Daniel Suciu: Nu noi am cerut comasarea alegerilor

Deputatul social-democrat Daniel Suciu spune că formațiunea politică pe care o reprezintă nu a cerut comasarea alegerilor din 2024.

Noi continuăm să ne întâlnim cu colegii noștri, mulți dintre ei înscriși în ultimii doi ani, pentru că funcționăm ca o echipă! Ne pregătim pentru primele alegeri, cele europarlamentare, care sunt primul examen al echipei PSD. Nu, nu noi am cerut comasarea alegerilor, iar cei care au făcut-o văd că nu mai recunosc asta acum (PNL, încă de anul trecut). Noi știm ce avem de făcut, a mai punctat vicepreședintele Camerei Deputaților.

Diana Morar: PNL ia serios în calcul comasarea alegerilor
Am susținut de multă vreme varianta comasării alegerilor, cu mai multe argumente legate de eficientizarea activității administrative și a economiei cheltuielilor bugetare (aproximativ 2 miliarde lei – spre comparație impactul bugetar pentru creșterea pensiilor este de 4 miliarde lei). Chiar dacă ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare a venit de la PSD, iar opoziția critică vehement acest scenariu, este o variantă pe PNL o ia serios în calcul, acest aspect fiind discutat ieri în ședința forului de conducere a partidului, unde s-a agreat începerea discuțiilor pe acest subiect în coaliția de guvernare, a precizat deputatul bistrițean.
Din punctul de vedere al PNL, principalul beneficiu ar fi dat de o participare mai mare la vot, asigurând astfel reprezentativitatea, pe lângă avantajele bugetare și legate de organizarea eficientă a unui an electoral încărcat.
Având în vedere termenele foarte strânse și necesitatea armonizării legislative ce implică măsurile de organizare a alegerilor comasate pe data de 9 iunie, decizia va fi luată destul de repede și va fi un calendar predictibil la tururilor de scrutin. Sunt importante și discuțiile din interiorul partidului, consultările cu filiale și dezbaterile, pentru a lua cele mai bune decizii pentru români.  Indiferent de insinuările partidelor speriate de ideea comasării, din diverse motive, interesul oamenilor rămâne prioritate zero, astfel ca în prim planul preocupărilor PNL stă actul de guvernare și prioritățile legislative ale sesiunii parlamentare ce începe astăzi. Voi reveni cu detalii în această privință, legate de activitatea mea din Parlament, a mai punctat Diana Morar.
DIANA MORAR: Partidul Național Liberal susține comasarea alegerilor de anul acesta
Așa cum s-a mai exprimat public, deputatul Diana Morar a declarat că Partidul Național Liberal susține ferm comasarea alegerilor de anul acesta.
Am vorbit de mai multe ori despre avantajele unei asemenea decizii, care importă organizarea a cinci tururi de scrutin, nu doar din punct de vedere bugetar (cheltuieli mai mici), ci și din punct de vedere al prezentei la vot (crește criteriul reprezentativității prin prezenta crescută la vot) și al organizării mult mai eficiente (eliminarea blocajului administrativ timp de peste 6 luni cu impact direct pentru prefecturi, școli, instanțe, ordine publică, etc).Să nu uităm că țara trebuie guvernată responsabil în paralel cu organizarea alegerilor. Orice simplificare aduce avantaje pe orizontală și pe verticală, din toate perspectivele. Vom susține și vom argumenta partenerilor de coaliție această abordare și sunt sigură că vom găsi împreună cea mai bună soluție de comasare, pentru asigurarea unui proces electoral democratic și constituțional. Sper ca această decizie să fie luată rapid, pentru a avea atât un calendar predictibil, cât și o direcție clară pentru anul care tocmai a început.