(GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență

Două scenarii diferite, ambele situații de urgență cu victime multiple, au pus la încercare abilitățile de intervenție ale mai multor structuri de intervenție operativă, pompieri militari, medicii și asistenții din cadrul UPU – SMURD Bistrița, personal de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița – Năsăud, polițiști, jandarmi și reprezentanții autorității publice din localitatea Dumitra.

Unul din scenarii a presupus implicarea într-un accident rutier a unui autovehicul care transporta substanțe radiologice și un autoturism, iar asta a impus automat angrenarea structurilor specializate (CBRN) din ISU Bistrița – Năsăud și ISU Mureș, Serviciul Român de Informații, precum și ale Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore” Bălan Bistrița. Echipajele specializate au acționat integrat în acțiunile identificare a substanței și decontaminare, procese care sunt necesare în astfel de situații. Mai mult, reprezentanții Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare au oferit operativ, la locul site-ului, asistență tehnică de specialitate, pentru siguranța salvatorilor și persoanelor contaminate.

Ambele scenarii au implicat situații în care au rezultate victime multiple, opt victime, respectiv 16 victime, astfel că a fost plus în aplicare Planul Roșu de Intervenție pentru Județul Bistrița – Năsăud, iar în proximitate a fost montat Punctul Medical Avansat (PMA), unde au fost triate victimele găsite cu semnale vitale.

i23-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i22-300x119 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i20-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i19-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i18-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i17-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i16-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i15-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i14-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i13-225x300 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgențăi12-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i11-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i10-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i9-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i8-300x225 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i7-225x300 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i6-300x200 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i5-300x200 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgențăi4-300x200 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i3-300x200 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i2-300x200 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență i1-1-300x200 (GALERIE FOTO) Exercițiu trimestrial al structurilor care au atribuții în managementul situațiilor de urgență

Rolul de victime a fost jucat de voluntarii Programului ”Salvator din Pasiune”, vă asigurăm că nimeni nu a fost rănit în urma acestor sesiuni de pregătire, aceștia fiind machiați în așa fel încât veridicitatea situațiilor abordate să fie cât mai aproape de adevăr. Le mulțumim pentru că au îndurat manifestarea fenomenelor meteo extrem (pe perioada exercițiului ne-am aflat sub incidența unui cod portocaliu de furtună). Încheiem cu sublinierea necesității desfășurării exercițiilor tactice de amploare, cu forțe și mijloace în teren, pentru creșterea gradului de pregătire și perfecționarea efectivelor proprii, precum și îmbunătățirea cooperării între agențiile care au în competență gestionarea situațiilor de urgență, a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Pompierii militari ai Detașamentului Bistrița și voluntarii din cadrul SVSU Bistrița au avut de gestionat o situație tactică complexă, în cadrul unui exercițiu organizat la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (Coroana de Aur) din municipiul Bistrița.

Scenariul a presupus că o persoană din administrația bisericii a sesizat fum la nivelul acoperișului și a intrat pe singura cale de acces pentru verificare și a rămas inconștient la înălțime. Pompierii militari și voluntari au fost nevoiți să realizeze dispozitivul de intervenție în condiții de trafic intens, cu autoturismele parcate ca în orice zi normală și să asigură accesul în podul bisericii pe singura cale de acces existentă. Obiectivul ales este una din cele mai frecventate biserici din municipiul Bistrița, monument istoric, iar zilnic, sute de bistrițeni trec pragul bisericii, inclusiv în momentul exercițiului fiind necesară evacuarea enoriașilor din interior. Asigurăm opinia publică de necesitatea organizării și executării exercițiilor de acest tip pentru antrenarea personalului propriu, verificarea reacției personalului de la locul de muncă, în acest caz preoți și personal administrativ, toate pentru asigurarea unui climat de siguranță din punct de vedere a prevenirii și stingerii incendiilor pentru comunitatea bistrițeană. a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

coroana-13-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-12-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-11-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-10-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-9-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-8-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-2-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-3-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-4-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-5-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-6-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-7-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” coroana-1-300x225 BISTRIȚA: Exercițiu tactic la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Lavinia Petruț