Procesul de încărcare a cardurilor de alimente se va desfășura în perioada 14-25 iunie

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranșă de 250 lei, a treia din acest an pentru beneficiarii măsurii ,,Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”, va începe în data de 14 iunie, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt:

– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

S-a semnat contractul de delegare a transportului județean de persoane, prin curse regulate, în județul Bistrița-Năsăud
Transportatorii cărora le-a fost delegată gestiunea serviciului de transport public judeţean au obligația de a respecta, printre altele, graficele stabilite sau capacitatea de transport al autovehiculului pe care îl operează.
Sunt 42 de trasee deservite de doi operatori de transport, pe 7 loturi, pe o durată de 10 ani. Pentru încă 4 loturi, este deschisă procedura de achiziție. Ne dorim un transport civilizat, de bună calitate pentru cetățeni, cu rute adaptate nevoilor de deplasare, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Trasee:
Traseul: 36 – Bistriţa-Beclean-Molişet, 90 km pe sens
Traseul: 38 – Beclean-Agrieşel, 47 km pe sens
Traseul: 88 – Bistriţa-Beclean-Şendroaia, 91 km pe sens
Traseul: 89 – Beclean-Şendroaia, 54 km pe sens
Traseul: 39 – Beclean-Spermezeu, 27 km pe sens
Traseul: 40 – Bistriţa-Beclean-Ciceu Poieni, 70 km pe sens
Traseul: 42 – Bistriţa-Beclean/Ciceu Mihăieşti-Breaza, 74/82 km pe sens
Traseul: 43 – Beclean-Breaza, 37 km pe sens
Traseul: 95 – Beclean-Dumbrăveni, 26 km pe sens.
Operator: TRANSMIXT SA
Traseul: 70 – Bistrița-Șieu-Posmuș, 33 km pe sens
Traseul: 71 – Bistrița-Șieu-Ardan, 36 km pe sens
Traseul: 72 – Bistrița-Șieuț-Sebiș, 42 km pe sens
Traseul: 85 – Bistrița-Șieuț-Lunca, 43 km pe sens
Traseul: 93 – Bistrița-Gledin , 43 km pe sens
Traseul: 74 – Bistrița-Budacu de Jos-Monariu-Buduș, 18 km pe sens
Traseul: 76 – Bistrița-Budacu de Sus, 21 km pe sens
Traseul: 78 – Bistrița-Satu Nou, 15 km pe sens.
Operator: TRANSMIXT SA
Traseul: 1 – Bistrița-Piatra Fîntînele, în lungime de 46 km pe sens;
Traseul: 2 – Bistrița-Strâmba-Mureșenii Bîrgăului, în lungime de 32/35 km pe sens;
Traseul: 3 – Bistrița-Bistrița Bîrgăului-Colibița, în lungime de 37 km pe sens;
Operator: TRANSMIXT SA
Traseul: 6 – Bistrița-Dumbrava-Cușma, în lungime de 34 km pe sens;
Traseul: 9 – Bistriţa-Năsăud-Valea Mare, în lungime de 81 km pe sens;
Traseul: 10 – Bistriţa-Năsăud-Valea Vinului, în lungime de 79 km pe sens;
Traseul: 11 – Bistriţa-Năsăud-Şanţ, în lungime de 75 km pe sens;
Traseul: 12 – Bistriţa-Năsăud-Rodna, în lungime de 70 km pe sens.
Operator: TRANSMIXT SA
Traseul: 15 – Bistriţa-Năsăud, în lungime de 24 Km pe sens;
Traseul: 28 – Bistriţa-Năsăud-Suplai, în lungime de 59 Km pe sens;
Traseul: 33 – Bistriţa-Năsăud-Săsarm, în lungime de 47 Km pe sens;
Traseul: 30 – Năsăud-Suplai, în lungime de 35 Km pe sens;
Traseul: 31 – Năsăud-Mocod, în lungime de 12 Km pe sens;
Traseul: 32 – Năsăud-Runcu Salvei, în lungime de 15 Km pe sens.
Operator: EXMITIANI SRL
Traseul: 21 – Bistriţa-Năsăud-Dealu Ştefăniţei, în lungime de 64 km pe sens;
Traseul: 22 – Năsăud-Dealu Ștefăniței, în lungime de 42 km pe sens;
Traseul: 23 – Bistriţa-Năsăud-Romuli, în lungime de 63 km pe sens;
Traseul: 25 – Năsăud-Telciu, în lungime de 21 km pe sens;
Traseul: 26 – Năsăud-Bichigiu, în lungime de 24 km pe sens;
Traseul: 27 – Năsăud-Telcișor, în lungime de 28 km pe sens.
Operator: EXMITIANI SRL
Traseul: 7 – Bistriţa-Năsăud-Leşu Ilvei, în lungime de 62 km pe sens;
Traseul: 8 – Bistriţa-Năsăud-Lunca Ilvei, în lungime de 82 km pe sens;
Traseul: 17 – Bistriţa-Năsăud-Parva, în lungime de 50 km pe sens;
Traseul: 16 – Năsăud-Lunca Leșului, în lungime de 49 km pe sens;
Traseul: 18- Năsăud-Parva, în lungime de 26 km pe sens.
Operator: EXMITIANI SRL
(FOTO/VIDEO) O nouă aplicație folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

