Programul de colectare în zonele de case a fost tipărit. Acesta va fi distribuit în tot județul
Pentru o mai bună informare a cetățenilor cu privire la programul de colectare a deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud, A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud împreună cu operatorul de salubritate Supercom SA au tipărit calendare cu programul de colectare pe fracții separate de la poarta casei pentru toate UAT-urile din județul nostru.
,,Calendarul este foarte ușor de folosit și cuprinde programul de colectare a deșeurilor reciclabile până la finalul anului 2022. Dacă în perioada următoare nu ați primit un astfel de calendar, puteți merge direct la primăria de care aparțineți pentru a solicita un astfel de calendar și pentru a vă informa cu privire la programul de colectare din localitatea dumneavoastră.
Pe această cale, rugăm toate primăriile din județul nostru să se implice activ în distribuirea către populație a acestor materiale informative atât de importante și necesare pentru buna gestionare a deșeurilor în județul nostru” – A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Aceste calendare vor fi distribuite către cetățeni prin intermediul primăriilor din județ, pentru a fi siguri că ajung la fiecare cetățean. În cele 4 orașe ale județului: Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz Bai de distribuția calendarelor se ocupă operatorul de salubritate S.C. Supercom S.A.
,,Prin măsura colectării de la poarta casei a deșeurilor pe 4 fracții distincte, dorim să creștem procentul de valorificare a deșeurilor reciclabile din județul nostru, iar banii obținuți din valorificarea acestora să se întoarcă în fiecare comunitate din județul nostru.
Haideți să le punem pe toate la locul lor”, a mai transmis A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Programul de colectare al deșeurilor în luna iulie, în Bistrița
Programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița în luna iulie.

În luna iulie, conform noului program de colectare a deșeurilor pe patru fracții de la poarta casei, deșeurile reciclabile se vor ridica conform următorului program:

  • Sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton – în data de miercuri 6 iulie;
  • Sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă – în data de miercuri 13 iulie;
  • Pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal – în data de miercuri 20 iulie;

Programul de colectare a deșeurilor reziduale rămâne NESCHIMBAT, cu excepția zonelor în care colectarea acestor deșeuri se realiza în ziua de miercuri. Pentru aceste zone, ziua de colectare a deșeurilor reziduale este ziua de SÂMBĂTĂ.

,,Vă rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele.Vă rugăm să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare.Vă rugăm să respectați datele de colectare pentru fiecare tip de deșeuri reciclabile, conform calendarului de colectare. Puteți consulta calendarul de colectare a deșeurilor pe site-ul www.adideseuribn.ro, sau la telefon 0263.944″ – ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

291141578_541312567781439_3353685016233005635_n-768x546 Programul de colectare al deșeurilor în luna iulie, în Bistrița
291349004_541312621114767_7935120319158390951_n-768x576 Programul de colectare al deșeurilor în luna iulie, în Bistrița

Anterioară
Următoare

Campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase din mediul urban

Săptămâna viitoare, de luni, A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud împreună cu operatorul de salubritate Supercom SA lansează campania gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase din mediul urban. Campania de colectare a acestor deșeuri este programată în perioada 27 iunie – 02 iulie 2022.

În categoria deșeurilor voluminoase intră fotolii, canapele, saltele, mobilier de grădină, jucării de dimensiuni mari – tobogane, biciclete, piscine gonflabile, covoare sau alte bunuri de folosință îndelungată.

Cetățenii care locuiesc în Bistrița, Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi în zonele de blocuri și dețin aceste tipuri de deșeuri voluminoase să le depună la platformele de colectare a deșeurilor reciclabile, iar cetățenii care locuiesc în zonele de case să le scoată în fața porții, respectând programul de colectare de mai jos:

BISTRIȚA:

  • Luni – Marți, 27 – 28 iunie

Străzile din perimetrul: Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu – Gării.

  • Miercuri – Joi, 29 – 30 iunie

Străzile din perimetrul: Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – C.R. Vivu – Ion Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.

  • Vineri – Sâmbătă 01 – 02 iulie

Străzile din perimetrul: B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii. Pentru LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale municipiului Bistrița, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi următorul:Luni, 27 iunie. – Sărata; Marți, 28 iunie – Ghinda; Miercuri, 29 iunie – Slătinița; Joi, 30 iunie – Viișoara și Sigmir, vineri 01 iulie și sâmbătă, 02 iulie – Unirea. În Năsăud și Sîngeorz-Băi, deșeurile voluminoase se vor colecta GRATUIT în datele de miercuri 29 iunie pentru partea de sus a orașului Năsăud și de vineri 01 iulie pentru partea de jos a orașului Năsăud și pentru orașul Sîngeorz-Băi. În Beclean, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi cuprins între 27 iunie – 01 iulie 2022:

  • 27 iunie în Beclenuț și Coldău;
  • 28 iunie în Beclean, în perimetrul străzilor Horea – Cloșca – Lucian Blaga – Scurtă – 1 Mai
  • 29 iunie în Sat Figa + Cartier
  • 30 iunie în Beclean, în perimetrul străzilor Liviu Rebreanu – Morii – Aleea Gării – Șieului – Griviței – Piața Libertății – 1 Decembrie 1918 – Grigore Silași – Codrului – Dobrogeanu Gherea – Bobîlna – Bicaz – Crișana – Liliacului – I.P. Reteganu;
  • 01 iulie în Beclean, în perimetrul străzilor Parcului – Obor – George Coșbuc – Mihail Kogălniceanu – Gheorghe Doja – Ion Creangă;
  • 01 iulie în Rusu de Jos și Valea Viilor;

,,Atenționăm cetățenii județului Bistrița-Năsăud, că în afara campaniilor GRATUITE organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, aceste deșeuri voluminoase se ridică contra cost de operatorul de salubritate, la prețul de 168,2 lei / mc, sau GRATUIT dacă le depuneți la cele 5 centre de colectare a deșeurilor voluminoase amenajate la nivelul județului Bistrița-Năsăud” – ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

Miercuri, 8 iunie se colectează sacul albastru din zonele de case, din Bistrița

În luna iunie a intrat în vigoare noul calendar de colectare a deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud pentru zonele de case. În această săptămână, în ziua de miercuri, 8 iunie, se colectează deșeurile reciclabile din Hârtie / Carton, adică sacul albastru din toate zonele de case din Municipiul Bistrița și din localitățile componente.

Operatorul de salubritate Supercom va lăsa alt sac albastru la schimb, când îl va ridica pe cel plin de deșeuri reciclabile din hârtie / carton.
,,Vă rugăm scoateți sacii în fața porții și nu mai duceți deșeurile reciclabile în containerele semi-îngropate din zonele de case. Dacă nu aveți deșeuri din hârtie-carton în gospodărie în acest moment, vă rugăm folosiți sacii pe care i-ați primit pentru a colecta deșeurile reciclabile din hârtie / carton în următoarea lună” – ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Click aici pentru a afla programul de colectare al deșeurilor în Bistrița, în luna Iunie.