(VIDEO) REBRA: O casă a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață
În această dimineață, în jurul orei 05.00, Secția de Pompieri Năsăud a fost direcțioanta de urgență să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată pe raza localității Rebra. Au fost alocate patru echipaje de pompieri militari, cu o autospecială de intervenție la înălțime, doua autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Incendiul se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafață totală desfășurată de aproximativ 200 mp – anexa construita din lemn, parțial acoperișul casei, precum și în interiorul a trei încăperi (două de la etaj, respectiv una de la parter). După lichidarea incendiului în limitele găsite și îndepărtarea efectelor negative (elemente de construcție care prezentau riscul prăbușirii) s-a stabilit faptul ca incendiului a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric (cablu de alimentare cu energie electrică a anexei), informează Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.



