Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reținut un bărbat din Suceava. Acesta transporta circa 12 de mii de pachete de țigări de contrabandă

Peste 250.000 de țigarete, precum și un autoturism folosit la transportarea lor, au fost indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul unei acțiuni.

În urma probatoriului administrat, un bărbat, de 37 de ani, din Suceava a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 11 aprilie  polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Rutier, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict, pe Drumul Național 17C, în Mureșenii-Bârgăului, a unui autoturism, în interiorul căruia erau transportate țigarete. În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost descoperite 250.000 de țigarete, care aveau aplicate timbre și banderole fiscale despre care există suspiciunea că sunt false sau nemarcate corespunzător, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier a fost stabilit faptul că autoturismul condus de către bărbat are numărul de înmatriculare fals, acesta aparținând unui alt vehicul și nu este înmatriculat. Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În baza probatoriului administrat, pe numele bărbatului de 37 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la infracțiunea de deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, faptă prevăzută de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal și cu privire la infracțiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptului de a conduce suspendat.

Bărbatul bănuit de contrabandă cu țigări și alcool își va petrece următoarele 30 de zile după gratii

În cazul său a fost dispusă măsura arestării preventive, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

La data de 9 noiembrie, bărbatul de 65 de ani, din Cuzdrioara, județul Cluj, reținut pentru 24 de ore de polițiști și cercetat pentru contrabandă, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Beclean a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 zile. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului a fost estimat la suma de 95.412,8 lei  se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în acest caz, urmând să documenteze întreaga activitate infracțională a bărbatului.

Lavinia Petruț

Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de contrabandă, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descins la locuința unui bărbat, de 65 de ani, din Cuzdrioara, județul Cluj, bănuit de contrabandă cu țigarete și alcool.

contrabanda-4-225x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool contrabanda-3-225x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool contrabanda-2-225x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool contrabanda-1-169x300 Bărbat de 65 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool

În urma percheziției, în interiorul a 4 autoturisme și o autoutilitară ce aparțin bărbatului de 65 de ani, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 97.360 de țigarete fără timbre sau banderole fiscale românești. De asemenea, în interiorul imobilului a fost descoperită cantitatea de 208 litri băuturi spirtoase și lichid incolor cu miros specific de alcool, deținută în afara antrepozitului fiscal.

Totodată, pe parcursul activităților investigative desfășurate ieri, în apropierea locuinței, polițiștii au observat un autoturism condus de un bărbat care, în momentul în care a văzut polițiștii, a fugit, abandonând autoturismul. În interiorul acestuia, polițiștii au mai descoperit cantitatea de 1040 litri alcool etilic ambalat în sticle din plastic, deținută în afara antrepozitului fiscal, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul de 65 de ani a fost condus la sediul Poliției, iar în urma audierilor, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.

La activități au participat și polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț