, dar și din cauza faptului că trenul se afla sub tensiune electrică. După ce s-au luat toate măsurile de siguranță, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și astfel s-a împiedicat propagarea acestuia la celelalte vagoane (patru în total). Pentru stingerea incendiului pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere si un echipaj de prim ajutor SMURD, a declarat Cristina Răcilă, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

BECLEAN: Cinci vagoane ale unui tren marfar au deraiat în apropierea gării

Garnitura avea în compunere 25 de vagoane încărcate cu ciment și circula în relația Aleșd – Bistrița Nord.

tren-300x217 BECLEAN: Cinci vagoane ale unui tren marfar au deraiat în apropierea gării

Acest incident feroviar nu blochează traficul feroviar, deoarece este asigurat gabarit pentru circulația trenurilor de călători care au opriri sau tranzitează stația CF Beclean pe Someș. De asemenea, facem precizarea că SRCF Cluj va mobiliza personalul feroviar de specialitate și va acorda sprijin tehnic operatorului de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate cu utilajele de intervenție ale Sucursalei Regionale CF Cluj, astfel încât linia 6 din stația Beclean pe Someș să fie redeschisă în condiții de siguranță, a transmis Oana Brânzan, purtător e cuvânt al CFR SA.

 

SALVA: S-a urcat băut pe TAF și s-o oprit tumna-n ghezăș

În această seară, mai multe echipaje din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, Compartimentului Rutier Năsăud și Postului de Poliție Transporturi Feroviare Salva au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident de tren, produs între Salva și Coșbuc.

Din primele date, între stațiile C.F. Salva-Coșbuc, pe Secția de Cale Ferată 409, la km 5+200 m, Trenul Regio 4116 care circula pe relația Sighetu Marmației – Beclean pe Someș ar fi acroșat șpranga cu care un utilaj tracta un microbuz. În urma impactului, utilajul s-a răsturnat, iar conducătorul acestuia, un bărbat de 42 de ani, din Salva a fost rănit.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate a reieșit că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.În cazul mecanicului locomotivei, rezultatul testării a fost negativ, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

2f77f9bc-74f4-4c21-96de-375d00410c78-300x225 SALVA: S-a urcat băut pe TAF și s-o oprit tumna-n ghezăș

Cazul a fost preluat de polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Salva care efectuează cercetările, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

În urma accidentului, trenul a acumulat o întârziere de aproximativ 45 de minute.

Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital

Un bărbat a fost lovit luni seara de un tren în apropierea haltei Sărata, județul Bistrița-Năsăud.

La caz  a intervenit un echipaj de pompieri și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Victima, un bărbat în vârstă de 66 de ani, a fost găsită inconștientă. Ulterior a fost intubată, deoarece prezenta multiple traume, plăgi deschise și fracturi.

sarata-2-300x169 Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital sarata-3-300x169 Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital sarata-4-300x169 Bărbat lovit de tren în zona haltei Sărata. Acesta a decedat la spital

În seara de 11 septembrie, polițiștii Biroului Județean Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident, produs în cartierul Sărata din Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că un bărbat, de 66 de ani, din Bistrița a fost surprins în gabaritul căii ferate și accidentat de trenul 4007 care circula pe relația Bistrița – Sărățel. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital, unde, din nefericire, ulterior a decedat, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

FELDRU: O mașină a fost lovită de tren. Șoferul a scăpat, ca prin minune, nevătămat
Din fericire nu au fost victime! Șoferul, din Feldru, a declarat pentru mesager24.ro că în prima instanță a fost orbit de soare, după care motorul mașinii i s-a oprit pe calea ferată.
sursa video: mesager24.ro
Autoturismul a fost lovit de un tren de călători ce circulă pe relația Vatra Dornei – Bistrița.
Din fericire, șoferul a scăpat nevătămat și a refuzat transportul la spital.
Pompierii militari năsăudeni au intervenit la un accident feroviar, pe raza localității Feldru, iar în urma accidentului a rezultat o victima conștientă, ieșită din autoturism, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
FELDRU : Un tânăr de 21 de ani și-a văzut moartea cu ochii după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren

În această seară, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit la un accident produs la o trecere la nivel cu cale ferată, în Feldru.

fledru-1-300x173 FELDRU : Un tânăr de 21 de ani și-a văzut moartea cu ochii după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren

Din primele informații, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Năsăud, a fost acroșat de un tren de călători ce se deplasa pe ruta Dej-Ilva Mică.În urma impactului, din fericire nu au fost înregistrate victime. Atât șoferul autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative, a dclarat Crina Sîrb ,purtător de cuvânt al IPJ Bistrița- Năsăud.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au luat măsura sancționării contravenționale a șoferului .

sursa foto: mesager 24.ro

Lavinia Petruț

COLDĂU: Starea bărbatului de 42 de ani care a fost lovit de tren este gravă

Starea bărbatului de 42 de ani din localitatea Coldău, victimă a accidentului de tren de aseară, care a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița cu traumatisme la nivel craniocerebral, toracic și abdominal, este foarte gravă, transmite Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale și în prezent este internat în Secția ATI, fiind instabil hemodinamic și ventilat mecanic.

Știrea inițială: 

 

COLDĂU: A scăpat ca prin urechile acului după ce fost lovit de tren

COLDĂU: A scăpat ca prin urechile acului după ce fost lovit de tren

Victima, un bărbat, a fost găsită inconștientă cu respirație, a fost intubata și va fi transportată la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

VOM REVENI CU DETALII.

Lavinia Petruț

fotografie cu caracter ilustrativ