Un urmărit internațional a fost depistat de polițiștii bistrițeni. Acesta va fi predat autorităților din Irlanda

Un bărbat de 37 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor fraudă și fals în declarații, pe numele căruia autorităţile irlandeze au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au depistat un bărbat de 37 de ani din Bistrița care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Irlanda au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de fraudă și fals în declarații, pe teritoriul Irlandei.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ieri,  bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore. În aceeași zi, acesta a fost prezentat Curții de Apel Cluj care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării către autorităților din Irlanda.

 

 

 

RETEAG: Urmărit internațional, depistat de oamenii legii din Bistrița-Năsăud

Un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru proxenetism și tentativă la infracțiunea de șantaj, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

În urmă cu două zile, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat de 29 de ani, din Reteag, comuna Petru-Rareș, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de exploatarea a activității de prostituție (proxenetism) și tentativă de estorcare (tentativă de șantaj),  pe teritoriul Italiei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, a precizat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, iar la data de 18 ianuarie  Curtea de Apel Cluj a dispus împotriva acestuia arestarea provizorie în vederea predării către autoritățile din Italia.

 

 

 

ZAGRA: Un bărbat de 32 de ani este cercetat pentru omor pe teritoriul Spaniei

Un bărbat de 32 ani, cercetat pentru omor, pe numele căruia autorităţile spaniole au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat de 32 de ani, din Zagra, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor pe teritoriul Spaniei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, transmite Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

imagine cu caracter ilustrativ

MUREȘENII BÂRGĂULUI: S-au dat de ceasul morții, iar el se ,,odihnea” într-o pușcărie din Germania

În urma activităților de căutare, desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a fost depistat tânărul de 24 de ani, din Mureșenii Bârgăului, dispărut în străinătate. Dispariția acestuia a fost sesizată de către familie, la data de 4 octombrie a.c., fiind dispusă măsură căutării la nivel național și internațional.

Autoritățile din Germania au comunicat polițiștilor că tânărul se află într-un centru de arest, în Germania.

Lavinia Petruț