În perioada sărbătorilor pascale mulți șoferi care circulau pe șoselele din Bistrița-Năsăud ,,s-au cinstit bine” înainte de a se urca la volan

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza orașului.

La volan a fost identificat șoferul, un bărbat de 46 de ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul DrugTest și recoltarea de mostre biologice, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii cu privire la șofer, aceștia au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au depistat în flagrant delict, pe raza orașului, un șofer care se afla sub influența alcoolului.

Pe strada Carpați din Sângeorz-Băi, polițiștii au oprit pentru control un autovehicul, la volan fiind identificat un șofer de 45 de ani, din Cormaia. Fiind testat cu aparatul alcooltest rezultatul indicat a fost de 0,99 mg/l alcool pur in aerul expirat. În consecință, la spital, șoferului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului  Sângeorz-Băi, Compartiment Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Ieri, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 17D, în Rodna.

Cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind pozitiv în cazul unui bărbat de 48 de ani, din Rodna, fiind indicată valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul fiind ulterior transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 172D, pe raza comunei Ilva Mare.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Lunca Ilvei. Întrucât șoferul prezenta halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest a acestuia, rezultând valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, polițiștii au efectuat verificări cu privire la bărbatul depistat, stabilind faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Astăzi, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au depistat în flagrant delict un șofer care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului. În jurul orelor 01:00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Uriu, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 42 de ani, din Cenad, județul Timiș.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

 

 

 

 

În perioada minivacanței șoferii prieteni ai lui Bachus și-au făcut de cap pe șoselele din Bistrița-Năsăud

În perioada minivacanței  din perioada 29 noiembrie – 4 decembrie  polițiștii din Bistrița-Năsăud au continuat acțiunile pe raza întregului județ pentru asigurarea fluenței traficului rutier cât și cu scopul depistării șoferilor care prin nerespectarea regulilor și normelor de circulație pot pune în pericol siguranța celorlalți.

O atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive cât și a șoferilor care nu respectă limita legală de viteză. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control peste 400 de autovehicule și legitimate peste 550 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 372 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 103.000 de lei iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 64 de permise de conducere și a unui număr de 16 certificate de înmatriculare.

 

Pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, polițiștii au efectuat peste 200 de testări cu aparatul etilotest și drugtest.

Iată rezultatele:

  • La data de 29 noiembrie a, în localitatea Unirea, polițiștii au intervenit la locul producerii unui eveniment rutier. Un autoturism s-a răsturnat iar conducătorul acestuia un bărbat, 36 ani, se afla sub influența alcoolului, rezultând valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • La aceeași dată, polițiștii au depistat și oprit în trafic, pe DC 1 Telcișor, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Telciu. Întrucât șoferul emana halena alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, rezultând o concentrație de 1,12 – mg/l alcool pur in aerul expirat.

 

  • La data de 30 noiembrie, pe drumul comunal Valea Tureacului, din localitatea Tureac, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea autoturismul fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

  • La aceeași dată, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 30 ani, din Năsăud. în localitatea Salva, fiind înregistrat de pistolul radar, cu viteza de 105 km/h în localitate. Verificările au indicat faptul că șoferul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

 

  • În data de 30 noiembrie a.c., un tânăr, de 20 ani, din Posmuș, în timp ce conducea un motociclu neînregistrat, a părăsit partea carosabilă rezultând rănirea ușoară a acestuia. Verificările au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motociclul condus nu era înmatriculat. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • La aceeași dată, un bărbat, de 40 ani, din Năsăud, a fost surprins de polițiști, în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Năsăud, sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • La data de 1 decembrie, un bărbat de 72 de ani, a condus un autoturism prin municipiul Bistrița înspre Unirea și ajuns la intersecția cu strada Drumul Dumitrei Vechi a intrat în coliziune cu un alt autoturismului. Accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

  • În data de 2 decembrie, pe Drumul Județean 154, în centrul localității Domnești, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Mărișelu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur in aerul expirat.

 

  • În data de 3 decembrie a.c., un tânăr de 21 de ani, din Telciu, a fost depistat de polițiști pe Drumul Comunal 1 prin localitatea Telcișor, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

  • La aceeași dată, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Bistrița, a fost oprit pentru control pe raza municipiului. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat faptul că șoferul nu se află sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul DrugTest a oferit un rezultat pozitiv în cazul substanței Methamphetamine.
  • În data de 3 decembrie, un bărbat de 33 de ani, din Rodna, s-a autoaccidentat în timp ce conducea un moped pe drumul public. În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și mopedul nu este înregistrat. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat valoarea de 1,09 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

  • La aceeași dată, pe raza localității Maieru, a fost depistat în trafic un autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din Maieru, care nu deține fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

  • În data de 4 decembrie, un șofer de 41 de ani, din Petriș, în timp ce conducea un autoturism prin Bistrița, a fost oprit întrucât a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 75 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză 50 km/h. Testarea cu aparatul etilometru a șoferului a indicat valoarea de 0,80 mg/L alcool pur în aerul expirat.

