Ionuț Simionca: Incompetenţi pe banii românilor
Din cele peste 6 miliarde de Euro din PNRR care au intrat în conturile României până la acest moment (într-un an şi jumătate), guvernele PSD-PNL au cheltuit abia 340 milioane Euro, susține Ionuț Simionca (PMP).
Rata absorbţiei, raportată la alocarea totală din PNRR, este astfel de 1,3%, în condiţiile în care s-a scurs, practic, o treime din perioadă în care țara noastră poate să cheltuie acești bani. Pentru a cheltui banii din PNRR, România trebuie să absoarbă, în medie, 750 mil. euro pe lună. Acest guvern ineficient promovează în funcții publice oameni incompetenți, care nu știu ce au de făcut, singurul lor obiectiv fiind să acapareze cât mai multă putere financiară și politică. Partidele aflate la Putere nu văd pădurea de uscături și conduc prost țara. Eu cred că banii din PNRR nu vor fi cheltuiți, iar responsabilitatea acestui eșec revine PSD și PNL.
pnrr-240x300 Ionuț Simionca: Incompetenţi pe banii românilor
Robert Sighiartău: Mă simt nevoit să ofer câteva clarificări
Într-o postare pe Facebook, Robert Sighiartău a precizat:
Foarte multă lume mă întreabă, unii mă critică, alții sunt de acord cu mine și cu poziția pe care am avut-o în ultima săptamână în interiorul partidului. Mă simt nevoit, în postarea de față, să ofer câteva clarificări:
1. Poziția mea în legătură cu votul privind membrii PNL din actualul guvern și cu programul de guvernare prezentat de către premier: În ședința BPN de marți eu am votat lista care a fost prezentată de către grupul restrâns de conducere al PNL. Repet, am votat această listă și programul de guvernare, am făcut-o pentru că, în premieră, am solicitat prin votul meu și asumarea răspunderii politice, în interiorul PNL, a grupului restrâns de conducere care a prezentat lista și programul.
Pe scurt, le-am cerut președintelui Nicolae Ciucă, secretarului general Lucian Bode, lui Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Dan Motreanu, ca în decembrie anul acesta, în cazul în care PNL, în cel puțin 2 sondaje ale unor case recunoscute de PNL, va ajunge sub scorul pe care PNL l-a avut înainte de a prelua conducerea, această echipă să renunțe la funcțiile avute în partid. Am făcut acest lucru din considerentul că, dacă, Doamne ferește, partidul scade încontinuu, pierde din încrederea populației, atunci va fi momentul să facem schimbări pentru că anul viitor avem 4 rânduri de alegeri. ATENȚIE! Pentru toți membrii PNL, președintele Nicolae Ciucă mi-a răspuns în numele întregii echipe că își asumă răspunderea.
2. Există o serie de păreri pe care le știți cu toții, atât în interiorul PNL cât și în exterior, în legătură cu eventualele sancționări ale lui Dan Vîlceanu și Florin Cițu. Simt nevoia și aici să clarific opinia personală. Cred că este o greșeală să îi sancționăm. Uneori, grăbiți și nervoși avem tendința să luăm decizii radicale, uitând în esență că suntem liberali. Liberalismul înseamnă că, uneori, putem avea păreri diferite față de ale altora, fără vreo legătură cu disciplina de partid. Și aici, poate o să vă surprind, eu cred că cei doi au greșit. Oare nu am intrat în alianță cu PSD-ul sub conducerea lor?
Eu, Robert Sighiartău, voi vota împotriva sancționării celor doi colegi.
3. Programul de guvernare:
Am votat programul de guvernare pentru același motiv, legat de asumarea răspunderii politice a conducerii restrânse. Simt nevoia să fac și aici o clarificare. Programul prezentat de către premierul Ciolacu nu reflectă principiile liberale ale economiei de piață cu care PNL i-a obișnuit pe alegătorii lui. Chiar dacă este o coaliție condusă de un premier PSD, consider că sunt foarte multe lucruri cu tentă liberală care ar fi trebuit scrise în programul de guvernare. Mi se pare un program nerealist, scris de către cineva care nu are legătură cu economia reală.
În concluzie, am cerut în premieră, în schimbul votului pentru echipă și program, asumarea răspunderii întregii echipe restrânse care a luat decizii timp de aprope 2 ani.
Așa este cinstit. Așa este corect. Așa este liberal!
Cu sau fără UDMR, deputatul social-democrat Bogdan Ivan este favoritul pentru preluarea portofoliului de ministru al Digitalizării

Cam așa ar arăta structura Executivului, în măsura în care UDMR ar spune  ,,pas” guvernării:

PSD

Premier: Marcel Ciolacu

Vicepremier fără portofoliu: Marian Neacșu

  1. Digitalizare – Ivan Bogdan Gruia (deputat)
  2. Agricultură – Florin Barbu (deputat)
  3. Economie, turism și antreprenoriat: Radu Ștefan Oprea (senator)
  4. Sănătate – Alexandru Rafila
  5. Muncă – Marius Budăi
  6. Familie – Gabriela Firea (nu se va comasa cu tineret si sport), vor deveni agentii subordonate
  7. Apărare – Angel Tîlvăr
  8. Transporturi- Sorin Grindeanu

Pe de altă parte, reprezentanții dreptei ar posta în Guvern următorii oameni:

PNL

  1. Interne + vicepremier – Cătălin Predoiu
  2. Externe – Bogdan Aurescu
  3. Educație – Ligia Deca
  4. Finanțe – Sebastian Burduja
  5. Energie – Virgil Popescu
  6. Cultură – Raluca Turcan
  7. Mediu – Mircea Fechet
  8. Dezvoltare – Marcel Boloș