În pădurile din Bistrița-Năsăud se fură … ca-n codru

În perioada 17-18 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

 

Astfel, pe valea Bârgăului, au fost verificate 2 depozite de material lemnos și 16 transporturi de material lemnos, iar în trafic au fost oprite pentru control 25 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în cuantum de 16.310 lei, dintre care 6 pentru abateri la regimul silvic, conform Legii 171/2010 în valoare de 14.000 lei și 8 pentru abateri rutiere, conform O.U.G. 195/2002. Din totalul sancțiunilor la regimul silvic aplicate, 3 au fost pentru nereguli la depozite și 3 pentru nereguli constatate la transportatori, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, ca măsuri complementare, în cadrul acțiunilor desfășurate, a fost confiscată cantitatea de 42,924 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.341 de lei și a fost reținut un permis de conducere. Din totalul materialului lemnos confiscat, aproximativ 10 metri cubi a fost transportat fără documente legale.

 

CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului

În perioada 18-19 noiembrie polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și Direcției Silvice Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea delictelor silvice, combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

Foto-6-300x201 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului Foto-5-300x225 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului Foto-4-300x206 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului Foto-3-300x159 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului foto-2-1-300x203 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului foto-1-1-300x138 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului control-1-300x200 CICEU GIURGEȘTI : Controale și verificări la un depozit de material lemnos. Acțiune trasă la indigo și la Bistrița Bârgăului

În cadrul acțiunii,  au fost desfășurate controale și verificări de specialitate la 2 depozite de material lemnos din Ciceu Giurgești și Bistrița Bârgăului. Totodată, au fost oprite pentru control 27 de autovehicule, dintre care 18 transporturi de material lemnos. Au mai fost legitimate 41 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 27.900 lei. Din totalul acestora, 10 sancțiuni au fost aplicate conform Legii 171/2010, în valoare de 24.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost confiscată cantitatea totală de 61,96 metri cubi de material lemnos, în valoare de 23.314 lei, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Tot în cadrul acțiunii, au mai fost aplicate 6 sancțiuni pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002, în valoare de 2.900 lei și o sancțiune a fost aplicată conform Legii 132/2017, în valoare de 1.000 lei. Tot ca măsuri complementare, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

La acțiune au participat și polițiști ai secțiilor de poliție rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, reprezentanți ai ocoalelor silvice de regim, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț