DIPȘA: Când ești aburit bine de alcool nu mai ai nevoie de permis de conducere!

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Viile Tecii, care a fost oprit pentru control în timp ce conducea un moped  prin localitatea Dipșa, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că mopedul condus nu era înmatriculat sau înregistrat în circulație. Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

SÂNGEORZ-BĂI: Deși avea aproape 1 la mie alcoolemie, s-a suit pe un moped furat din Italia și a intrat într-un parapet de beton

Polițiștii din Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 17D, între localitățile Ilva-Mică și Sângeorz-Băi.

Din primele verificări efectuate la fața locului, un bărbat, de 33 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un moped, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un parapet din beton, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 33 de ani care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind 0,97 mg./l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice.

În urma verificărilor, s-a constat că mopedul figurează ca fiind furat din Italia, din anul 2006. În continuare se efectuează cercetări de către Politia orașului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ai, n-ai permis pentru a conduce un moped, ce contează? Hai la drum, căci trăim în România, nu?

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au continuat activitățile de monitorizare și control, pentru prevenirea accidentelor rutiere. O atenție deosebită a fost acordată verificărilor în trafic a conducătorilor de mopede, fiind astfel depistate, în flagrant delict, mai multe infracțiuni la regimul rutier.

Oamenii legii au depistat și oprit în trafic, un moped care circula pe Drumul Județean 173, pe raza localității Pinticu. În urma verificărilor, a fost identificat conducătorul acestuia ca fiind un bărbat, de 44 de ani, din localitate, iar mopedul condus de acesta figura ca fiind neînmatriculat, respectiv radiat din circulație. Totodată, bărbatul de 44 de ani nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier au depistat și oprit pentru control un moped care circula pe Drumul Județean 172D, pe direcția Bistrița Bârgăului-Colibița. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 32 de ani, din Bistrița Bârgăului care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ieri, polițiștii Biroului Rutier au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 28 de ani, din Viișoara, în timp ce conducea o motocicletă fără a deține permis de conducere.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

 

LECHINȚA: Fără permis și băut bine, a ieșit la plimbare cu un moped neînregistrat

În plină noapte, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control un moped ce se deplasa pe un drum comunal din Lechința.

A fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 29 de ani din Lechința. În urma verificărilor desfășurate de către polițiști a reieșit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar mopedul condus nu este înregistrat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

fotografie cu caracter ilustrativ

MĂGURA ILVEI: S-a cinstit bine și s-a urcat pe moped. Imediat după ce a accelerat caii putere, mopedul s-a suit pe el

Oamenii legii au intervenit la un accident produs pe Drumul Comunal Săcături din Măgura Ilvei. La locul evenimentului a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 ani, din Măgura Ilvei, care în timp ce a condus un moped, a pierdut controlul lovindu-se de carosabil.

Testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a indicat valoarea de 1,15 mg./l alcool pur in aerul expirat. Acesta a refuzat transportul la spital în vederea prelevării probelor biologice. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus de aceasta nu este înmatriculat sau înregistrat, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal de către polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi, Compartiment Rutier, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. 

 

RODNA: Cu peste unu la mie alcoolemie și fără permis, s-a urcat pe un moped neînregistrat. Nu e de mirare că făcut cunoștință cu asfaltul

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un eveniment rutier semnalat în Rodna, pe Drumul Național 17D.

La locul evenimentului a fost identificat un moped și conducătorul acestuia, un bărbat de 33 de ani, din localitate, care s-ar fi autoaccidentat în timpul deplasării pe directia Rodna către Maieru. Testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat faptul că acesta se află sub influența alcoolului, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere, iar mopedul implicat în eveniment este neînregistrat.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînregistrat pe drumurile publice.

Lavinia Petruț