Numele de Moş Nicolae este legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile pe care copii le primesc în această zi. În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele, pentru că Moş Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Celor cuminţi. Celor neascultători, Moş Nicolae le aduce o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să îşi asculte părinţii şi bunicii. Se spune că este suficient să se uite prin ferestre ca să-şi dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu…
Tradiţia îşi are originea în povestea personajului legendar şi mitic, care a existat cu adevărat în persoana arhiepiscopului-Sfântul Ierarh Nicolae-din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu credinţă neţărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită şi crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi.Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuţe.
Obiceiuri de Sfântul Nicolae în România
Copiii de la noi au fost învăţaţi ca, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă ghetele, cizmele sau bradul cu dulciuri, jucării şi daruri, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă.
În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul acestuia.
În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
În colindele româneşti, cântate iarna, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.
Legenda nuieluşii pe care o primesc copiii neascultători
La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.
Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în cadrul Bisericii, i-a dat ereticului Arie o palmă.
Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa, în semn de avertisment.
