Risc de avalanșe în Munții Rodnei și Munții Călimani

Salvamontiștii anunță că există un risc maxim de avalanșă în Munții Rodnei și Munții Călimani, dar și în mai multe masive din România. Ei au emis un buletin nivometeorologic până astăzi, la ora 20.

Vremea va continua să se răcească, va mai ninge, iar stratul va mai înregistra creșteri locale de peste 15-20 cm. În zona crestelor se întâlnesc cornișe de mari dimensiuni și plăci de vânt, cu rezistenţă scăzută, care se pot rupe cu ușurință. În zonele adăpostite sunt prezente depozite şi troiene de zăpadă însemnate. Atât în mod spontan, cât și la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, stratul de zăpadă proaspătă de la suprafață poate aluneca peste cele mai dure din interior, iar plăcile de vânt se pot rupe, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și mari. Riscul va fi mare (4). Și la altitudini de sub 1800 m stratul nou-depus este de grosimi importante, ce depășesc 30-40 cm și pe versanții nordici local 50-60 cm, și este umed și îngreunat. Pe anumite pante și văi vor fi condiții de curgeri și de declanșare a unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, riscul fiind crescut la supraîncărcări și mare.

În Munții Rodnei, la peste 1800 m, ninsorile recente au depus local peste 20-25 cm de zăpadă proaspătă, peste zăpada mai veche, dar cu rezistență încă scăzută și care în mare parte a fost suflată de vânt pe văi, către altitudini mai joase. La suprafața zăpezii se întâlnesc astfel zone cu rezistență scăzută în primii 25-35 cm. În zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mai însemnate, în zona crestelor cornișe și plăci de vânt, iar alte plăci de vânt se vor forma, plăci ce se pot rupe cu ușurință. În profunzime stratul este înghețat și compact, cu multiple cruste de gheață. Pe pantele suficient de înclinate, straturile de la suprafaţă cu zăpadă proaspătă și cu rezistență redusă vor putea aluneca peste cele mai dure, din profunzime, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind prezent mai ales la supraîncărcări. Riscul declanșării avalanșelor se va menține însemnat.

La altitudini mai mici de 1800 m, ninsorile recente au depus local un strat consistent și la altitudini mai joase, astfel că există un risc de declanșare de avalanșe de zăpadă proaspătă între 1500-1800 m. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și spontan, pe pantele mai înclinate, vor fi condiţii favorabile pentru declanșare unor curgeri sau avalanșe de dimensiuni medii și izolat chiar mari pe pantele cu depozite însemnate. Riscul se va menține însemnat.

În Munții Călimani, la peste 1800 m, s-au acumulat local peste 20 cm de zăpadă proaspătă, peste stratul mai vechi ce prezenta rezistență încă redusă în primii 10-15 cm. În zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mai însemnate, iar în zona crestelor plăci de vânt. În profunzime stratul este înghețat și compact, cu multiple cruste de gheață. Pe pantele suficient de înclinate, zăpadă proaspătă, inclusiv cea care se va mai depune și straturile de la suprafaţă cu rezistență redusă vor putea aluneca peste cele mai dure, din profunzime, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind prezent mai ales la supraîncărcări și pe versanții nordici. Riscul declanșării avalanșelor va fi însemnat.

La altitudini mai mici de 1800 m, zăpada umedă și veche se va consolida ușor pe fondul scăderii temperaturilor, iar la altitudini de 1500-1800 m ninsorile au cumulat local 15-20 cm. Mai ales la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, vor fi condiţii pentru declanșarea unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, în special la altitudini de 1600-1800 m, riscul fiind însemnat.

BISTRIȚA: Spectacol folcloric de Dragobete

Spectacolul folcloric va fi susținut de Ansamblul Profesionist ,,Cununa de pe Someș”, în data de 24 februarie, la Palatul Culturii din Bistrița.

Spectacolul organizat de Centrul Cultural Municipal ,,George Coșbuc” va începe la ora 18.

Prețul unui bilet este 20 de lei.

Conform calendarului creștin ortodox la 24 februarie se sărbătorește Întîia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoare numită în spațiul slav Glavo-Obretenia. Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag).

Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori. Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. De aceea, menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acele fete care nu sunt frumoase.

Tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, spun tradițiile, vom avea noroc în dragoste tot anul. Dacă nu vom urma datina de Dragobete, credințele populare spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după Dragobetele următor. Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români sau, cu alte cuvinte, Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și marchează, totodată, și începutul primăverii. Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii în privinţa ta. Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, dacă vezi o pereche de păsări, vei fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă. 

Daniel Suciu: Nu noi am cerut comasarea alegerilor

Deputatul social-democrat Daniel Suciu spune că formațiunea politică pe care o reprezintă nu a cerut comasarea alegerilor din 2024.

Noi continuăm să ne întâlnim cu colegii noștri, mulți dintre ei înscriși în ultimii doi ani, pentru că funcționăm ca o echipă! Ne pregătim pentru primele alegeri, cele europarlamentare, care sunt primul examen al echipei PSD. Nu, nu noi am cerut comasarea alegerilor, iar cei care au făcut-o văd că nu mai recunosc asta acum (PNL, încă de anul trecut). Noi știm ce avem de făcut, a mai punctat vicepreședintele Camerei Deputaților.

BISTRIȚA: Se sistează furnizarea apei potabile pe Aleea Privighetorilor și străzile adiacente
Astăzi , între orele 11.30 – 17 ( estimativ ) , se va sista furnizarea apei potabile în municipiul Bistrița,  pe Aleea Privighetorilor și străzile adiacente . Măsura este necesară pentru remedierea unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei potabile.
Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă, transmit reprezentanții companiei Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vi se recomandă să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval.
Pentru sprijin și informații suplimentare puteți apela următoarele numere de telefon : 0263213117 și 0372742478.
TEACA: Șase adulți și un copil au fost implicați într-un grav accident rutier

Pompierii militari au intervenit la un accident rutier în urma căruia un autoturism s-a răsturnat.

În urma recunoașterii de la locul accidentului s-a constatat ca în cele două autoturisme implicate se aflau șase adulți și un copil. Aceștia sunt conștienți și cooperanți, li se acorda primul ajutor la locul solicitării. La caz au fost direcționate un echipaj de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple, două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare. Acesta din urma a asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, unul din autoturismele implicate în accidentul rutier fiind răsturnat în afara părții carosabile, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

foto: timponline.ro