ISU Bistrița-Năsăud: Nu lăsați incendiile să vă strice sărbătorile!

Garantarea siguranţei cetăţeanului, precum şi protejarea comunităţilor sunt şi vor rămâne obiectivele cheie ale inspectoratului nostru. De aceea, în perioada următoare, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud vor monitoriza permanent evoluţia dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acţiunilor de răspuns în sprijinul cetăţenilor, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Peste 110 pompieri militari, cu aproximativ 30 de mijloace tehnice sunt zilnic la datorie şi vor asigura intervenţia imediată pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenţei medicale şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.

Măsurile dispuse sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc şi vizează acoperirea palierelor preventive şi de intervenţie. Răspunsul la urgenţele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical şi transportul persoanelor, aflate în dificultate la unităţile spitaliceşti. Inspectorii de prevenire au desfăşurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţile de alimentaţie publică, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini şi obiceiuri specifice sezonului rece, săli de evenimente sau spaţii comerciale. În acest sens au fost desfăşurate 82 de controale de prevenire, au fost aplicate 226 sancţiuni contravenţionale cu” Avertisment” şi 59 amenzi contravenţionale, în cuantum de 124000 lei. Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, nu trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenţie pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuinţă. Reamintim cetăţenilor că în această perioadă să manifeste maximă prudenţă la utilizarea sobelor sau a mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalaţia electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice şi să nu lase copiii nesupravegheaţi în locuinţe, mai punctează Rus.

De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, este interzisă aprinderea de artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.

În situaţia în care cetăţenii părăsesc locuinţa, recomandarea pompierilor este să decupleze aparatele electrice, iar dacă se cazează în unităţile turistice, trebuie să cunoască foarte bine traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

În loc de epilog
Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viaţa în pericol. Pompierii bistriţeni vă adresează cele mai calde urări de sănătate.Crăciun Fericit !
Augusta Săsărman: Primarul Turc+PNL+USR au împovărat traiul bistrițenilor
Consilierul local social-democrat Augusta Săsărman susține că edilul Bistriței,  Ioan Turc, împreună cu PNL și USR au împovărat traiul bistrițenilor pe anul 2024.
Decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale vă aparține, domnule primar și stimați colegi din majoritate! Și ca să nu fie niciun dubiu asupra atitudinii noastre, noi nu am participat la acest vot  tocmai ca să știe toată lumea că decizia aceasta s-a luat exclusiv de către consilierii PNL-USR-Verzi-UDMR. Nu acceptăm să transferați costul nerealizării proiectelor europene pe umerii bistrițenilor! Dacă ați avut bani de mașini second hand și patinoare nefolosite de 10 miliarde, puteați găsi alte soluții să acoperiți găurile din buget create chiar d VOI! PS: Domnule Turc, v-ați consultat cu șefii dvs de la București înainte să majorați tot ce-ați prins? Parcă politica PNL era împotriva a ceea ce dvs tocmai ați făcut, transmite Augusta Săsărman.
SÂNGEORZ-BĂI: Sunteți invitați și sâmbătă la Târgul de Crăciun din Sângeorz-Băi
Au mai rămas doar câteva zile până la Crăciun, așa că sunteți invitați și sâmbătă la Târgul de Crăciun din Sângeorz-Băi.
În 23 decembrie, începând cu ora 18,  va avea un nou program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Pe scenă vor urca:
Andrea Ursachi
Cristian Moldovan
Samira Bor
Timeea Tintelecan
Grupul de colindători și Belciugari din Lunca Ilvei
Iarna nu-i ca vara! Începând de mâine, Bistrița-Năsăud se află sub cod portocaliu de vânt puternic

Conform meteorologilor, în intervalul vineri, 22 decembrie, ora 18 – duminică, 24 decembrie, ora 10, este cod portocaliu de viscol puternic în zona montană înaltă (în general la peste 1.500 m).

În zona montantă înaltă (în general la peste 1.500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

Conform Meteo.BN:

1. În nordul, parțial centrul şi estul județului va ninge, temporar abundent, iar până sâmbătă dimineață se va depune strat de zăpadă, local de peste 20 cm. Vineri, tot în aceste zone, ninsorile vor căpăta aspect de aversă, astfel, trecător vom avea ninsori viscolite de scurtă durată. Vineri după-masă vântul se va intensifica cu viteze de 45-55 km/h iar la munte va fi tare, cu viteze de peste 90-100 km/h. Tot la munte, la peste 1.000 m, stratul de zăpadă va fi consistent, de peste 35/40 cm.

2. În zonele joase din vestul sud-vestul şi sudul teritoriului, temporar, începând de joi seară vor cădea precipitații mixte, ploaie, dar temporar şi lapoviță sau ninsoare. Vineri, peste zi, vor predomina ploile, apoi tendința va fi de transformare a acestora în ninsori, astfel, vineri noapte va ninge şi aici. Este posibilă depunerea unui strat subțire dar efemer de zăpadă, însă aici riscul de polei va fi ridicat, în urma precipitațiilor mixte şi a evoluției termice alternante zi / noapte. Vântul se va intensifica cu viteze de 45-55 km/h mai ales în a doua parte a zilei de vineri.

