Pietriș: A ajuns după gratii pentru că s-a urcat fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Bistrița.

Mandatul a fost emis împotriva unui bărbat, de 39 de ani, din Petriș, comuna Cetate, condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul în cauză a fost încarcerat de polițiști în penitenciar.

(VIDEO) Grav accident rutier la Anieș. O persoană a rămas încarcerată

La fața locului intervin un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul TIM.

Victima a fost extrasă din autoturism inconștientă și predată echipajului medical de la fața locului.

În sprijinul salvatorilor a fost solicitat și elicopterul de la Baza Aeriana Târgu Mureș.

Revenim cu detalii.

UPDATE 1: 

Victima, o femeie în vârstă de aproximativ 49 de ani, a intrat in stop cardiorespirator și s-au început manevrele de resuscitare la fața locului.

UPDATE 2:

În accident au mai fost implicați și trei tineri în vârstă de 17, 18 respectiv 21 de ani. Aceștia au suferit politraumatisme, fără a le fi pusă viața în pericol.

DIPȘA: Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în șanț . Un bărbat de 66 de ani a rămas încarcerat

La fața locului a ajuns echipajul de descarcerare.

Echipajul de descarcerare a îndepărtat plafonul autoturismului răsturnat pentru a asigura accesul către victima, pasager, un bărbat în vârstă de aproximativ 66 de ani. Victima a fost extrasă și predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Prezenta suspiciune de fracturi la nivelul membrelor inferioare. După stabilizare a fost evacuat la UPU-SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

dipsa-5-300x135 DIPȘA: Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în șanț . Un bărbat de 66 de ani a rămas încarcerat dipsa-4-135x300 DIPȘA: Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în șanț . Un bărbat de 66 de ani a rămas încarcerat dipsa-3-225x300 DIPȘA: Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în șanț . Un bărbat de 66 de ani a rămas încarcerat dipsa-2-225x300 DIPȘA: Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în șanț . Un bărbat de 66 de ani a rămas încarcerat

Cealaltă persoana implicata în accident a refuzat transportul la spital.