Polițiștii bistrițeni caută o minoră de 14 ani. Aceasta a dispărut de la domiciliu

Astăzi, 3 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica ei, MICUȚ ROBERTA-MARIA, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu lor din Bistrița, ieri în jurul orei 23 și nu a mai revenit.

Semnalmente:

înălțime de aproximativ 150 cm

greutate de aproximativ 40 de kilograme

ten deschis

ochi albaștri

păr șaten lung

 

Ca semne particulare, fetița prezintă dificultăți de vorbire și locomotorii.

La data plecării, minora purta o geacă de culoare albă și papuci de casă. Persoanele care pot să ofere informații care să ajute la găsirea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie. 

Polițiștii bistrițeni caută o minoră de 14 ani. Aceasta a dispărut de la domiciliu

Astăzi, 3 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica ei, MICUȚ ROBERTA-MARIA, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu lor din Bistrița, ieri în jurul orei 23 și nu a mai revenit.

Semnalmente:

înălțime de aproximativ 150 cm

greutate de aproximativ 40 de kilograme

ten deschis

ochi albastri

păr șaten lung

Ca semne particulare, fetița prezintă dificultăți de vorbire și locomotorii.

La data plecării, minora purta o geacă de culoare albă și papuci de casă. Persoanele care pot să ofere informații care să ajute la găsirea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie. 

DUMITRA: Minora strivită de căruță a fost transferată la Cluj-Napoca. Aceasta este în comă indusă medicamentos

Minora a suferit un politraumatism prin strivire, cu multiple fracturi, contuzii, echimoze și excoriații. Aceasta este în comă indusă medicamentos și a fost transferată, cu ambulanță cu medic, la Secția Clinică de Chirurgie Pediatrică ATI Cluj-Napoca, transmite Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

TÂRLIȘUA: O minoră de 13 ani a dispărut de la domiciliu

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o minoră de 13 de ani, din Târlișua care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Ieri, 8 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că, în după-masa de 8 ianuarie a.c., nepoata acesteia, FILIP GABRIELA, a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit. Tânăra are înălțimea de aproximativ 1,60 m, păr șaten, scurt și ochi căprui. La data plecării purta o vestimentație subțire și papuci de culoare neagră. Persoanele care pot să ofere informații care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În aceste momente se desfășoară activități de căutare în teren de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Poliției orașului Beclean și a Secțiilor de poliție Rurală 4 și 5, sprijiniți de jandarmi și pompieri din cadrul Stației de Pompieri Beclean cât și de voluntari din cadrul comunității.

MONSTRU CU CHIP DE OM! Un bărbat a violat în mod repetat o minoră de 13 ani, a filmat-o și apoi a șantajat-o

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, au continuat cercetările, într-un caz privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.

În cauză s-a reținut că, în perioada martie – decembrie,  bărbatul ar fi filmat actele de natură sexuală (viol) săvârșite asupra unei persoane vătămate minore (în vârstă de 13 ani), ar fi deținut și transmis materialele pornografice, pe care le-ar fi folosit pentru a șantaja persoana vătămată și pentru a o determina să se întâlnească cu acesta. În luna octombrie , bănuitul, profitând de lipsa părinților persoanei vătămate minore de la domiciliu, ar fi pătruns în locuința acestora, de unde ar fi sustras câinele familiei. Ulterior, acesta ar fi atras minora într-un loc izolat, sub pretextul că îi va restitui animalul de companie sustras, unde ar fi violat-o, înregistrând această activitate cu un telefon mobil. Materialul pornografic ar fi fost ulterior distribuit părinților persoanei vătămate și unui cadru didactic, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în luna decembrie a acestui an, bărbatul ar fi transmis amenințări cu moartea persoanei vătămate minore și mamei acesteia. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 28 decembrie judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

SÂNGEORZ-BĂI: Minora de 12 ani dispărută de la domiciliu a fost găsită în București

În urma căutărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și cei din Sângeorz-Băi, minora de 12 ani, din Sângeorz-Băi a fost găsită, urmând a fi încredințată familiei.

Tânăra a fost depistată cu sprijinul polițiștilor din București, iar din verificări a rezultat faptul că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Lavinia Petruț

SÂNGEORZ-BĂI: O minoră de 12 ani a dispărut de la domiciliu

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o minoră de 12 de ani, din Sângeorz-Băi, care a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au fost sesizați, de către o femeie din oraș, cu privire la faptul că fiica acesteia URS ADRIANA MARIA  a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Tânăra are înălțimea de aproximativ 1,68 m, greutatea de aproximativ 60 de kilograme, constituție atletică, păr șaten deschis, lung, ochi căprui. Nu se cunosc detalii cu privire la hainele pe care le purta la data dispariției însă este posibil să fi avut asupra ei un rucsac de culoare roz, se menționează în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Lavinia Petruț

RETEAG: O minoră de 15 ani a dispărut de acasă

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o minoră de 15 de ani, din Reteag care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care pot oferii informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

La data de 12 noiembrie polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către un o femeie din Reteag, cu privire la faptul că fiica acesteia LINGURAR LIVIA-LUCICA, a plecat voluntar de la locuință și nu a mai revenit. În aceeași zi polițiștii au dispus măsura căutării la nivel național a acesteia. Tânăra are înălțimea de aproximativ 1.60 m, greutatea de aproximativ 55-60 de kilograme, păr brunet, lung și ten închis. La data dispariției minora purta o jacheta de culoare neagră, o pereche de pantaloni negrii, pantofi sport, albi, informează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea femeii, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

SÂNGEORZ-BĂI: Minoră de 14 ani, lovită de un autoturism

În această seară, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier.

Din primele date, un autoturism ce se deplasa prin Sângeorz-Băi, înspre Ilva Mică, condus de un bărbat de 43 de ani, din Maieru, a surprins și accidentat o minoră de 14 ani, din Sângeorz-Băi care se deplasa în calitate de pieton.

În urma accidentului minora a fost rănită fiind ulterior transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul ca acesta nu se afla sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Pe de altă parte, reprezentanții pompierilor au ținut să precizeze:

Echipajul de paramedici a preluat de la locul accidentului o fetita în vârstă de aproximativ 14 ani, conștientă și cooperantă, prezenta excoriații la nivelul fetei, spune Mariu Rus, purtător de cuvânt la ISU Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

fotografie cu caracter ilustrativ