În contextul aderării României la spațiul Schengen, a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate.

dac1-200x300 (FOTO/VIDEO) O nouă aplicație folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate dac3-200x300 (FOTO/VIDEO) O nouă aplicație folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

Aplicația eDAC va fi folosită de polițiști pentru stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni, cu privire la aceasta.

Prin utilizarea de dispozitive mobile, se realizează o scanare a documentului prezentat de persoana verificată (carte de identitate, pașaport), aplicația comparând în timp real datele prezentate cu cele existente în bazele de date și afișând imediat informații relevante pentru polițist.

Totodată, aceștia vor putea accesa în aplicație și fotografia persoanei, pentru a realiza o comparație cu persoana verificată.

dac4-300x200 (FOTO/VIDEO) O nouă aplicație folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate dac5-300x200 (FOTO/VIDEO) O nouă aplicație folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

În cazul în care sunt constatate anumite nereguli, persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare.

ISU Bistrița-Năsăud: Nu lăsați incendiile să vă strice sărbătorile!

Garantarea siguranţei cetăţeanului, precum şi protejarea comunităţilor sunt şi vor rămâne obiectivele cheie ale inspectoratului nostru. De aceea, în perioada următoare, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud vor monitoriza permanent evoluţia dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acţiunilor de răspuns în sprijinul cetăţenilor, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Peste 110 pompieri militari, cu aproximativ 30 de mijloace tehnice sunt zilnic la datorie şi vor asigura intervenţia imediată pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenţei medicale şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.

Măsurile dispuse sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc şi vizează acoperirea palierelor preventive şi de intervenţie. Răspunsul la urgenţele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical şi transportul persoanelor, aflate în dificultate la unităţile spitaliceşti. Inspectorii de prevenire au desfăşurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţile de alimentaţie publică, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini şi obiceiuri specifice sezonului rece, săli de evenimente sau spaţii comerciale. În acest sens au fost desfăşurate 82 de controale de prevenire, au fost aplicate 226 sancţiuni contravenţionale cu” Avertisment” şi 59 amenzi contravenţionale, în cuantum de 124000 lei. Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, nu trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenţie pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuinţă. Reamintim cetăţenilor că în această perioadă să manifeste maximă prudenţă la utilizarea sobelor sau a mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalaţia electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice şi să nu lase copiii nesupravegheaţi în locuinţe, mai punctează Rus.

De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, este interzisă aprinderea de artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.

În situaţia în care cetăţenii părăsesc locuinţa, recomandarea pompierilor este să decupleze aparatele electrice, iar dacă se cazează în unităţile turistice, trebuie să cunoască foarte bine traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

