AGRIȘU DE SUS: Incendiu provocat de un utilaj de producere a peleților

În această dimineață, în jurul orei 05, Stația de Pompieri Beclean a fost direcționată la un incendiu anunțat pe raza localității Agrișu de Sus. La locul solicitării au fost mobilizate trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, tip B2.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Incendiul se manifesta la nivelul unui imobil construit pe o suprafață de cca. 100 mp, cu destinații multiple, inclusiv încăperi de locuit, spații de depozitat și atelier de prelucrare/producere a peleților rumeguș, transmite Marius Rus, purtător dr cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore, interval în care au fost protejate vecinătățile (casa de locuit din apropiere), localizate și lichidate focarele. Arderea acestora din urmă a fost susținută de o cantitate mare de materiale combustibile, ce se pot aprinde ușor (inclusiv rumegușul folosit la producerea peleților).

După finalizarea intervenției s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, un utilaj de producere a peleților lăsat sub tensiune.

FELDRU: Se zbate între viață și moarte. Un șofer a fost grav rănit după ce a intrat cu un autovehicul (dumper) într-un stâlp

La fața locului intervin pompierii militari năsăudeni cu două echipaje – unul de descarcerare și unul de prim ajutor, alături de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Echipajele de intervenție au găsit victima în stop cardiorespirator, se aplică protocolul de resuscitare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

VOM REVENI CU DETALII

foto: Mesager24.ro 

UPDATE: 

Din păcate, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor protocolului de resuscitare. Echipajele medicale au fost nevoite să îi declare decesul la locul solicitării , au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.