Protecția Consumatorilor a închis Restaurantul ,,Ardealul” din Bistrița

Zeci de persoane au ajuns în ultimele zile la Spitalul Clinic de Urgență Bistrița cu toxiinfecții alimentare. Treisprezece bistrițeni au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au participat la un botez, în Dumitrița,  zece dintre victime fiind copii. În plus, 26 de oameni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, la Susenii Bârgăului,  după ce au participat la o înmormântare. În plus, o familie din Sigmir a ajuns pe mâinile medicilor cu cei doi copii de 7 , respectiv 12 ani.

 

Firma care a furnizat mâncarea a mai fost sancționată și anul trecut de către inspectorii OPC pentru calitatea serviciilor oferite.

Reporter: Lavinia Petruț

Imagine: Raimond Petruț

Toxiinfecțiile alimentare fac ravagii în Bistrița-Năsăud

La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița s-au prezentat, de luni și până astăzi, mai mulți pacienți – copii și adulți – cu simptome de toxiinfecție alimentară (febră, dureri abdominale, greață, vărsături, scaune diareice), care afirmă că au servit masa din aceeași sursă, la evenimente diferite:

• botez în comuna Dumitrița: 17 copii (1-14 ani), dintre care 10 sunt internați la Secția Boli Infecțioase, și 17 adulți (18-71 ani), dintre care unul este internat la Secția Boli infecțioase. Toți pacienții internați sunt în stare stabilă.

• înmormântare în localitatea Susenii Bârgăului: 3 copii (8-12 ani) și 23 adulți (23-75 ani), care au fost evaluați în UPU și apoi trimiși pentru consult la Secția Boli infecțioase, de unde au fost externați cu tratament și recomandări medicale.

• parastas în cartierul Sigmir al municipiului Bistrița: o familie cu doi copii de 7 și 12 ani, care vor fi trimiși din UPU la Secția Boli infecțioase pentru consult.

La Secția Boli infecțioase mai sunt internați de ieri 4 pacienți adulți cu aceeași patologie, în stare stabilă, iar în UPU s-a mai prezentat azi un bărbat cu simptome de toxiinfecție alimentară, cu toții afirmând că au servit masa în același local, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

DUMITRIȚA: Botezul dăunează grav sănătății! Nu mai puțin de 13 persoane, dintre care 10 copii, au ajuns la spital

Totul s-a întâmplat după ce s-a terminat petrecerea care a urmat unui botez.

Oamenii au început să se simtă rău, acuzând dureri de stomac, grețuri, diaree și pierderea echilibrului. Detalii ne oferă Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență Bistrița.