(VIDEO) Frasinul SRL a terminat cu mult înainte de termen reabilitarea și modernizarea DJ 109 E din Sălaj

În mai 2022 a fost semnat contractul privind reabilitarea și modernizarea tronsonului de 34,56 km din DJ 109E, ce traversează localitățile Rus, Buzaș, Negreni, Cormeniș, Valea Leșului, Lozna și Cliț.

 

În valoare de peste 113 milioane de lei (22,6 milioane de euro)- finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – contractul a prevăzut reabilitarea și modernizarea DJ 109E: Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani), executarea a peste 6 km de trotuare, realizarea de lucrări de consolidare a drumului pe o lungime totală de circa 3 km, reabilitarea și modernizarea celor două poduri de pe traseu, executarea accesurilor la proprietăți, realizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale (podețe, rigole/șanțuri betonate/din pământ), precum și executarea, pe toată lungimea drumului, a elementelor destinate siguranței circulației (semnalizare și marcaje rutiere).

Președintele Consiliului Județean Sălaj s-a arătat extrem de mulțumit de calitatea lucrărilor executate de cei de la Frasinul SRL. 

Prin reabilitarea acestui tronson venim în sprijinul locuitorilor de pe Valea Someșului, care, de foarte mulți ani, sunt nevoiți să circule pe un drum ce nu a fost vreodată asfaltat. Facem, de asemenea, încă un pas important spre rezolvarea problemei drumurilor județene de pamânt. În plus, facilităm accesul cetățenilor județului la locurile pitorești de pe Valea Someșului, pentru a cunoaște întreg potențialul turistic al acestei zone minunate, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Lucrările au fost executate de către SC Frasinul SRL și au avut o durată  de 20 de luni de la emiterea ordinului de începere. Cum firma bistrițeană nu se dezminte, lucrările au fost terminate cu mult înainte de termen. Mai exact, într-un an și trei luni. 
salaj-inaugurare-300x225 (VIDEO) Frasinul SRL a terminat cu mult înainte de termen reabilitarea și modernizarea DJ 109 E din Sălajdj-109-300x179 (VIDEO) Frasinul SRL a terminat cu mult înainte de termen reabilitarea și modernizarea DJ 109 E din Sălaj

SC Frasinul SRL este o firmă de construcții din Bistriţa-Năsăud, deţinută de Traian Larionesi. Frasinul a realizat lucrări de construcţie de poduri, centuri ocolitoare, reţele de apă-canal, majoritatea în zona judeţele Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare. Firma are în medie peste 200 de angajați.

Firma bistrițeană SC Frasinul S.R.L va executa proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare și consolidare a DJ 191G din județul Sălaj
Consiliul Județean Sălaj a semnat miercuri, 17 mai, cu Asocierea SC Frasinul SRL – SC Someș-Top-Grup SRL, contractul privind proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare și consolidare a DJ 191G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de Jos.
 Tronsonul are o lungime totală de 11,6 kilometri, principalele lucrări ce vor fi executate în vederea îmbunătățirii condițiilor de trafic vizând modernizarea drumului, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, înlocuirea podețelor și realizarea zidurilor de sprijin, transmit reprezentanții Consiliului Județean Sălaj.
 Contractul are o valoare de circa 50 milioane de lei și o durată de execuție de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
frasin-1-bun-300x194 Firma bistrițeană SC Frasinul S.R.L va executa proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare și consolidare a DJ 191G din județul Sălaj
Proiectul privind reabilitarea și consolidarea acestui drum județean a fost depus pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Să nu uităm de lucrarea amplă realizată de compania Frasinul și anume „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoşani- Iaşi”.
În plus,  Frasinul și MOL au cooperat pentru crearea unui nou strat de uzură din mixtură asfaltică. BA16 rul 45/80-65 , care aduc  o serie de beneficii pentru cei care își doresc să reînnoiască fața drumurilor atât din Bistrița-Năsăud, cât și din țară.

Mai mult decât atât, acest tip de strat de uzură rezistă mult mai bine la temperaturile iernii și cele ale verii toride și are o rezistență sporită la traficul greu.

Distanța de frânare devine mai scurtă cu 5-10%, iar zgomotul de rulare este mai mic cu 2,5-3 dB.

