BISTRIȚA: Militarii bistrițeni se pregătesc pentru parada dedicată Zilei Naționale

În cazarma Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” s-a dat startul primelor antrenamente pentru ziua noastră națională. Luni, 28 noiembrie, pe strada Grănicerilor, va avea loc antrenamentul întrunit desfășurat de către militarii brigăzii împreună cu colegii din celelalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, care vă vor prezenta onorul de Ziua Națională, au transmis reprezentanții Brigăzii 81 Mecanizată.

EDUCAȚIE: Ghidul solicitantului pentru apelul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar” se află în consultare publică
Detalii puteți afla pe site-ul:
Prezentul apel vine în întâmpinarea țintelor asumate de România prin PNRR, respectiv:
  • 5.200 laboratoare de informatică echipate,
  • 3.600 școli cu clase de nivel primar, gimnazial si liceal dotate cu echipamente IT pentru digitalizarea resurselor de învățare,
  • 909 laboratoare informatice din școlile de educație și formare profesională,
  • 75.000 de săli de clasă/sala pentru activități extrașcolare sau sportive, dotate cu mobilier,
  • 10.000 de laboratoare/cabinete din sistemul de educație preuniversitar, inclusiv cabinete de asistenta psihopedagogică, transmite inspectorul școlar general Cristian Nicula.
Colegiul Prefectural se întrunește luni,  28 noiembrie

Ședința va avea loc începând  de la ora 11, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ.

Ordinea de zi este următoarea: 

  1. Raport privind  calitatea aerului din județul Bistrița-Năsăud pentru 2021-2022.

1.1. Prezentarea datelor de monitorizare din cadrul „Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor 2020-2025”.

Prezintă: Sever Ioan Roman, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud

  1. Raport de activitate al Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud.

Prezintă: Vilhelm Szekely, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud

  1. Evaluarea și întocmirea dosarelor de pensie internațională.

Prezintă:  Sanda-Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud

  1. Discutarea și avizarea Planului de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Bistrița-Năsăud 2022-2026.

Prezintă: Maria Borcani, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud

  1. Diverse

informează Adrian Căpraru, directorul Cancelariei

 

Lavinia Petruț