BISTRIȚA: Detalii despre accidentul produs aseară la intersecția străzilor Coșbuc și Dogarilor

Un autoturism, condus de o femeie de 49 de ani din municipiu a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani din Bistrița.

În urma impactului, cele 2 autoturisme au fost proiectate într-o oglindă rutieră, iar bărbatul de 56 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, precizează Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

WhatsApp-Image-2023-11-22-at-20.49.18-300x169 BISTRIȚA: Detalii despre accidentul produs aseară la intersecția străzilor Coșbuc și Dogarilor

Cei doi conducători auto au fost testați etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.

TUREAC: Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț

În această dimineață, în jurul orei 02.10, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Tureac.

Din primele date, un tânăr, de 24 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 17, prin Tureac, a pierdut controlul și a ieșit în afara părții carosabile, într-un șanț de colectare a apei pluviale. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a unei pasagere. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Ambele victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.