În loc de epilog
Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viaţa în pericol. Pompierii bistriţeni vă adresează cele mai calde urări de sănătate.Crăciun Fericit !
Primăria Năsăud: STOP FABRICĂRII ȘI PROMOVĂRII ȘTIRILOR FALSE! Legat de persoana decedată în zona blocurilor din Năsăud, transmitem că nu există nicio persoană fără adăpost
Redăm întregul comunicat transmis de Primăria orașului Năsăud:
Dragi reprezentanți ai mass-mediei, dragi cetățeni ai orașului și județului,
Haideți să ne informăm corect și să analizăm faptele reale înainte de a promova știri care să afecteze imaginea orașului și a năsăudenilor, doar de dragul vizualizărilor și al like-urilor pe rețelele de socializare!
Din păcate, în goana după preluări și publicitate, jurnaliști cu pretenții ajung să preia și chiar ‚‚să fabrice’’ știri false, care sunt apoi promovate pe rețele de socializare și preluate sau comentate de oameni de bună credință. Un jurnalist adevărat, care se consideră factor de opinie, ar trebui să se informeze măcar dintr-o sursă oficială, dacă nu poate din 3, așa cum spune deontologia jurnalistică.
Legat de persoana decedată în zona blocurilor din orașul Năsăud, era foarte simplu de aflat că nu era o persoană fără adăpost, ci avea aparținători (în altă localitate), un loc de muncă stabil, casă și masă asigurate de angajator, care și-a asumat inclusiv cheltuielile legate de înmormântare. Decesul persoanei este regretabil și, din păcate, poate fi promovat doar ca un exemplu negativ privind efectele consumului excesiv de alcool. Dar, de aici și până la a ‚‚fabrica’’ imagini și știri false, de genul ‚‚șoc și groază’’ e cale lungă, care, așa cum mulți cetățeni au comentat, ne arată doar ‚‚amanetarea’’ sufletelor într-o perioadă în care ar trebui să fim mai buni, mai uniți și mai conștienți de importanța apartenenței la familie, la o comunitate.
Sacul alb promovat în mass-media nu are nicio legătură cu decesul persoanei, aceasta fiind preluată și acoperită cu materialul din dotare, de personalul SAJ venit în urma apelului la 112, apoi preluată de reprezentanții Serviciului de medicină legală, în sac negru cu fermoar, specific IML. Din păcate, niciuna dintre instituțiile implicate nu a fost contactată pentru furnizarea informațiilor reale!
Pentru o corectă informare, vă transmitem faptul că, la nivelul orașului Năsăud, nu există persoane fără adăpost! Există un număr de 7 persoane fără aparținători sau care nu mai aveau posibilitatea de a se îngriji singure, pentru acestea luându-se măsura internării în diverse centre, având cheltuielile asigurate. De asemenea, se iau măsuri constante pentru combaterea cerșetoriei, nefiind cazuri de cerșetori care să doarmă în stradă.
Primăria orașului Năsăud își arată disponibilitatea informării corecte, atât a reprezentanților mass-mediei, cât și a cetățenilor interesați, pe toate canalele de comunicare disponibile
Percheziții la persoane bănuite de trafic de persoane, nerespectarea regimului armelor și braconaj

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și cei ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane din localitățile Oarzina, Spermezeu, Suplai, Bața și Dej.

Persoanele sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, trafic de persoane, inducerea în eroare a organelor judiciare și amenințare.

În urma perchezițiilor, trei bărbați au fost conduși la audieri, iar ulterior, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi dintre aceștia, de 19 și 31 de ani, și plasarea sub control judiciar, față de un bărbat, de 65 de ani.

Din investigațiile efectuate, a reieșit că, în perioada 2021 până în prezent, bărbatul de 65 de ani și cel de 31 de ani ar fi deținut, fără drept, arme letale pe care le-ar fi folosit la acțiuni de braconaj cinegetic.

Totodată, cei doi ar fi deținut, fără drept, și confecționat artizanal muniții pentru arme letale.

WhatsApp-Image-2023-05-26-at-15.59.21-200x300 Percheziții la persoane bănuite de trafic de persoane, nerespectarea regimului armelor și braconaj WhatsApp-Image-2023-05-26-at-15.59.20-1-300x200 Percheziții la persoane bănuite de trafic de persoane, nerespectarea regimului armelor și braconaj WhatsApp-Image-2023-05-26-at-15.59.19-200x300 Percheziții la persoane bănuite de trafic de persoane, nerespectarea regimului armelor și braconaj