 

  • La data de 4 decembrie, pe raza localității Prundu Bârgăului, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Prundu Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest -5000, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele Metamfetamină și Cannabis.

 

  • La aceeași dată, un bărbat de 35 ani, din Cetate a fost depistat în flagrant delict în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172G, prin localitatea Petriș, având dreptul de a conduce suspendat.

 

  • La data de 5 decembrie, un bărbat de 33 ani, din Salva a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, la ieșire din Rebrișoara spre Năsăud. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța metamfetamină.

În toate cazurile constatate, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând documentarea faptelor.

Lavinia Petruț

 

 

 

 

Băut și fără permis – o nouă modă care defilează pe șoselele din Bistrița-Năsăud

Exemplul numărul 1: În 28 octombrie, în jurul orelor 23:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 de ani, din Lechința care se deplasa pe Drumul Județean 151.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Exemplul numărul 2: O zi mai târziu, omaenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 28 octombrie, pe raza satului Măgurele din comuna Mărișelul, a avut loc un accident rutier.

Din primele date, o minoră de 3 ani, în timp ce se deplasa însoțită de mama acesteia, o femeie de 45 de ani, pe Drumul Județean 154, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism. După producerea accidentului, șoferul a oprit, iar ulterior și-a continuat deplasarea fără să anunțe evenimentul rutier, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma impactului minora a fost rănită, iar la data de 29 octombrie a fost transportată de către mama acesteia la spital. În urma celor constatate polițiștii Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea sau modificarea locului accidentului.

La aceeași dată, polițiștii au identificat șoferul implicat în evenimentul rutier, un bărbat de 73 de ani, din Bistrița.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Exemplul numărul 3:  În 30 octombrie, în jurul orei 02:30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat, în flagrant delict, pe o stradă din Năsăud, un șofer de 23 de ani, care conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice. Șoferul a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 Exemplul numărul 4:  În  31 octombrie, în jurul orelor 02:30, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Decebal din Bistrița.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 25 de ani, din Livezile.  În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultatul faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, tânărul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Exemplul numărul 5: La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea unui bărbat de 34 de ani, din Viișoara, bănuit de comitere infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În jurul orei 23:00, un autoturism ce se deplasa prin municipiul Bistrița nu a respectat semnalul de oprire al unui echipaj al Biroului Rutier, continuându-și deplasarea. La scurt timp, autoturismul în cauză a acroșat două indicatoare rutiere, iar șoferul acestuia a fost imobilizat de polițiști. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/ l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, efectuându-se verificări, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, a fost dispusă și testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină.

În urma celor constatate, polițiștii rutieri au dispus reținerea șoferului de 34 de ani, din Viișoara, pentru o durată de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

Exemplul numărul 6 (și lista e mult mai lungă): În 30 octombrie polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control un autoturism care circula pe un drum comunal din localitatea Fânațe, comuna Urmeniș.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 20 de ani, din Milășel, județul Mureș. Verificările polițiștilor au indicat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicată valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost ulterior recoltate mostre biologice de sânge la spital.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în cadrul unui dosar penal.

Lavinia Petruț

Tot mai mulți șoferi prieteni ai lui Bachus și ai metamfetaminei pe șoselele din Bistrița-Năsăud

Polițiștii rutieri din Năsăud au oprit, în 17 septembrie,  pentru control un autoturism care circula prin Năsăud și la volanul căruia au identificat un tânăr, de 20 de ani, din oraș. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

La aceeași dată, Serviciul Rutier a depistat un bărbat, de 55 de ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism, fiind oprit pentru verificări în Beclean, la intersecția Drumului Național 17 cu cel Județean 172A. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a  fost 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice. Totodată, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au depistat pe Drumul Național 17, în Șintereag, un tânăr de 21 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, deși ar fi consumat substanțe psihoactive. În cazul lui, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța metamfetamină și a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 336 din Codul Penal, conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cei vinovați riscă închisoarea de unu la 5 ani sau amendă. De asemenea, în urma intervenției la un accident rutier produs aseară, 17 septembrie, în Parva, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și vătămare corporală din culpă. Un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din localitate s-a răsturnat, iar conducătorul auto și doi pasageri au fost răniți și transportați la spital. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a conducatorului auto a fost 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Consumul de alcool sau substanțe psihoactive are consecințe extrem de grave! Fiți responsabili! Respectați regulile de circulație!, se arată în comunicatul de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

foto: IPJ Bistrița-Năsăud