CHIRALEȘ: S-a urcat la volan băut și fără permis de conducere. A ajuns într-un șanț, a fugit de la locul accidentului, iar un pasager din mașină a ajuns la spital
Noaptea trecută, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au intervenit la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 172G, între Chiraleș și Feleac.
Din primele verificari efectuate, un bărbat de 34 de ani, din Chiraleș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Feleac, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. După producerea accidentului, conducătorul auto a plecat de la fața locului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager, un bărbat de 63 de ani din Lunca care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării o singură victimă de sex masculin, în stare de seminconștiență, în exteriorul autoturismului, prinsă sub mașină.
Bărbatul in vârstă de aproximativ 63 de ani a fost extras și preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Prezenta politraumatisme și după stabilizare a fost transportat la UPU SMURD Bistrița,  pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Pe de altă parte, Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, a precizat:
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că autoturismul implicat nu figurează ca fiind înmatriculat, iar conducătorul auto nu deține permis de conducere. Acesta a fost căutat de polițiști și depistat pe raza localității Enciu. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost fost condus la sediul Poliției pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, iar cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier.
CHIRALEȘ: S-au bătut ca ciobanii! Bărbat bănuit de comiterea unei tentative de omor la o stână, depistat și reținut

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a unei agresiuni, sesizată în localitatea Chiraleș.

În urma primelor investigații, s-a stabilit că agresiunea ar fi avut loc la o stână, din localitatea Chiraleș, iar în urma loviturilor primite, un bărbat, de 37 de ani, din Matei, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost transportat la spital, cu leziuni ce i-ar fi pus în pericol viața. După producerea agresiunii, bărbatul bănuit de comiterea faptei ar fi plecat de la fața locului, a precizat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat și depistat pe bărbatul, de 50 de ani, din Lechința, bănuit de comiterea faptei, iar din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 mai, pe fondul consumului excesiv de alcool, între cei doi ciobani ar fi izbucnit un conflict spontan.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările fiind continuate pentru tentativă la infracțiunea de omor.

De asemenea, pentru bărbatul, de 50 de ani, a fost dispusă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore.

În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 30 mai, va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.

 

CHIRALEȘ: Un tir a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Cel de la volan avea o alcoolemie de 0,83 mg/l

În această dimineață, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 16, în Chiraleș.

Din primele informații, un autotren condus de un bărbat de 43 de ani, din Miercurea Ciuc, a părăsit partea carosabilă, unde s-a răsturnat. În urma evenimentului, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind pozitiv în cazul consumului de alcool, fiind indicată valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

URMENIS-2-225x300 CHIRALEȘ: Un tir a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Cel de la volan avea o alcoolemie de 0,83 mg/l

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lavinia Petruț

ARCALIA: A fost sancționat cu 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor în natură
Bărbatul din Arcalia a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar un minor din Chiraleș a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei  pentru abandonarea de deșeuri în natură.  arcalia-4-300x225 ARCALIA: A fost sancționat cu 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor în naturăarcalia-3-300x224 ARCALIA: A fost sancționat cu 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor în natură
arcalia-1-300x225 ARCALIA: A fost sancționat cu 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor în natură 

Nu avem nicio scuză pentru abandonarea deșeurilor în natură! Lucrăm continuu pentru îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor în județul nostru. Am venit cu soluții de colectare separată de la poarta casei pentru cetățenii care locuiesc în zonele de case, avem campanii gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor vegetale. Avem centre de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, a deșeurilor vegetale sau a celor din construcții (gratuit în limita a 200 kg./an/gospodărie), iar operatorul de salubritate Supercom ridică toate tipurile de deșeuri pe bază de comandă de pe toată suprafața județului.
De aceea pentru noi este foarte greu de înțeles de ce unii cetățeni ai județului nostru aleg să abandoneze deșeuri în natură, poluând grav mediul înconjurător și afectând fauna și vegetația naturii. Acești indivizi își bat joc de viitorul copiilor nostri și nu respectă comunitatea în care trăim cu toții. De aceea avem toleranță ZERO față de cei care săvârșesc asemenea fapte, a declarat Cristian Niculae, directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, vor continua acțiunile de prevenire și combatere a abandonului de deșeuri în natură și vor continua sa aplice sancțiuni pentru această formă gravă de poluare.
Lavinia Petruț
(VIDEO) Nouă persoane au fost reținute în urma unor mai multe percheziții domiciliare efectuate în Bistrița-Năsăud

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat 24 de percheziții domiciliare în județ.

Activitățile au avut drept scop destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul comiterii infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de risc, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept.

În urma perchezițiilor, a fost dispusă reținerea a 9 persoane, acestea fiind ulterior prezentate Tribunalului Bistrița-Năsăud, în vederea luării unor preventive. Astfel, față de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, din Lechința, Chiraleș, Bistrița și Șintereag, a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Bistrița-Năsăud. Față de o persoană, de 19 ani, din Arcalia, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, iar față de alte 3 persoane, cu vârste de 29 și 30 de ani, din Lechința, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.-B.T. Bistrița-Năsăud, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea participației penale cu privire la infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de risc, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept.

Lavinia Petruț