57,8%  din personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din județul Bistrița-Năsăud vor participa de luni la greva generală

57,8%  din personalul din didactic, didactic auxiliar și nedidactic din județul Bistrița-Năsăud vor participa de luni,22.05.2023 la greva generală. Conform art. 153 alin (5) din Legea 367/2022 ,,greva se desfășoară cu prezența  greviștilor în  incinta unității. ,, În situația în care în unitatea școlară vor fi prezenți elevi aceștia vor fi supravegheați de cadrele didactice care nu sunt în grevă.”

Cadrele didactice care sunt în grevă vor fi prezenți la școală și vor semna în condica de prezență „GREVĂ”.

De asemenea personalul didactic auxiliar și cel nedidactic, aflat în grevă, va fi prezent în unitatea școlară și va asigura paza patrimoniului fără a-și desfășura activitatea.


Accesul elevilor în unitățile școlare nu va fi restricționat.

(VIDEO) Zeci de cadre didactice din Bistrița-Năsăud participă la protestul organizat de 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, la București. Aflați care sunt revendicările
Peste 15.000 de oameni sunt așteptați, astăzi, la un marș de protest în București. Sunt membri ai celor 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, care cuprind peste 350.000 de salariați: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“. Sindicaliștii se vor reuni la ora 11:00, în Piața Victoriei, și vor porni, apoi, spre Palatul Parlamentului. Ei vor să atragă, astfel, atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, angajații în mod special – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.
WhatsApp-Image-2023-05-10-at-10.42.53-2-300x169 (VIDEO) Zeci de cadre didactice din Bistrița-Năsăud participă la protestul organizat de 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, la București. Aflați care sunt revendicările WhatsApp-Image-2023-05-10-at-10.42.53-1-300x225 (VIDEO) Zeci de cadre didactice din Bistrița-Năsăud participă la protestul organizat de 3 federații sindicale din sistemul de învățământ, la București. Aflați care sunt revendicările
Mai multe detalii aflați aici:
Potrivit unui comunicat semnat de președinții celor 3 federații, revendicările acestora sunt:
-Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
-Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
-Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
-Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
-Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
-Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
-Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
(FOTO/VIDEO) Victor Ivan, președintele UJSLI Bistrița-Năsăud: ,,Nu mai vrem ca învățământul să fie Cenușăreasa PIB-ului!”

Aproximativ 100 de cadre didactice au pichetat astăzi sediul Palatului Administrativ, nemulțumite de salarii și de condițiile de muncă.

Ivan a menţionat că acest protest face parte din calendarul stabilit de FSLI la nivelul României, acţiunile de protest au pornit din data de 3 martie, iar aceste pichetări vor continua „în cascadă” şi în alte judeţe.

 

sindicat-foto-3-300x169 (FOTO/VIDEO) Victor Ivan, președintele UJSLI Bistrița-Năsăud: ,,Nu mai vrem ca învățământul să fie Cenușăreasa PIB-ului!" sindicat-foto-4-300x169 (FOTO/VIDEO) Victor Ivan, președintele UJSLI Bistrița-Năsăud: ,,Nu mai vrem ca învățământul să fie Cenușăreasa PIB-ului!" sindicat-foto-5-300x169 (FOTO/VIDEO) Victor Ivan, președintele UJSLI Bistrița-Năsăud: ,,Nu mai vrem ca învățământul să fie Cenușăreasa PIB-ului!" sindicat-foto-6-300x169 (FOTO/VIDEO) Victor Ivan, președintele UJSLI Bistrița-Năsăud: ,,Nu mai vrem ca învățământul să fie Cenușăreasa PIB-ului!"

 

Lavinia Petruț

 

(FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!” a declarat Victor Ivan

După 12 ani, Emil Mocian a predat ștafeta UJSLI Bistrița-Năsăud. La  timona sindicaliștilor se află, de astăzi,  prof. Victor Ivan.

Pe funcția de secretar unional a fost ales prof. Csillag Attila.

DSC_1111-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan

Consiliul operativ al UJSLI BISTRIȚA- NĂSĂUD este reprezentat de următorii membrii:

*Nogy Viorica Carmen

*Moldovan Violeta

*Șinar Valer

*Vodiță Emilia

*Ceuca George

*Cicșa Laora

*Ursa Floarea

DSC_1113-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1115-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1119-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1123-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1124-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1126-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1128-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan

La alegerile conferinței județene a UJSLI BISTRIȚA- NĂSĂUD  au participat și președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan , Călin Stan-viceprimarul Bistriței , Alexandru Câțcăuan președintele Casei de Cultură a Sindicatelor , George Purcariu, prim-vicepreședinte al FSLI România și Titu Rauca președinte de onoare al UJSLI Bistrița- Năsăud.

DSC_1073-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1076-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1078-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1079-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1084-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1085-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1086-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1087-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan

DSC_1130-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1133-1-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1134-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1135-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1136-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan DSC_1137-300x200 (FOTO- VIDEO) Sindicaliștii din învățământul bistrițean au un nou lider. ,,Avem curaj!" a declarat Victor Ivan

Lavinia Petruț