BUDACU DE JOS: Un tânăr de 19 ani a fost reținut după ce și-a agresat tatăl

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de violență în familie, pentru care polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu, s-a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr bănuit de comiterea faptei.

În fapt, în noaptea de 20/21 aprilie, polițiștii au intervenit la un scandal în familie, sesizat prin S.N.U.A.U. 112, iar din primele verificări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 44 de ani din Budacu de Jos ar fi fost agresat fizic de fiul lui cu care locuiește, un tânăr de 19 ani, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În prezent, tânărul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

fotografie cu caracter ilustrativ