SĂSARM: Parohia Ortodoxă Chiuza donează semințe de porumb celor cărora grindina le-a distrus culturile
Parohia Chiuza, prin Protopopiatul Ortodox Năsăud, oferă GRATUIT sămânță ( Turda, Pionier, etc.) pentru o nouă recoltă.
Fiecare fermier/familie care dorește să semene iar, va primit GRATUIT sămânță pentru un hectar!

În cel mai scurt timp se va putea replanta, chiar și săptămâna aceasta. Doamne ajută! Mânie, urgie și necaz, ca să folosesc vorbele psalmistului, s-a abătut asupra zonei noastre în special asupra vecinilor din Săsarm. După o scurtă evaluare a pagubelor la fața locului am rămas efectiv șocat: case fără acoperiș, copaci rupți din rădăcină, case la care decorativa s-a dus rămânând doar izolația, copaci fără coajă (dacă ați mai auzit de așa ceva), toate holdele distruse, gheață cât oul, chiar și ușa de termopan a bisericii e aproape găurită complet. Nu putem rămâne indiferenți. Cu toate că avem deja cheltuielile noastre, trebuie să căutăm folosul celuilalt și nu al nostru – după cuvântul Scripturii. Am vorbit deja cu toți cei 14 preoți din Cercul nostru pastoral și duminică vom aduna fiecare un bănuț, iar Pr. Spaimoc va gestiona suma după nevoie, conform deciziei luate în Consiliul Parohial. Duminică vom strânge colecta la biserică. Fiecare să ajute cum știe, și cum poate. Să mulțumim lui Dumnezeu, noi am scăpat ieftin. , transmite preotul paroh Iancu Ionuț Buda.

Oricine dorește poate să o facă la:
RO75 RNCB 0039 0712 7963 0001
Beneficiar: Parohia Ortodoxa Chiuza
Cu titlul: ajutor Sasarm
URMENIȘ: Înaltpreasfințitul Andrei, prezent la Urmeniș

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii ani la biserica parohială din localitate.

De la ora 9:30, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate în ultimii ani la interiorul și exteriorul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Ioan-Adrian Cozma, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că întrebarea esențială care ar trebui să ne preocupe este aceasta: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”. De asemenea, ierarhul a afirmat că „faptele noastre vremelnice capătă valențe veșnice”, îndemnând la acte filantropice de ajutorare și sprijin pentru cei aflați în nevoie.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în cei 27 de ani de preoție, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ioan-Adrian Cozma. Primarul comunei Urmeniș, Dumitru Tomșa, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar doamna preoteasă – prof. Mihaela Cozma, directorul Școlii Gimnaziale din Urmeniș, a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni” pentru implicarea în activitățile cu tinerii din parohie. Membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tineri prezenți au primit din partea ierarhului cărți duhovnicești.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale și centrale, în frunte cu deputatul Bogdan Ivan Gruia și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din  Urmeniș a fost construită în anul 1931. A fost pictată abia în anul 1971, în stil neobizantin, în tehnica „tempera”, de pictorul Gheorghe Croitoru, fiind sfințită în anul 1972, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, în timpul păstoririi preotului Simion Creţa. În decursul anilor, biserica a fost restaurată de mai multe și a fost resfinţită în anul 1999, de către Episcopul Vasile Flueraș (Someşanul), în timpul păstoririi actualului paroh, pr. Ioan Adrian Cozma.

În ultimii ani, lăcașul de cult a fost restaurat și înfrumusețat atât la exterior, cât și la interior, prin grija și osteneala parohului, a enoriașilor și a autorităților locale.

SURSA TEXT/ VIDEO/ FOTO:

Darius Echim / Mitropolia Clujului