Se sistează apa potabilă în Bistrița, pe Valea Jelnei

Aquabis Bistrița a anunțat că astăzi, 28.07.2022, între orele 11.30 – 16.00, se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în municipiul Bistrița, pe Valea Jelnei cu toate străzile adiacente. În acest timp de vor efectua lucrări de remediere a unei avarii.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile , s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei ( creșterea turbidității ) , fapt pentru care , vă rugăm , ca , înainte de consum, să lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire” – Aquabis Bistrița.

9 localități din județ și 5 străzi din Bistrița rămân fără apă

Aquabis a anunțat că din cauza unei avarii accidentale pe conducta de distribuție a apei potabile, începând de astăzi, 18 Iulie 2022, se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în localitățiile:  Jelna, Orheiul Bistriței, Șesul Jelnei, Satul Nou, Pietriș, Budacul de Jos, Buduș, Monariu și Simionești, iar în municipiul Bistrița pe străzile Codrului, Dâmbului, Câmpului, Aleea Fotbaliștilor și Tabără, până la remediere.

,,În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm să lăsaţi apa să curgă câteva minute pentru limpezire.

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval” – Aquabis Bistrița.

Începe raționalizarea apei în județul Bistrița-Năsăud!

Aquabis Bistrița a transmis că în anumite intervale orare sau pe timp de noapte, apa potabilă va fi sistată pentru ca nivelul apei din rezervoare să atingă cote optime. Aquabis a explicat că acest lucru se întâmplă din cauza frecvenței reduse de precipitații și suprasolicitarea sistemului de alimentare cu apă, care în schimb îngreunează în această perioadă acumularea de apă în rezervoare.

,,În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm , lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire.

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval” – Aquabis Bistrița.
Localitățile Cociu și Mogoșeni vor rămâne fără apă mâine

Aquabis Bistrița a anunțat că se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Cociu și Mogoșeni, între orele 06:00 – 12 :00. În acest interval orar, se vor efectua lucrări de spălare și dezinfectare a rezervoarelor.

,,În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile , s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei ( creșterea turbidității ), fapt pentru care, vă rugăm ca înainte de consum, să lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire.

AQUABIS S.A își cere scuze față de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval” – Aquabis Bistrița. 

O stradă din Bistrița rămâne fără apă potabilă până deseară

Aquabis Bistrita a anunțat că de la ora 14:15 până la ora 20:00 se va sista total furnizarea apei potabile în municipiul Bistrița, pe strada Libertății și străzile adiacente. În acest interval se vor executa unele lucrări de remediere a unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție a apei.

,,În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm , lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire.

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval”, a transmis Aquabis Bistrita