CICEU MIHĂIEȘTI : Haina face omul, fie ea și contrafăcută

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au oprit pentru control, pe Drumul Național 17, în Ciceu Mihăiești, un autovehicul condus de un bărbat, de 69 de ani, din Ialomița, care transporta articole de îmbrăcăminte contrafăcute.

 

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta 215 articole de îmbrăcăminte care poartă reprezentări grafice ce indică mărci notorii, identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România, pentru care nu deținea documente de proveniență și pe care intenționa să le comercializeze în cadrul unor târguri, pe raza județului Bistrița-Năsăud.

 

Toate articolele vestimentare au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor, de către polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice.

 

Lavinia Petruț

Au umblat cu cioara vopsită, spunând că-i papagal. Un magazin din Bistrița vindea produse de îmbrăcăminte și încălțăminte contafăcute

Marți, în timpul unei acțiuni specifice privind prevenirea și combaterea faptelor ilegale pe raza municipiului Bistrița,  jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, au constatat faptul că o societate comercială oferea spre vânzare clienților mai multe articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute.

Într-un magazin erau expuse spre comercializare articole vestimentare și încălțăminte de sezon în valoare de 2.300 de lei, care aveau aplicate denumiri celebre sau foarte asemănătoare cu mărci înregistrate, fără a deţine documente de proveniență susceptibile a fi contrafăcute, conform reglementărilor legale în vigoare, precizează reprezentanții IJJ BIstrița-Năsăud.

În acest caz au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, urmând a fi înaintate organelor competente pentru soluţionare.

Lavinia Petruț