Totodată, tânărul de 19 ani ar fi recrutat, în cursul lunii ianuarie a.c., prin înșelăciune (metoda loverboy) și ulterior prin constrângere, o femeie pe care ar fi exploatat-o, obținând sume de bani din practicarea prostituției de către aceasta, în municipiul Bistrița.Totodată, în luna august 2022, acesta ar fi sesizat Poliția, în fals, că un bărbat cu care se află în conflict ar fi executat 2 focuri de armă, în localitatea Cireași, iar în perioada iulie –septembrie 2022, bărbatul i-ar fi adresat, în repetate rânduri, amenințări cu acte de violență. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că acuzațiile sunt neadevărate. La percheziții, polițiștii au indisponibilizat 6 arme letale cu destinația vânătoare, aflate în circuitul legal, cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la acțiuni de braconaj și că ar fi fost încredințate unor persoane neautorizate să le folosească, precizaează Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, au mai fost ridicate 7 cartușe pentru armă letală cu țevi lise confecționate artizanal, un cartuș pentru armă letală cu glonț deținut ilegal, 6 trofee de vânat, 5 telefoane mobile și o cameră video de vânătoare.

În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au constatat nerespectarea condițiilor de păstrare a armelor și munițiilor la trei persoane autorizate, urmând a fi aplicate sancțiuni contravenționale, prevăzute cu măsura complementară a anulării dreptului de deținere port și folosire arme și muniții letale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

La acțiuni au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Poliției Municipiului Bistrița, Poliției Orașului Beclean, Secției 4 Poliție Rurală Beclean și Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gelu Voievod Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate, în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea faptelor.

BISTRIȚA: Parcări de reședință care expiră la finalul lunii mai
În 31 mai expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona delimitată de străzile: Someșului, Împăratu Traian, Aleea Sălciilor, linia CFR şi Rodnei.
Prin urmare, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr. 141/26.10.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa cu completările și modificările ulterioare, la expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reședință, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent perioadei următoare.
Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2 cu cash/card sau prin transfer bancar în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 4347569 – Municipiul Bistrița Direcția Patrimoniu.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 31.05.2023, conform H.C.L. nr. 141/26.10.2017 cu completările și modificările ulterioare, va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare, acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice / juridice. Plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare poate fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuței se va achita taxa de 30 lei.
Nota 1: în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare.
Nota 2: în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să ni-l comunicaţi pe cel actual.
Nota 3: în cazul pensionarilor cu pensia medie (soț+soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50% reducere este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
Nota 4: în cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat
Respectul față de cetățeni ne obligă! Procesăm cu 70% mai multe cereri pentru eliberarea actelor de identitate, într-un spațiu mai prietenos! Avem acum 3 ghișee care funcționează simultan, din care la unul se eliberează acte de identitate pe tot parcursul programului de lucru, a declarat Ioan turc, primarul municipiului Bistrița.
s7-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s6-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s5-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s4-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s3-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat s2-300x225 Serviciul Evidența Persoanelor al municipiului Bistrița a fost salubrizat, estetizat și reorganizat
Programările online pe www.primariabistrita.ro se pot face cu cel mult 4 zile înainte, în medie fiind disponibile 132 de poziții zilnic.
De curând, Primăria a achiziționat un imobil pe strada Cuza Vodă, unde, după efectuarea unor intervenții ample de modernizare, va fi relocată întreaga activitate a Serviciului Evidența Persoanelor.
(VIDEO) Acțiuni pentru siguranța transportului de persoane în Bistrița-Năsăud

Polițiștii Serviciul Rutier Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Biroul Rutier și formațiunile rutiere de pe raza județului, au desfășurat, la nivel național, o acțiune care are ca scop verificarea legalității efectuării transportului public de persoane. Acțiunea s-a derulat în contextul începerii cursurilor școlare, pentru a ne asigura de un transport public sigur și în deplină legalitate.

 

 

În acest sens, în această dimineață, începând cu ora 06.30, în  municipiul Bistrița și orașe au fost instituite mai multe filtre de control. În cadrul acțiunii, polițiștii au folosit și aparatele etilotest. Activitățile desfășurate de polițiști au urmărit prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane, fiind efectuate verificări cu privire la respectarea normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, perioadelor de conducere, pauză și odihnă ale conducătorilor de autovehicule și normelor privind circulația pe drumurile publice, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru abaterile constatate în cadrul acestei acțiuni, desfășurată in intervalul 06.30-09.30, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 11305 lei, fiind constatate 8 fapte de încălcare a OUG 195/2002, 1 sancțiune conform Legii 38/2003 privind regimul de transport și 1 sancțiune conform HG 69/2012, privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Acțiunile polițiștilor rutier continuă și în perioada următoare.

Lavinia Petruț