(VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT

Sub coordonarea liderului grupului, cunoscut în comunitate ca având experiență în domeniul vânătorii, inculpații au participat la partide de vânătoare neautorizate, ocazii în care au folosit și armele deținute ilegal. Din cercetările efectuate, a mai rezultat   că o parte dintre membrii grupului au procurat droguri de risc pentru consum propriu, dar și pentru a le oferi cu titlu gratuit unor persoane din anturaj, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

În urma perchezițiilor la 27 de adrese s-au descoperit 11 arme letale de vânătoare, din care două deținute fără drept, 3 arme neletale deținute fără drept, un amortizor pentru armă letală, o arbaletă, 68 de cartușe, 3 dispozitive night-vision, un dispozitiv cu termoviziune, o grenadă, 190 de kg de carne de vânat, 25 de trofee, 3 blănuri de animale sălbatice, bani, bijuterii și droguri.

6 dintre cei 16 au fost arestați preventiv, iar ceilalți 10 sunt cercetați sub control judiciar. În plus, membrii grupării organizau petreceri, la care puneau la dispoziție droguri și prostituate pentru cei prezenți, contra cost.

Comercializarea drogurilor și substanțelor psihoactive s-a realizat în incinta sau în proximitatea unor unități de cazare și alimentație publică situate într-o zonă turistică a județului Bistrița-Năsăud, precum și cu ocazia unor evenimente private desfășurate în astfel de locații.  La petrecerile organizate, inculpații au pus la dispoziția invitaților droguri de risc și de mare risc și au asigurat prezența persoanelor vătămate, inclusiv minore, consumatoare de droguri, pe care le-au exploatat, obligându-le să practice prostituția în schimbul unor sume de bani însușite ulterior de membri grupului. Probele administrate, au relevat existența unor conexiuni între membrii celor două grupuri, în sensul că o parte dintre inculpați se regăsesc în structura ambelor grupuri infracționale, mai precizează reprezentanții DIICOT.

1-1-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 2-1-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 3-1-258x300 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 4-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 5-300x225 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 6-263x300 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 7-300x300 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 8-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 9-300x225 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 10-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 11-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 12-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 13-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 14-300x169 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT 15-300x200 (VIDEO/GALERIE FOTO) 16 persoane din Bistrița-Năsăud au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT