Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reținut un bărbat din Suceava. Acesta transporta circa 12 de mii de pachete de țigări de contrabandă

Peste 250.000 de țigarete, precum și un autoturism folosit la transportarea lor, au fost indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul unei acțiuni.

În urma probatoriului administrat, un bărbat, de 37 de ani, din Suceava a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 11 aprilie  polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Rutier, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict, pe Drumul Național 17C, în Mureșenii-Bârgăului, a unui autoturism, în interiorul căruia erau transportate țigarete. În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost descoperite 250.000 de țigarete, care aveau aplicate timbre și banderole fiscale despre care există suspiciunea că sunt false sau nemarcate corespunzător, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier a fost stabilit faptul că autoturismul condus de către bărbat are numărul de înmatriculare fals, acesta aparținând unui alt vehicul și nu este înmatriculat. Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În baza probatoriului administrat, pe numele bărbatului de 37 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la infracțiunea de deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, faptă prevăzută de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal și cu privire la infracțiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptului de a conduce suspendat.

BISTRIȚA: Un arbore uscat, care reprezenta un pericol pentru trecători, a fost tăiat de angajații Direcției de Servicii Publice
Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița a intervenit astăzi, 11 aprilie, pentru înlăturarea unui arbore uscat de pe Bulevardul Independenței.
În acest caz, nu a fost vorba de toaletare, așa cum greșit a fost vehiculat în spațiul public. Pentru înlăturarea acestui arbore uscat, fusese transmisă și o sesizare pe iReport (2816/23.03.2023), din partea unui cetățean locuitor al zonei respective, arborele reprezentând un pericol pentru trecători, a declarat Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița.
Radu Moldovan spune că a găsit o soluție pentru eliminarea aglomerației din zona centrală a Bistriței: o parcare supraetătjată
Pentru că parcările sunt o necesitate în municipiul  Bistrița, voi propune Consiliului Județean trecerea terenului [6498 mp], de pe str. Bistricioarei împreună cu PUZ-ul și Studiul de fezabilitate (realizate de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în valoare de 210.484 lei), care este eligibil pe Programul Regional Nord-Vest pentru construirea proiectului,,Parcare supraetajată strada Bistricioarei S+3E+T”, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
parcare-4-300x158 Radu Moldovan spune că a găsit o soluție pentru eliminarea aglomerației din zona centrală a Bistriței: o parcare supraetătjată parcare-3-300x169 Radu Moldovan spune că a găsit o soluție pentru eliminarea aglomerației din zona centrală a Bistriței: o parcare supraetătjată parcare-2-300x169 Radu Moldovan spune că a găsit o soluție pentru eliminarea aglomerației din zona centrală a Bistriței: o parcare supraetătjată paracare-5-300x169 Radu Moldovan spune că a găsit o soluție pentru eliminarea aglomerației din zona centrală a Bistriței: o parcare supraetătjată
Proiectul cuprinde o parcare de 344 locuri, (dintre care 26 locuri persoane cu dizabilități) + 58 de locuri pentru biciclete + 2 locuri pentru autobuze și 15 stații de încărcare electrice, pe o suprafața desfășurată de 15.347,5 mp.
De asemena, pentru a reduce consumul de energie, pe învelitoarea proiectată se vor regăsi 288 de panouri fotovoltaice, ce pot debita o putere de până la 125 KW, în vederea reducerii costurilor.
SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber
Scopul acestui centru este incluziunea socială și îmbunătățirea calității vieții tinerilor din orașul Sângeorz-Băi prin oferirea unui loc unde pot să-și petreacă timpul liber.
Conform nevoilor din comunitate, dar și specificului finanțării sale, funcțiunile centrului sunt de natură recreativă și cuprind următoarele dotări:
bibliotecă, sală multimedia
studio dans
sală multifuncţională, sală joc liniștit, sală de medidație cu muzică
sală de joc activ
complex de joacă, spațiu destinat activităților de gimnastică în aer liber
serviciu administrativ și personal
Centrul Multifuncţional Pentru Tineret funcționează sub autoritatea administrativă a Primăria Orașului Sîngeorz-Băi și, în urma aprobării regulamentului de organizare și funcționare al acestuia,  vor avea loc activitățile și evenimentele conform funcțiunilor menționate.
sangeorz-8-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-7-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-6-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-5-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-4-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-1-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-2-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber sangeorz-3-300x200 SÂNGEORZ-BĂI: Centrul Multifuncțional pentru Tineret, un loc ideal pentru petrecerea timpului liber
Acesta este un obiectiv de investiție finanțat în cadrul proiectului Îmbunătățirea spațiilor publice urbane și cultural-recreative in orașul Sângeorz-Băi – Cod Proiect 123119 – finanțare obținută în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 prin Axa prioritara 13 Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritate de investiţie- 9b – Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.
BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor
Alături de specialiști din Primăria municipiului, edilul Bistriței s-a  întâlnit cu proiectanții pentru a discuta principalele elemente care vor face obiectul restaurării și amenajării zidului cetății medievale a Bistriței și a Turnului Dogarilor, în cadrul unui proiect care a primit finanțare prin PNRR.
Au fost avute în vedere noi funcțiuni ale perimetrului interior/ exterior pentru diverse activități care ar putea fi găzduite aici, exprimând și o opțiune fermă pentru transformarea spațiului din proximitatea turnului într-un teatru de vară, cu scenă și gradene retractabile pentru spectacole. Întregul proiect privind revitalizarea și punerea în valoare a Cetății Medievale Bistrița urmărește promovarea turismului cultural, legat de spațiile multifuncționale din oraș, pe traseul vechiului zid de împrejmuire a cetății, zonă din oraș care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaționale, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc.
dogari-8-300x225 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-7-212x300 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-6-300x225 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-5-300x225 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-4-212x300 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-3-300x167 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-2-300x225 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor dogari-1-300x167 BISTRIȚA: Restaurarea cetății medievale presupune un teatru de vară și o zonă de spectacole în aer liber lângă Turnul Dogarilor
(FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor
Bistrița devine pentru câteva zile capitala artelor vizuale, fiind gazdă a , un concurs ce reunește 500 de participanți, elevi și profesori deopotrivă.
olimaiada-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-1-1-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-2-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-3-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-4-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-10-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-11-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-12-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-13-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-14-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-15-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor olimpiada-17-300x225 (FOTO) BISTRIȚA: Municipiul reședință de județ este gazda Olimpiadei Naționale a Artelor Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor
Municipalitatea susține această formă de exprimare și prin organizarea sau finanțarea de expoziții și simpozioane tematice, demersuri naturale, având o comunitate bine conturată de artiști și chiar aprecierea prin premii, cum este cazul pictorului Marcel Lupșe, recent laureat al Academiei Române. Ne bucurăm că, în orașul nostru, cei mai mari artiști-elevi se întrec în creativitate și talent la probe de pictură, sculptură, design, arhitectură, conservare-restaurare bunuri culturale, ceramică și multe altele!, susține Ioan Turc.
BISTRIȚA: ,,Paștele solidarității” pentru cei aflați în nevoie
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, transmite următorul mesaj:
În Săptămâna Mare, adresez o invitație asociațiilor, fundațiilor, societăților comerciale bistrițene, tuturor concitadinilor să ni se alăture într-o acțiune de binefacere menită să aducă zâmbete persoanelor vulnerabile din municipiu. Sărbătorile pascale sunt și pentru oamenii singuri din oraș sau localitățile componente, care au posibilități materiale reduse, iar prin pachetele pe care le vom împărți înainte de Paști dorim să dăm un semnal de speranță și generozitate la nivelul întregii comunități. Vă așteptăm începând de astăzi, 11 aprilie, până joi, 13 aprilie, să vă alăturați programului nostru, prin donațiile în produse pe care le colectăm în condiții de maximă transparență la Cantina socială de pe Bulevardul Independenței, nr. 24-26.
MAIERU: Locuitorii de pe strada Valea Caselor rămân fără apă potabilă până în jurul orei 16