Frasinul revoluționează construcția de drumuri (FOTO/VIDEO)

Cât despre cifra de afaceri:

zf.ro: Antreprenorul Traian Larionesi din Bistriţa-Năsăud a ajuns la afaceri de 51 mil. euro cu firma de construcţii Frasinul

Și, da, pe unde au trecut cei de la Frasinul au lăsat drumuri de calitate și au primit respectul celor care beneficiază de acestea.

FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene

FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene

,,Frasinul” din Bistrița-Năsăud  a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că reprezintă  acea firmă ideală care poate să transforme drumurile județene și chiar cele naționale în adevărate artere rutiere, similare cu cele din vestul Europei.

Așa cum a relatat și în alte materiale jurnalistice, este vorba despre DJ 109 E . Ne referim la RUS-BUZAS-LOZNA DN 1H

De altfel, lucrările experimentale  devin o caracteristică a celor de la Frasinul.

frasinul-1-1-300x225 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene frasinul-2-1-300x225 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene frasinul-3-1-225x300 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene frasinul-4-1-300x225 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene frasinul-5-1-300x225 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene frasinul-6-1-300x225 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene

f1-225x300 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene f2-300x225 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene f3-225x300 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene

 

În iulie 2022 am început lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ109E, Rus-Buzas-Lozna-DN1H. Cu o mobilizare de aproximativ 200 de oameni, colegii noștri și-au turat la maximum motoarele pe cei 34,46 km ajungând în acest moment la un stadiu fizic de 56%. Progresul este remarcabil și se lucrează in aceste zile pe toate fronturile: de la consolidări, elemente de scurgere a apelor, poduri, podețe și trotuare, pana stabilizarea pământului cu lianți hidraulici, balast stabilizat în situ și așternerea stratului de legătura din BAD22,4. Urmărim cu interes evoluția acestui proiect și vă invitam să ne ramâneți aproape pentru a fi la curent cu noutățile transmise de pe DJ109E, a declarat ing. Săndel Larionesi, responsabilul de proiect.

sandel-larionesi-300x300 FRASINUL, firma care transformă drumurile în adevărate artere rutiere europene

Termenul de finalizare a acestei lucrări de amploare este decembrie 2023, dar, spun reprezentanții firmei, lucrările se vor finaliza în toamna acestui an, pentru că cei 200 de oameni care lucrează la finalizarea acestui tronson de drum sunt adevărați profesioniști.

Lavinia Petruț

BECLEAN: Două femei din Sălaj, care au furat 12 mii de lei dintr-o locuință, au fost reținute de polițiști

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale Beclean au dispus reținerea a două femei de 35 și 43 de ani, ambele din județul Sălaj, acestea fiind bănuite de comiterea unui furt din interiorul unei locuințe.

La data de 20 februarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost sesizați de către o femeie de 54 de ani, cu privire la faptul că din locuința sa i-a fost sustrasă suma de 12.000 de lei. În urma investigațiilor desfășurate de către polițiști au fost identificate, iar ulterior depistate două femei din județul Sălaj, bănuite de comiterea faptei de furt calificat. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale au dispus reţinerea pentru 24 de ore, acestea urmând să fie prezentate Judecătoriei Beclean cu propunere de luare a unei măsuri preventive, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean în cadrul dosarului penal întocmit cu privire la infracțiunea de furt calificat.

 

(VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune

,,Frasinul” din Bistrița-Năsăud  a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că reprezintă  acea firmă ideală care poate să transforme drumurile județene și chiar cele naționale în adevărate artere rutiere, similare cu cele din vestul Europei.

Vorbim despre DJ 109 E . Ne referim la RUS-BUZAS-LOZNA DN 1H

De altfel, lucrările experimentale  devin o caracteristică a celor de la Frasinul.

Săndel Ilarionesi este extrem de satisfăcut că are alături ingineri de mare calitate, serioși și care dau dovadă de un real profesionalism.

Inginerul Alexandru Airinei ne explică pe larg care este scopul acestei lucrări de anvergură.

 

b12-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b13-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b11-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b10-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b9-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b8-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b7-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b6-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b5-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune b1-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef3-300x300 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef03-225x300 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef01-225x300 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef02-225x300 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef04-225x300 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef05-225x300 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiunef1-300x135 (VIDEO) Frasinul, o firmă care își dorește ca profesionalismul să devină perfecțiune

 

Lavinia Petr