(VIDEO) BECLEAN: Jandarmii bistrițeni au fost prezenți în mijlocul copiilor

Activităţile dedicate publicului larg de Ziua Jandarmeriei Române, la aniversarea celor 174 de ani de la înfiinţare, au continuat miercuri la Beclean. Mai multe detalii aflați din materialul jurnalistic realizat de colegii noștri Nelu Boldea și Remus Rus.

 

Bucuria de pe chipurile celor care au vizitat Punctul de Informare al Jandarmeriei bistrițene în Parcul Central din orașul Beclean, a fost cea care ne-a făcut să înțelegem că am fost așteptați și anul acesta cu nerăbdare de către toți cei care an de an ne întâmpină aici. Am fost asaltați și anul acesta de către gazdele noastre care au apreciat ca de fiecare dată vizita jandarmilor. Activitățile organizate în Săptămâna Jandarmeriei Bistrițene vor continua vineri, 29 martie,  în Parcul Mihai Eminescu din municipiul Bistrița (orele 12-15) și marți, 2 aprilie, în orașul Năsăud la Colegiul Național George Coșbuc(orele 10-13).

jan2-300x225 (VIDEO) BECLEAN: Jandarmii bistrițeni au fost prezenți în mijlocul copiilor jan3-225x300 (VIDEO) BECLEAN: Jandarmii bistrițeni au fost prezenți în mijlocul copiilor

Aceste evenimente organizate în spațiul public sunt dedicate zilei de 3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române, la împlinirea a 174 de ani de la înființare. La aceste ateliere de prezentare vizitatorii pot vedea tehnica din dotarea jandarmilor care este folosită în diferite misiuni, materiale ale jandarmilor montani, precum şi o parte dintre cele mai noi autovehicule aflate în dotarea inspectoratului. Ara – unul dintre ajutoarele de nădejde ale jandarmilor bistriţeni arată celor prezenți ce a mai învățat în ultimul an și ca de fiecare dată culege aplauzele iubirea și aprecierea vizitatorilor de orice vârstă.

jan4-195x300 (VIDEO) BECLEAN: Jandarmii bistrițeni au fost prezenți în mijlocul copiilor

(VIDEO) O nouă autospecială pentru Jandarmeria Bistrița-Năsăud
Jandarmeria Bistrița-Năsăud a primit în dotare una dintre cele 51 de autospeciale Ssangyong Musso Grand Style, care consolidează capacitățile de intervenție ale Jandarmeriei în situații de urgență în zonele afectate de dezastre/pericole, în scopul evaluării efectelor acestora, a transmiterii mesajelor de informare, precum și pentru captarea imaginilor din aceste zone.
Toate acestea pentru a se putea interveni la timp la nevoie, scopul fiind siguranța cetățenilor.
Mai multe detalii puteți obține accesând:
Twitter:
Instagram
Youtube:
EDUCAȚIE: Ghidul solicitantului pentru apelul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar” se află în consultare publică
Detalii puteți afla pe site-ul:
Prezentul apel vine în întâmpinarea țintelor asumate de România prin PNRR, respectiv:
  • 5.200 laboratoare de informatică echipate,
  • 3.600 școli cu clase de nivel primar, gimnazial si liceal dotate cu echipamente IT pentru digitalizarea resurselor de învățare,
  • 909 laboratoare informatice din școlile de educație și formare profesională,
  • 75.000 de săli de clasă/sala pentru activități extrașcolare sau sportive, dotate cu mobilier,
  • 10.000 de laboratoare/cabinete din sistemul de educație preuniversitar, inclusiv cabinete de asistenta psihopedagogică, transmite inspectorul școlar general Cristian Nicula.