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă, transmit reprezentanții companiei.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară
Sala va găzdui meciuri de handbal, fotbal, baschet, tenis și volei, pentru 200 de iubitori ai sportului. Mai mult decât atât, clădirea este super dotată și cuprinde vestiare pentru fete/băieți/antrenori, cabinet medical și spațiu tehnic.
Urmează construcția unui complex de recreere cu spațiu de joacă pentru copii, pistă de alergare, zonă smart, aparate pentru fitnes în aer liber, zonă pentru tenis de câmp și teren de fotbal în aer liber.
caian-8-225x300 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară caian-7-300x225 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară caian-6-300x225 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară caian-5-300x141 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară caian-4-300x300 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară caian-3-300x139 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară caian-1-300x225 CĂIANU MIC: 1,7 milioane de euro pentru una dintre cele mai moderne săli de sport din țară
Nici nu ne mai miră de ce CăianuMic este una dintre puținele comune din țară care și-a mărit numărul de locuitori. Asemenea conducerii județului nostru, echipa performanță condusă de prietenul meu, Paul Știr. Primarul comunei, face diferența! Îi mulțumesc lui pentru foarte buna colaborare și mă bucur că parteneriatul pe care îl avem împreună dă rezultate! Dragi prieteni din Căianu Mic, continuăm munca!, a declarat deputatul Bogdan Ivan.