Concluzie, de joi seară schimbăm foaia, vremea se dinamizează iar fenomenele hibernale revin! Condițiile din spatele frontului rece, front generat de depresiunea foarte adâncă denumită Pia şi care ne va traversa joi noapte, vor determina un grad de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în județul nostru. Astfel mai multe linii de convergență se vor succeda, masa de aer de origine maritim-polară adusă dinspre nordul continentului beneficiind şi de o ridicare orografică însemnată. Toate acestea se vor traduce în apariția unor precipitări însemnate cantitativ de scurtă durată, ninsoare, lapoviță, măzăriche, însoțite de intensificări susținute de vânt şi surpriză, descărcări electrice! Da, în decembrie! Să nu vă mire, astfel, dacă vineri vin averse însoțite de ninsoare abundentă şi din când în când mai zăriți și câte un fulger şi auziți un tunet! Toate vor începe în jurul amiezei si vor continua după-amiază în mai multe reprize. După, spre seară, temperaturile scad abrupt, ninsorile vor cuprinde, treptat, tot județul iar noaptea de vineri spre sâmbătă ninge peste tot”.

Și în acest an ajutoarele lui Moș Crăciun poartă haine bleu-jandarm!
Ca în fiecare în preajma sărbătorilor, ne-am mobilizat și am adus un strop de bucurie în sufletele a trei bunici cărora le-am dăruit alimente de bază, preparate tradiționale de Crăciun, fructe, câte o plapumă călduroasă numai bună pentru pentru nopțile geroase de iarnă, bani dar mai ales câteva clipe de conexiune care pentru aceștia și pentru noi sunt neprețuite! Și pentru că unde-s mulți puterea crește, ne-am alăturat și campaniei Bucurie la cutie alături de Asociația POV 21 Bistrița care pentru cel de-al 3 lea an consecutiv sprijină copiii din familiile defavorizate din județul Bistrița-Năsăud, transmite Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.
j3-1-300x205 Și în acest an ajutoarele lui Moș Crăciun poartă haine bleu-jandarm! j2-1-300x225 Și în acest an ajutoarele lui Moș Crăciun poartă haine bleu-jandarm!
De asemenea, au primit cadouri 20 de copii cu vârste cuprinse intre 3 și 5 ani, a căror familie trece prin dificultăți financiare deosebite.
j4-1-225x300 Și în acest an ajutoarele lui Moș Crăciun poartă haine bleu-jandarm!
Mai multe detalii obțineți accesând:
pagina web:
Penitenciarul Bistrița face angajări

Penitenciarul Bistriţa selecţionează candidaţi în vederea ocupării prin concurs a unui post vacant de ofițer (psiholog) și a unui post vacant de ofițer (asistent social) din sectorul reintegrare socială din cadrul Penitenciarului Bistrița.

Condiţiile pentru participarea candidaţilor, documentele necesare înscrierii,  bibliografia şi probele de concurs se pot studia pe pagina web: https://anp.gov.ro/penitenciarul-bistrita/, secțiunea carieră – concurs din sursă externă.

Termenul limită de depunere a dosarelor de candidat este 16.01.2023, inclusiv, ora 15.00. Informaţii suplimentare se pot obţine de la structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Bistrița, telefonic la nr. 0263238175, interior 107 sau prin e-mail la adresa concurs-bistrita@anp.gov.ro., transmite comisar șef de poliție penitenciară Cosmin PĂRĂUAN, purtător de cuvânt al penitenciarului Bistrița.

Rezultat mare pentru boxul bistrițean! Pugilistul Cătălin Chitoraga a obținut bronzul la campionatul Național de Seniori

Competiția s-a desfășurat la Brăila, în perioada 10-14 decembrie. Pugilistul antrenat de prof. Niculae Zăpârțan, antrenor emerit, a urcat pe a treia treaptă a podiumului, la categoria 57 de kilograme.

Prin urmare, sfârșitul de an a mai adus o medalie în palmaresul CSM Bistrița.

Competiția s-a desfășurat la 13 categorii de greutate: : 45-48, 51, 54, 57, 60, 63.5, 67, 71, 75, 80, 86, 92, 92 kg.

IMG-20231219-WA0043-225x300 Rezultat mare pentru boxul bistrițean! Pugilistul Cătălin Chitoraga a obținut bronzul la campionatul Național de Seniori

Prof. Niculae Zăpârțana a declarat pentru n1tv.ro:

A fost o competiție care a avut drept scop verificarea potențialului pugilistic la nivelul seniorilor, pentru depistarea sportivilor talentați, în vederea promovării și selecționării lor în loturile naționale de seniori. Mă bucur că Bistrița produce în continuare pugiliști de valoare, care aduc medalii pentru CSM. Este un sport destinat celor curajoși și hotărâți, iar Cătălin a demonstrat cu prisosință acest lucru.

Felicitări Cătălin, felicitări antrenorului emerit prof. Niculae Zăpârțan, un om care a reușit să dovedească prin sportivii pe care îi pregătește că, într-adevăr, dacă vrei cu adevărat…poți!