BISTRIȚA: Curățenie generală în Piața Decebal

Duminică, 21 aprilie 2024, Piața Decebal se închide pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare și igienizare.

În data de 20 aprilie 2023,  hala de lactate, sectorul de legume – fructe, partea din față și sectorul de produse agricole din partea din spate vor funcționa până la orele 17, oră după care se închid pentru efectuarea curățeniei generale.

Procedura de salubrizare și igienizare a Pieței Decebal constă în măturat și spălat întreg perimetrul pieței precum și dezinfectarea cu soluții pentru distrugerea microorganismelor și a bacteriilor.

Agenții economici din Piața Decebal vor proceda la curățenia generală din interiorul chioșcurilor și magazinelor, transmit reprezentanții municipalității.

Declararea locurilor de muncă vacante la AJOFM Bistrița – Năsăud utilizând platforma S.E.M.M.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița – Năsăud reamintește tuturor angajatorilor din județ, atât din sectorul public cât şi din sectorul privat, că au obligația legală să comunice toate locurile de muncă vacante disponibile. Comunicarea unui loc de muncă vacant se face în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestuia, iar comunicarea ocupării unui loc de muncă se face în termen de o zi de la data ocupării acestuia.
Pentru a veni în sprijinul angajatorilor prin simplificare administrativă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a pus la dispoziția acestora Platforma Servicii Online Angajatori (S.O.A.), în vederea accesării:
S.E.M.M. (Sistemul Electronic de Mediere a Muncii), pentru declararea locurilor de muncă vacante în conformitate cu Legea nr. 76/2002 actualizată, respectiv pentru comunicarea ocuparii locurilor de muncă declarate vacante.
Începând cu luna martie 2023, toți angajatorii sunt rugați să se înregistreze în platforma S.E.M.M. pentru a-şi declara locurile de muncă vacante!
Comunicarea ofertelor de locuri de muncă vacante sau ocuparea acestora se face on-line, accesând site-ul Agenției Naționale pentru Ocupare a Forțelor de Muncă la adresa: www.anofm.ro, în secţiunea Servicii online/Angajatori, sau accesând linkul: https://www.anofm.ro/servic…/serviciionlineangajatori.html
Pentru buna funcționare a aplicației se recomandă utilizarea browser-ului Mozilla Firefox!
Informații suplimentare privind modul de înregistrare – autentificare pot fi obținute de la sediul A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud, din Bistriţa, strada Gării, nr. 2 – 4, etaj ll, sau la nr. de telefon 0263 – 236296.